Civilizația modernă Europeană repetă greșelile URSS

Patriarhul Kirill al Moscovei şi al Întregii Rusii a declarat că situaţia religiei în unele ţări, inclusiv în Europa, îi aminteşte de vremurile ateismului militant din Uniunea Sovietică.

„Sunt profund convins că civilizaţia modernă face aceeaşi greşeală a Uniunii Sovietice. Nu contează foarte mult motivul pentru care este îndepărtată religia din viaţa publică. Rezultatul final este acelaşi: demontarea conştiinţei religioase”, a spus Patriarhul în timpul unei întâlniri cu preşedintele german Christian Wulff, la Moscova, în ziua de miercuri, 13 octombrie 2010. Biserica Rusă a existat timp de decenii într-o ţară în care ideologia oficială a fost ideologia ateismului, “unde bisericile au fost distruse, crucile au fost scoase din biserici pentru ca acestea din urmă să fie folosite în alte scopuri, laice, unde viaţa religioasă a fost stoarsă din viaţa publică, putându-se manifesta numai în viaţa privată, intimă”. Oamenii care au dus astfel de politici „au avut intenţii foarte bune, acţionând în baza propriilor convingeri, acestea fiind unele foarte umaniste: de a construi o societate prosperă, un viitor mai bun, unde oamenii să fie fericiţi şi unde să aibă tot ceea ce şi-au dorit, însă religia, crucile de pe biserici, le stăteau în cale”, a spus Patriarhul.  „Mă sperie, astfel, faptul că ceva atât de ilogic se întâmplă în prezent în unele ţări, inclusiv în Europa Occidentală. Nimeni nu mai spune că prezenţa creştinilor trebuie să fie eliminată de dragul unui viitor mai bun, dar se foloseşte o filosofie diferită: vrem să îndepărtăm crucile din şcoli şi religia din viaţa publică, în numele drepturilor omului”, a spus Patriarhul Kirill. El a mulţumit Germaniei pentru „apărarea legalităţii prezenţei valorilor tradiţionale creştine în viaţa societăţii, în mai multe domenii”. Patriarhul Kirill a avertizat că filozofii vin şi se duc, dar credinţa creştină există de 2.000 de ani şi „contituie temelia spirituală şi culturală a Europei”. „Din acest motiv, consider că acum trebuie să vorbim tare despre ea, pentru că avem dreptul să facem acest lucru; am trăit mulţi ani într-o ţară care L-a indepartat pe Dumnezeu din viaţa publică şi ştim care sunt consecinţele”, spune Patriarhul. Kirill a declarat că actuala „renaştere, fenomenală, a vieţii religioase în Rusia şi în alte foste republici sovietice este în mare măsură o reacţie la trecut.”

www.lacasuriortodoxe.ro