Limba noastră liturgică şi tinerii noştri
În ultimii ani, se aude din ce în ce mai frecvent că tinerii nu merg la biserică, pentru că nu inteleg ceea ce se spune la sfintele slujbe.Limba de cult este înţeleasă ca obstacolul major în calea participării tinerilor la Sfânta Liturghie şi se înmulţesc vocile care cer cu insistenţă schimbări radicale.
Tinerii şi viaţa liturgicăO primă semnalare, necesară pentru discuţia noastră este că problema vitală care ne preocupă pe toţi este cum anume trebuie să acţionăm ca să existe cu adevărat o participare conştientă a tinerilor la slujbe. Acesta este miezul subiectului, în cadrul căruia intră şi examinarea oportunităţii folosirii în cult a textelor liturgice traduse. Această semnalare credem că este absolut necesară în discuţia noastră şi asta pentru că în prezent soluţia înlocuirii textelor liturgice se promovează ca unică soluţie.Ne temem însă nu doar faptul că nu constituie o soluţie, de vreme ce nici rezultatele dorite nu credem că le va aduce, ci dimpotrivă însăşi această părută soluţie va constitui o mare problemă, care ar crea o mulţime de dificultăţi atât la nivelul bunei rânduieli liturgice, cât şi la nivelul mesajului pe care tinerii îl vor primi în urma acestui demers. Biserica s-a îngrijit totdeauna de o firească iniţiere a tinerilor creştini în viaţa de cult. Cunoaştem că cateheza persoanelor care doreau să se integreze în Biserică nu se limita doar la învăţătura prebaptismală, ci se extindea şi după primirea lor în trupul Bisericii prin Botez, cu numitele „Cateheze Mistagogice”, care aveau conţinut liturgic şi interpretau actele cultului.În epoca noastră, potrivit mărturiei comune, cateheza a pierdut caracterul „mistagogic”. În parohiile noastre este posibil să existe o mare dezvoltare a „şcolilor catehetice”, însă acestea, influenţate de modele protestante sau romano-catolice consideră că adevărul bisericesc trebuie să se predea în primul rând ca cunoaştere care să se finalizeze în comandamente morale şi nu în revelaţia Tainelor lui Dumnezeu.Este cunoscut faptul că în zilele noastre cateheza trece printr-o mare criză. Am îndrăzni să spunem că tinerii întorc spatele Bisericii, influenţaţi pe de o parte de sirenele ispititoare ale epocii, iar pe de altă parte rămân indiferenţi la o abordare a faptului bisericesc centrată pe cunoaştere.Acest ultim aspect pare să nu fi fost evaluat în controversata chestiune a traducerii textelor liturgice. Ideea celor care doresc să introducă traducerea este că ceea ce lipseşte din cult este cunoaşterea şi înţelegerea textelor.Experienţa catehetică arată că, atunci când cateheza este privată de caracterul ei mistagogic, supralicitând conţinutul ei gnoseologic, atunci ea se transformă într-un adevăr care a pierdut dialogul cu cei mulţi.Se aude frecvent că în zilele noastre se impune traducerea textelor, pentru că altfel se iscă pericolul înţelegerii magice a cultului.Afirmaţia aceasta indică un pericol adevărat. Cultul nostru este logic şi nu trebuie să piardă acest caracter. La acest nivel am dori să facem câteva propuneri practice care ar putea să contribuie la efortul abordării mistagogice în cateheza tinerilor.Aceste propuneri se mişcă în cadrele efortului de cateheză, care se realizează în parohiile noastre şi aceasta, deoarece cred că familiaritatea cu slujbele Bisericii este ceva care se cultivă şi creşte, atunci când găseşte condiţii propice.Demersurile logice – care doresc ca soluţii izolate, precum cea a traducerii în greacă nouă a textelot liturgice, să atragă în masă tinerii în Biserică şi aceştia dintr-o dată să înţeleagă şi să pătrundă Tainele Bisericii – nu doar că se îndepărtează de realitate, dar arată că oamenii însufleţiţi de asemenea soluţii sunt cei care, finalmente, cer soluţii magice.
1. Copiii din primele clase pot să intre în contact şi să cunoască textele care se folosesc frecvent în cult. Psalmul 103 al vecerniei, psalmul 50, Cântarea a 9-a a Maicii Domnului sunt texte pe care copiii pot învăţa la început să le citească corect, în timp ce, treptat, în clasele mai mari, merită să treacă la memorarea lor.
Textele acestea dau catehetului în paralel posibilitatea de a crea o serie de lecţii ermeneutice pe baza acestora, de vreme ce conţinutul lor oferă pretexte de a se preda multe teme catehetice.În acest mod, copiii, când se află la slujbe şi aud texte necunoscute lor, vor întâlni psalmi şi imne cunoscute şi familiare lor, fapt care treptat îi va integra cu adevărat într-o participare la cultul comun.
2. Nu este întâmplător faptul că cultul Bisericii noastre a păstrat folosirea imnelor. Extraordinarele cuvinte dogmatice ale Părinţilor au fost puse pe muzică şi au devenit, potrivit nuvelei omonime a lui Alexandros Papadiamantis: „Cântările lui Dumnezeu”.Copiii pot învăţa imne ale Bisericii noastre cu o uşurinţă mai mare decât ne închipuim. La început pot fi învăţaţi imne simple ca muzică şi conţinut.Troparele Sfântului din parohia lor, ale Sfântului al cărui nume îl poartă, troparele marilor sărbători Împărăteşti şi ale Maicii Domnului, diferite mărimuri ale Sfinţilor pot deveni un prim material care îi va bucura pe copii şi îi va conduce la o familiaritate esenţială cu textele liturgice. Copiii mai mari se pot folosi mult de pe urma imnelor Anastasimatarului.Troparul Învierii al fiecărui glas, precum şi anumite stihiri, pot să dea tinerilor motivaţii ca să iubească teologia Bisericii noastre, să dorească o mai mare aprofundare şi chiar să le trezească un zel de a înainta în studiul muzicii bisericeşti.
3. Dificila viaţă cotidiană a omului contemporan i-a îndepărtat pe cei mai mulţi dintre credincioşi de slujbele ciclului liturgic zilnic, adică de slujbele zilnice ale Bisericii. Copiii urmează şi ei un program încărcat cu multe activităţi şi ocupaţii.Fără să devenim insistenţi, putem să îi îndemnăm pe copii să participe la slujbe. Acest lucru poate fi realizabil, dacă, să zicem, o dată pe săptămână, îi chemăm pe copii la o întâlnire pentru o pavecerniţă la centrul duhovnicesc al parohiei noastre. Aşa ceva poate deveni o ocazie ca copiii să se întâlnească în mijlocul săptămânii, să se sustragă puţin ritmurilor constrângătoare ale vieţii cotidiene. Copiii vor fi chemaţi acolo să citească ei înşişi slujbele, fără teama că vor greşi sau că nu vor citi cursiv, de vreme ce slujba va avea loc între persoane cunoscute.La asemenea pavecerniţe catehetul poate să găsească prilejuri de a explica copiilor ceva ce nu înţeleg, fără însă să aibă o insistentă atitudine didactică, care ar putea să îi descurajeze pe copii de la participarea la aceste slujbe. În acest mod tinerii vor înţelege că cultul Bisericii nu este ceva care îi preocupă exclusiv pe preoţi şi pe psalţi, ci este trăire şi responsabilitate a fiecărui credincios.
4. Trebuie să înţelegem, dincolo de toate acestea, că participarea la Dumnezeiasca Liturghie este punctul de pornire în cunoaşterea 
Tainelor lui Dumnezeu şi nu invers. Adică, nu înţelegerea (textului) prin intermediul traducerilor va conduce copiii la îmbisericire. Copiii, când iubesc să se roage în sfânta biserică, să participe la liturghie, vor începe să înţeleagă ce le spune Biserica. La fiecare liturghie, fiecare tânăr, dar şi fiecare credincios, primeşte o revelaţie personală, nu doar raţională, nici doar emoţională, ci ontologică, o revelaţie care se referă la omul întreg.Omul contemporan însă merge rar la Biserică. Mulţi sunt copiii care ar dori să meargă la Biserică, dar nu li se dă ocazia, pentru că părinţii lor nu se îngrijesc să meargă Duminica la Biserică.Această mare problemă cu greutate se poate îndrepta, însă merită osteneala ca în fiecare parohie cateheţii să încerce să organizeze venirea copiilor la slujbele sfintei Biserici.Păstrând o bună relaţie cu părinţii copiilor de la şcoala catehetică, nu este imposibil să le câştige astfel încrederea, aşa încât Duminica dimineaţă să încredinţeze catehetului pe copilul lor, chiar dacă este nevoie ca părinţii să îl însoţească.
5. În parohiile noastre, acolo unde există posibilitatea, trebuie să se organizeze, permiteţi-mi exprimarea, „şcoli secrete”[1]. Vorbim despre mici grupe de meditaţii, unde se vor preda noţiuni elementare de greacă veche.Experienţa aceasta s-a realizat ocazional şi s-a dovedit că, acolo unde existau persoane cu cunoştinţe, pe de o parte, şi cu dispobilitate, pe de altă parte, se întâmplau mici minuni. Considerăm că conducerea Bisericii va trebui să însărcineze o echipă de filologi şi teologi cu alcătuirea unor cărţi adecvate, începând am îndrăzni să spunem cu copii de ciclul primar, cărţi care vor conţine mai ales texte liturgice şi patristice, cu intenţia ca acestea să ofere mijloacele necesare pentru studiul ulterior al limbii greceşti.Aşa ceva poate să sune ca o lucrare de mare anvergură, dar nu va porni de la zero, pentru că există deja oameni care s-au ocupat de această problematică.Spre exemplu, cunoscutul filolog şi dascăl, în sensul adevărat al cuvântului, dl. Kostas Ganotis, a scris în urmă cu mulţi ani o lucrare cu titlul „Şcoala secretă”, publicată la editura „Tinos”, exact cu această intenţie, în timp ce recent a demarat editarea comentariilor filologice şi ermineutice ale textelor liturgice ale Bisericii noastre.Biserica este chemată încă o dată să salveze neamul Romeilor[2], de data aceasta de la asimilarea lui de către cultura occidentală şi de la pierderea identităţii grecilor.Credem că această misiune se potriveşte întru totul misiunii Bisericii în lume – lucru pe care mulţi se vor grăbi poate să îl conteste – pentru că Biserica îi doreşte pe oameni persoane şi nu o masă manipulată. Aceasta însă este o altă discuţie.Propunerile de mai sus nu aspiră să impresioneze prin radicalism lor, nu vin să lucreze ca o reţetă care va conduce dintr-o dată la o renaştere liturgică printre tineri.Scopul acestor gânduri este să deschidă un dialog între oamenii Bisericii care se ocupă cu tinerii, despre câte avem de făcut în efortul de apropiere a lor. Este adevărat că multe trebuie să se întâmple ca să se creeze condiţiile unei apropieri mistagogice a oamenilor tineri de Biserică.Lucrarea smerită şi în tăcere, fără vorbe mari şi zgomotoase, fără atitudini impresionante, care în esenţa lor însă sunt superficiale şi periculoase. Într-un asemenea efort trebuie să ne integrăm toţi dacă suntem interesaţi în mod sincer de evanghelizarea tinerilor.
IPS Mitropolit Serafim al Pireului
