Acatistul Protecţiei Sfinte
a
Domnului Iisus Hristos

AcatistOrice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacele şi icoasele:

Condac 1
Prin Măreţia Dumnezeirii Tale şi prin Puterea Ta Cea Sfântă, Doamne Iisuse Hristoase, poţi să ne ocroteşti de tot răul ce va fi să vină, pentru păcatele noastre, iar noi strigăm către Tine: „Iisuse, protejează-ne pe noi păcătoşii!”

Icos 1
Putere Dumnezeiască având, poţi să ai grijă de toţi cei care Te iubesc pe Tine, care se roagă şi Te cinstesc din toată inima lor şi smeriţi spun aşa:
Iisuse, protejează pe robii Tăi;
Iisuse, protejează ţara noastră;
Iisuse, protejează poporul nostru;
Iisuse, protejează pe cei binecuvântaţi;
Iisuse, protejează pe cei care Te iubesc;
Iisuse, protejează pe cei smeriţi;
Iisuse, protejează-ne pe noi păcătoşii!

Condac2
În Lucrarea Ta Cea Dumnezeiască, ai ales poporul român, pentru a-l proteja şi a-l îndruma pe Calea Cea Sfântă, iar noi creştinii cântăm cu dragoste sfântă: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 2
Dragostea Ta Cea Dumnezeiască, fiind nemăsurată pentru noi, ne-ai comunicat că vei face din România un colţ de Rai. Pentru aceasta, cu bucurie Îţi strigăm aşa:
Iisuse, iubeşte şi ocroteşte pe copiii noştri;
Iisuse, iubeşte şi ocroteşte pe părinţii noştri;
Iisuse, iubeşte şi ocroteşte pe nepoţii noştri;
Iisuse, iubeşte şi ocroteşte pe rudele noastre;
Iisuse, iubeşte şi ocroteşte pe prietenii şi cunoscuţii noştri;
Iisuse, iubeşte-ne şi ocroteşte-ne pe noi;
Iisuse, protejează-ne pe noi păcătoşii!

Condac3
Prealuminată şi Preacurată Maică a Ta, Preasfântă Fecioară Maria a binecuvântat poporul român şi a zis că România este Grădina Ei. Cu iubire sfântă să cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 3
Sfintele Personalităţi Cereşti privesc din Împărăţia Cerurilor către noi, românii şi ne comunică cele de folos. De aceea cu recunoştinţă să-I mulţumim Domnului Iisus Hristos, Care a dat drept de comunicare tuturor şi să spunem din toată inima aşa:
Iisuse, binecuvântează şi protejează pe cei care au evlavie la Tine;
Iisuse, binecuvântează şi protejează pe cei care au evlavie la Preacurata Maică a Ta;
Iisuse, binecuvântează şi protejează pe cei care au evlavie la Sfintele Personalităţi Cereşti;
Iisuse, binecuvânteaza şi protejează pe cei care au evlavie la Sfinţii Arhangheli;
Iisuse, binecuvântează şi protejează pe cei care au evlavie la Sfinţii Părinţi;
Iisuse, binecuvânteaza şi protejează pe cei care au evlavie la Sfintii Ingeri;
Iisuse, protejează-ne pe noi păcătoşii!

Condac 4
Creştinii din toata lumea ar trebui să Te laude neîncetat, Doamne Iisuse, că numai Tu poţi să ne uneşti pe toţi la un loc, spre a-Ţi cânta cu toată dragostea noastră: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 4
Cei ce Te iubesc vor să fie protejaţi de Puterea Ta Cea Mare şi respectând poruncile Tale, zic din inimă aşa:
Iisuse, protejează pe toţi creştinii;
Iisuse, protejează pe cei înţelepţi;
Iisuse, protejează pe cei care fac Voia Ta;
Iisuse, protejează pe cei evlavioşi;
Iisuse, protejează pe cei milostivi;
Iisuse, protejează pe cei care Ţi se roagă;
Iisuse, protejează-ne pe noi păcătoşii!

Condac 5
Creştinii iubitori de Dumnezeu, Îţi aduc în dar slavă, laudă, mulţumire, cinstire sfântă şi cântări duhovniceşti, iar noi închinându-ne, cântăm din toată inima: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 5
Toate iubitoarele de Dumnezeu, care Ţi se închină Ţie şi cu multă smerenie cer mântuirea sufletelor lor, strigă către Tine, neîncetat din toată inima aşa:
Iisuse, protejează-ne pe noi, roabele Tale;
Iisuse, protejează-le pe mamele noastre;
Iisuse, protejează-le pe Sfintele, care trăiesc pe Pământ;
Iisuse, protejează-le pe călugăriţele evlavioase;
Iisuse, protejează-le pe toate pustnicele de pe faţa Pământului;
Iisuse, protejează-le neîntinate, pe fecioarele noastre;
Iisuse, protejează-ne pe noi păcătoşii!

Condac 6
Înaintaşii noştri, fiind evlavioşi, au avut multă iubire sfântă către Tine şi de aceea au înalţat biserici, mănăstiri, schituri, cântând cu cinste: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 6
Oamenii învăţaţi din poporul nostru, au înfrumuseţat bisericile împodobindu-le cu Sfinţi, au pictat icoane, au făcut troiţe şi sfinte cruci, au scris cărţi sfinte şi de slujbă bisericească şi din toata inima au strigat către Tine:
Iisuse, protejează pe cei care au făcut lăcaşe sfinte;
Iisuse, protejează pe cei care au construit mănăstiri şi schituri;
Iisuse, protejează pe cei care au pictat icoane sfinte;
Iisuse, protejează pe cei care au scris cărţi sfinte;
Iisuse, protejează pe cei care au compus imnuri de slavă şi de laudă;
Iisuse, protejează pe cei care au înfrumuseţat ţara Ta;
Iisuse, protejează-ne pe noi păcătoşii!

Condac 7
Din iubire sfânta pentru Tine, Doamne Dumnezeule, mulţi flăcai şi multe fecioare din poporul nostru, au lăsat deoparte lumea şi treburile ei şi toată viaţa lor Ţi-au dăruit-o Ţie şi smeriţi, au cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 7
Domnitori şi domniţe din poporul român, ierarhi, cuvioşi şi preoţi, s-au rugat ani în şir, pentru că poporul nostru să fie izbăvit de toate relele şi de asupritorii lui şi au strigat către Tine aşa:
Iisuse, protejează pe slujitorii Tăi, din sfintele mănăstiri;
Iisuse, protejează pe domnitorii cei evlavioşi şi credincioşi;
Iisuse, protejează pe domniţele cele credincioase şi binefăcătoare;
Iisuse, protejează pe cei care nu au pe nimeni pe lume;
Iisuse, protejează pe cei orfani şi părăsiţi;
Iisuse, protejează pe cei oropsiţi;
Iisuse, protejează-ne pe noi păcătoşii!

Condac 8
În Sfântul Sobor al Maicii Tale ai pus pe Sfântul Înger al morţii, cu o grupare de Sfinţi Îngeri, ca să curăţe poporul român de toţi cei răi, care nu fac Voia Lui Dumnezeu şi nu cântă: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 8
Preasfânta şi Preacurata Maică a Ta, a pregătit Raze Sfinte cu care poate opri duhurile rele, care amăgesc lumea, dar şi pe cei care O vorbesc de rău, pe Dânsa, iar noi cerându-Ţi, cu evlavie, întrajutorare, spre pocăinţa tuturor românilor, zicem aşa:
Iisuse, protejează şi înnobilează pe toţi cinstitorii de Dumnezeu;
Iisuse, protejează şi înnobilează pe toţi aleşii Tăi;
Iisuse, protejează şi înnobilează pe toţi Sfinţii de pe Pământ;
Iisuse, protejează şi înnobilează pe cei din biserică drept-măritoare;
Iisuse, protejează şi înnobilează cu calităţi pe cei care se nasc acum;
Iisuse, protejează şi înnobilează pe toţi rugătorii Tăi;
Iisuse, protejează-ne pe noi păcătoşii!

Condac 9
Pentru protecţia României şi a poporului român, ai dat poruncă Sfântului Heruvim Antim, să facă o ostire din o mie de Heruvimi luptători, comunicători şi vindecători. Smeriţi să cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 9
Sfântul Heruvim Antim protejează România, de cei vicleni şi întunecaţi şi ne învaţă pe noi să fim iubitori de cele sfinte şi cereşti şi să lucrăm numai cele bune şi să-Ţi strigăm aşa:
Iisuse, protejează pe cei care au evlavie la Sfânta Treime;
Iisuse, protejează pe cei care au evlavie la Tatăl Ceresc;
Iisuse, protejează pe cei care au evlavie la Sfântul Duh;
Iisuse, protejează pe cei care au evlavie la Tine, Doamne Dumnezeule;
Iisuse, protejează pe cei care au evlavie la Preacurata Maică a Ta;
Iisuse, protejează pe cei care au evlavie la Sfinţii Heruvimi;
Iisuse, protejează-ne pe noi păcătoşii!

Condac 10
Cei care Te iubesc pe Tine, Doamne Iisuse şi care vor să împlinească Sfintele Porunci Dumnezeieşti, negândindu-se la greutăţile pământeşti, cântă cu dragoste multă: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 10
Toţi cei care Te cunosc pe Tine, Doamne, ştiu că eşti bogat în calităţi şi virtuţi sfinte şi poţi dărui din acestea şi celor care învocând Numele Tău, strigă:
Iisuse, protejează pe cei care iubesc Sfinţenia Ta;
Iisuse, protejează pe cei care nu se gândesc la greutăţile vieţii;
Iisuse, protejează pe cei care se gândesc la Tine mereu;
Iisuse, protejează pe cei care vor să împlinească poruncile Tale;
Iisuse, protejează pe cei care doresc virtuţi şi calităţi sfinte;
Iisuse, protejează pe cei care au primit daruri sfinte;
Iisuse, protejează-ne pe noi păcătoşii!

Condac 11
Privind spre poporul român, i-ai observat pe cei care lucrează cu râvnă şi cu multă dragoste, pentru răspândirea ideilor sfinte pe Pământ şi care cu bucurie cânta: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 11
Pentru a întări Lucrarea Ta Sfânta, în ţara noastră, Te-ai hotărât, Doamne Iisuse, să faci demonstraţii sfinte, de mare forţă spirituală, în poporul care Te slăveşte, Te laudă şi Te adoră, zicând:
Iisuse, protejează pe cei pe care-i priveşti cu iubire sfântă;
Iisuse, protejează pe cei care cu râvnă se străduiesc să facă cele sfinte;
Iisuse, protejează pe cei care-Ţi înalţă cântări sfinte;
Iisuse, protejează pe cei care vor vedea demonstraţiile Tale Sfinte;
Iisuse, protejează pe cei care Te slăvesc şi Te laudă;
Iisuse, protejează pe cei care Te iubesc;
Iisuse, protejează-ne pe noi păcătoşii!

Condac 12
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, Mântuitorul şi Apărătorul nostru Cel Ceresc, primeşte mulţumirile noastre, ale nevrednicilor Tăi robi, care cântă din toată inima: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icos 12
Pentru grija deosebită, de ordin Ceresc, mulţumim Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Maicii Preacurate, Sfintelor Puteri Cereşti, Sfinţilor Părinţi, Sfinţilor Îngeri, Sfântului Heruvim Antim şi Oştirii Sale, Sfinţilor Îngeri Păzitori şi cu dragoste strigăm aşa:
Iisuse, protejează pe cei care mulţumesc Tatălui Ceresc;
Iisuse, protejează pe cei care mulţumesc Duhului Sfânt;
Iisuse, protejează pe cei care Îţi mulţumesc Ţie, Mântuitorul nostru;
Iisuse, protejează pe cei care mulţumesc Preasfintei Fecioare;
Iisuse, protejează pe cei care mulţumesc Sfintelor Puteri Cereşti şi Îngereşti;
Iisuse, protejează pe cei care mulţumesc Sfinţilor Îngeri Păzitori;
Iisuse, protejează-ne pe noi păcătoşii!

Condac 13  
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, Preasfântul şi Multiubitorul nostru Mântuitor, apară-ne, păzeşte-ne, ridică-ne, inspiră-ne, ajută-ne şi ocroteşte-ne pe noi toţi care cu dragoste sfântă cântăm:Aliluia! Aliluia! Aliluia!
(de 3 ori)

Rugăciune

 Doamne Iisuse Hristoase, Marele nostru Protector, Mântuitor şi Iubitor de creştini, protejează-ne pe noi, protejează poporul român, şi pe creştinii de pretutindeni, de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, precum şi de toate relele care se vor abate asupra Pământului, din cauza păcatelor oamenilor. Încă ne rugăm pentru iertarea păcatelor şi protejarea tuturor urmaşilor noştri, a părinţilor noştri şi a rudelor noastre. Te rugăm Doamne Dumnezeule, protejează Ţara noastră, creştinii şi Sfinţii viitorului şi pe cei care vor face Voia Ta Cea Sfânta. Amin!