Mănăstirea „Sânta Treime”, Saharna
(mănăstire de călugări)


Hram: Sfânta Treime
Stareț – arhim. Adrian (Baciu)
Date de contact: MD 5431, s.Saharna, r.Rezina
Tel.0254-78-500, mob.0697-37-557
Aşezare. La aproximativ 8 km de Rezina, 45 km de or. Orhei sau 120 km de Chișinău.

Istoric.Mănăstirea Saharna, în întregul ei ansamblu, este unul din cele mai vechi aşezăminte monahale din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova. Ansamblul monastic este compus din două mănăstiri: una rupestră (Bunavestire) şi alta terestră (Sf. Treime). Istoria mănăstirii rupestre se cunoaşte foarte puţin, neştiindu-se data precisă a întemeierii şi cine sunt întemeietorii. Mănăstirea terestră, fiind o ctitorie călugărească, a fost întemeiată în anul 1776 de către Schimonahul Vartolomeu . Există unele momente, care ne permit să presupunem că până a începe construcţia noii mănăstiri, Vartolomeu cu o mică comunitate de călugări trăiseră în mănăstirea din stâncă. Însă viaţa în acel loc era foarte anevoioasă şi părintele Vartolomeu hotărăşte construcţia unei mănăstiri terestre, care ar fi fost şi aproape de căile de comunicare din localităţile apropiate, şi aşezată într-un loc unde liniştea călugărilor nu avea să fie tulburată prea mult de forfota lumească. Era destul de dificil să găseşti un asemenea loc şi după cum spune tradiţia că se cuvenea unui bun călugăr şi creştin, înainte de începerea lucrărilor, Vartolomeu trăieşte 40 de zile de post şi rugăciune, pentru a milostivi pe Dumnezeu şi sfinţii, ca să fie ajutat în alegerea cât mai reuşită a unui loc pentru construcţia mănăstirii. Legenda spune, că la a 40-ea zi de rugăciune, el a avut o revelaţie. I s-a arătat Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, care era înconjurată de foc ceresc şi i-a arătat locul, unde, după voia Celui Preaînalt, trebuia să construiască locaşul monahal închinat Sfintei Treimi. Acest loc era colina de la poalele celor trei dealuri. Minunea a avut loc pe stânca cu numele Grimidon (nume, ce i-a fost dat mai târziu) şi, ca dovadă a alegerii divine, Maica Domnului a lăsat încrustată în piatră urma piciorului Ei. Părintele Vartolomeu a început construcţia mănăstirii şi a chivernisit-o până în anul 1798, când la conducerea ansamblului chinovial i-a urmat Egumenul Paisie.
În anul 1818 se încep lucrările de construcţie a bisericii de vară (devenită mai târziu biserică centrală), care se încheie în 1821, deja sub conducerea Egumenului Tarasie. Biserica este sfinţită în acelaşi an în cinstea Sfintei Treimi, se presupune că de către Mitropolitul Veniamin COSTACHI. În anul 1837, în timpul stăreţiei Egumenului Onisifor, s-a renovat catapeteasma bisericii, care se ştie că era şi ea foarte frumoasă, împodobită cu icoane valoroase (la închiderea mănăstirii din 1964 aceste icoane au dispărut fără urmă). Tot în acelaşi an se mai construieşte un corp de case din piatră. Printr-o directivă din 11 octombrie 1838, egumenul Tarasie, care timp de 19 ani fusese stareţ al mănăstirii Saharna, a trecut pe un an la mănăstirea Hârbovăţ, pentru a „orândui lucrurile” În anul 1857, sub conducerea părintelui-stareţ Serafim, se restaurează mănăstirea rupestră, care ajunsese într-o stare avansată de deteriorare. Pentru că în mănăstiri slujbele se oficiază în fiecare zi, iar biserica de vară nu avea (şi nici nu are) un sistem autonom de încălzire, s-a hotărât construcţia unei biserici de iarnă. Lucrarea se înfăptuieşte în anul 1883. S-a construit o biserică nu prea mare, sub formă pătrată, în stil arhitectural moldovenesc. Este sfinţită în cinstea Naşterii Maicii Domnului (ziua îngerului 8/21 septembrie).
După anul 1918 mănăstirea şi-a schimbat statutul, devenind „de maici”. Când mănăstirea a avut acest statut, a avut-o ca stareţă pe maica Valentina, care din cauza provenienţei sale conduce cu comunitatea nu prea multă vreme, fiind mai apoi nevoită să părăsească Basarabia şi să se refugieze în România împreună cu cele două nepoate ale sale, care făcuseră noviciatul în mănăstire. Se crede că anume în acei ani Mănăstirea Saharna a purtat numele „Regina Maria” în cinstea Majestăţii Sale, Regina Maria a României. Mai apoi, în funcţia de maică superioară a fost aleasă Egumena Militina, care a fost şi ea o bună conducătoare şi chivernisitoare a sfântului lăcaş saharnean, dovadă fiind numărul mare de maici, care trăiau aici: aproximativ 70.
Prin anul 1950 mănăstirea ajunsese la înflorire maximă, fiind una din cele mai bine amenajate şi cuvios împodobite lăcaşuri de cult monahale din ţara noastră, dar nu pentru mult timp, pentru că în 1964, în timpul regimului sovietic, mănăstirea este închisă şi transformată într-un spital de psihiatrie. Tot avutul şi podoabele mănăstirii sunt devastate şi nimicite fără milă. Chiliile călugăreşti sunt amenajate ca saloane de spital, biserica de vară este transformată în depozit, iar cea de iarnă – în casă de cultură. Anume în timpul când mănăstirea a fost ocupată de instituţia spitalicească, pe teritoriu a mai fost construită o clădire, care îndeplineşte astăzi rolul de trapeză pentru nevoitorii sfintei mănăstiri.

Actualitate

Redeschiderea mănăstirii a avut loc la 19 aprilie 1991. Concomitent cu slujbele şi rugăciunile săvârşite de două ori pe zi, călugării vieţuitori, foarte puţini la număr, munceau mult pentru a se putea întreţine şi pentru a ridica din ruini şi dezastru mănăstirea, ce fusese pângărită timp de aproape trei decenii. Astfel, se fac lucrări de restaurare mai întâi în biserica de iarnă pentru oficierea serviciilor divine zilnice. Această biserică nu are pictură interioară şi nu demult i s-a construit o anexă, un mic paraclis în care se păstrează racla cu moaştele Cuviosului Macarie pe durata iernii. Se mai efectuează lucrări de întreţinere şi înfrumuseţare.

Concomitent s-a restaurat şi biserica de vară (1992-1998). Cu regret nu a fost posibilă păstrarea şi conservarea picturii vechi, care era într-un grad avansat de deteriorare, aşa că pe pereţii bisericii se aşează chipuri noi de sfinţi pictaţi în stil realist de către pictorul Vladimir Lazăr din or. Rezina. Trebuie să menţionăm, că în interior, biserica este pictată în întregime astfel că începând de la catapeteasma clasică în cinci rânduri meşterită din lemn de paltin în România, de-a dreapta şi de-a stânga, în primul registru sunt pictaţi sfinţii cuvioşi părinţi, care au pus temeliile monahizmului contemporan: Cuvioşii Antonie şi Teodosie din Lavra Kievo-Pecerska, Serafim al Sarovului, Siluan Athonitul, Paisie Velicicovski, Macarie Egipteanul, Paraschiva de la Iaşi, Ambrozie de la Optina, Antonie cel Mare, Gherasim de la Iordan ş.a.. Diversitatea naţionalităţilor sfinţilor reprezentaţi pe pereţii acestei sfinte biserici întăreşte cu şi mai multă putere universalitatea Sfintei Biserici Ortodoxe, ce cuprinde sub aripa ocrotitoare toate popoarele pământului. De asemenea la intrarea în naos în partea stângă stă frumos pictată icoana Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, ce ne aminteşte de trecutul glorios al neamului şi ţării noastre. Cu totul deosebită este pictura de pe pereţii sfântului altar, care a fost zugrăvit în stil neobizantin de pictorul român Mihai Gabor din or. Gura Humorului. Bolta sfântului altar este ocupată de chipul Preasfintei Fecioare „ORANTA”, adică cea care tronează, încadrată de sfinţii Vechiului Testament: psalmistul David şi înţeleptul Solomon. Registrul de mai jos este plin de figurile măreţe ale episcopilor, care au păstorit Biserica lui Hristos de-a lungul veacurilor, cum ar fi: Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopi ai Constantinopolului, Nicolae, Arhiepiscopul Mirei, Spiridon, Arhiepiscopul Trimitundei ş.a.. Mai apar de asemenea sfinţii arhidiaconi Ştefan şi Lavrentie, care cu sângele lor mucenicesc au sfinţit temeliile Creştinismului.
La împlinirea celor 2000 de ani de Creştinism, lângă Casa Stareţului s-a construit un mic paraclis, în care se păstrează icoana Maicii Domnului cu Pruncul numită „Pocheaevskaya”, dăruită mănăstirii de un grup de creştini. Icoana este o copie fidelă a celei făcătoare de minuni din Lavra „Adormirea Maicii Domnului” din or. Poceaev, reg. Ternopol, Ucraina şi se venerează îndeosebi la sărbătoarea de la 5 august.
Deşi nu există nici o mărturie scrisă sau documente autentice, tradiţia spune că Mănăstirea Saharna, după tradiţia timpurilor voievodale, a fost închinată de către întemeietorii şi ctitorii ei Bisericii Sfântului Mormânt din or. Ierusalim.

Relicve

Din relicvele, pe care le deţine mănăstirea în prezent menţionăm moaştele (osemintele) Preacuviosului Egumen Macarie Tincu, iscusit duhovnic al sec. XX şi înflăcărat apărător al Ortodoxiei, precum şi icoana cu chipul Fericitei Matrona de la Moscova, în care se mai păstrează şi mici părticele din moaştele mai multor sfinţi: Cuvioşii părinţi din Lavra Kievo-Pecerska, cuviosul Serafim de la Sarov, sfânta Mare Muceniţă Varvara, doi mucenici din Caucaz, o bucăţică din piatra de pe Mormântul Domnului şi o bucăţică din Stejarul Mamvri. Mănăstirea deţine şi câteva icoane vechi, lucrări ale sec. XVIII şi XIX: Domnul Iisus Hristos şi Maica Domnului cu Pruncul dintr-o catapeteasmă (nu a mănăstirii), Maica Domnului „Tânguirea”, în care a apărut chipul Domnului Iisus, socotită făcătoare de minuni, Răstignirea Domnului (curgătoare de mir), Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Arhidiacon Ştefan, Cuvioasa Paraschiva, Cuviosul Serafim de la Sarov, Mântuirorul–Mare Arhiereu şi Cina cea de Taină (în catapeteasma bisericii de iarnă) precum şi icoane mici ale mai multor sfinţi, ce se păstrează în colecţiile personale ale călugărilor. La Saharna mai găsim şi o cruce din lemn de chiparis învelită în foiţă de argint suflată cu aur, făcută în anul 1817 şi donată mănăstirii de nişte cazaci, ce se întorceau din războiul cu Napoleon .Nu se ştie dacă crucea a fost o pradă de război, dar se păstrează cu sfinţenie de către călugării localnici. Are iscripţii în limba rusă.

Slujire

În prezent comunitatea de călugări numără 20 de persoane, dintre care 10 sfinţiţi slujitori ai altarului. Serviciile religioase sunt săvârşite de două ori pe zi : dimineaţa 6.00 – 8.30 şi seara 17.00 – 19.00, în limbile română şi rusă, iar la sărbătorile mari şi în greacă. În fiecare zi după Sfânta Liturghie – moleben la racla cu moaştele Sfântului Cuviosului Macarie. În fiecare zi de vineri – Acatistul Cuviosului Macarie. Sâmbătă, după Sf. Liturghie – Acatistul la icoana Maicii Domnului „Potir Nesecat”, care are dar de la Dumnezeu de a vindeca patimile beţiei, fumatului şi narcomaniei. Joi seara, la miezul nopţii, se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu cu Rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare (Exorcizmele) pentru oamenii, care suferă de duhuri necurate (demonizaţi).

Izvorul cu apă tămăduitoare
Nu departe de mănăstire, paralel cu cărarea, care duce spre mănăstirea rupestră, puteţi găsi izvorul cu apă tămăduitoare. Acest izvor a fost construit chiar lângă locul unde, după cum spun bătrânii, era „Izvorul lui Vavila”, izvor, care iarna avea apa foarte caldă. Apa „Izvorului Minunilor” de azi, în mod miraculos ajută multor oameni, vindecând boli sufleteşti şi trupeşti. Din această cauză lângă izvor a fost construit un bazin special pentru scăldat. Şi pentru că este un izvor, care aduce oamenilor tămăduire şi mari speranţe, scăldatul în el presupune nişte reguli aparte:

• femeile se scaldă îmbrăcate în cămăşi lungi sau halate;
• bărbaţii se scaldă în chiloţi sau şorţi;
• îmbrăcămintea, în care vă scăldaţi trebuie să fie nouă sau cel puţin curată;
• fiindcă apa este foarte rece, copiii şi bătrânii îşi pot spăla numai faţa, mâinile şi picioarele;
• înainte de a intra în apă se rostesc rugăciuni: „Tatăl nostru…”, „Născătoare de Dumnezeu Fecioară…”, „Apărătoare Doamnă…” sau altele, pe care le ştiţi;
• afundările se fac până peste cap de 3, 7, 9, 12 sau 40 de ori.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR