DARURILE LUI HRISTOS ŞI NERECUNOŞTINŢA OAMENILOR
Când Cuviosul [Nifon al Constanţianei] se afla pe prima treaptă a pocăinţei şi nu împlinise încă trei ani de când a lăsat viaţa cea rea, i-a venit un gând rău : „De atâta vreme mă rog Domnului meu Iisus Hristos şi n-am primit niciun dar de la El. Se vede că mi-am întinat Sfântul Botez cu multe nelegiuri şi de aceea mă nesocoteşte Dumnezeu”.După aceste gânduri s-a mâhnit puţin şi apoi a adormit, acolo unde se afla. Atunci a văzut în somn, că se găsea într-o biserică imensă şi se ruga lui Hristos. Cum stătea cu faţa spre răsărit şi cu mâinile ridicate, a văzut înaintea lui un tron minunat. În jurul lui stăteau heruvimi şi serafimi şi mulţime de îngeri îmbrăcaţi în alb. În timp ce sta uimit, vede pe tron pe cineva, care era curat, luminos şi foarte blând.
Nifon a înţeles că este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Atunci şi-a ridicat privirea şi mâinile spre El şi s-a rugat: „Doamne Dumnezeul meu, ascultă rugăciunea mea şi nu trece cu vederea ruga mea” şi restul psalmului. El şi-a plecat capul şi a primit rugăciunea Cuviosului. Sfântul îi ceruse să-l scape de duhul nepăsării şi să-l alunge departe. Cînd Nifon a terminat rugăciunea, Domnul şi-a ridicat capul şi a întors faţa spre el, arătând prin aceasta că i-a auzit rugăciunea şi a primit-o. Apoi i-a zis: ” M-ai mâhnit astăzi Nifoane, când te-ai indispus zicând: De atâtea ori am rugat pe Domnul şi nu mi-a dat niciun dar! Fie, dar nu spui tu în fiecare zi Doamne, să nu fiu slăvit în această viaţă? De ce dar, te superi? Apoi nu te gândeşti că ţi-am dat atâtea daruri? Apa şi aerul pe care îl respiri, nu sunt un dar? Apoi, şi Preacuratul Trup şi preacinstitul Sânge pe care vi le-am dat, nu sunt daruri? Copacii câmpului, păsările cerului şi peştii mărilor, acestea nu sunt daruri? Apoi, n-am murit şi n-am fost îngropat pentru mântuirea voastră? Toate acestea, oare ce sunt? Cine altul v-a făcut atâta bine? Iar voi ce Mi-aţi dat ca să cumpăraţi aceste daruri? M-aţi răstignit pe cruce, M-aţi pălmuit, M-aţi adăpat cu oţet şi fiere şi toate celelalte pe care le ştii. Mai ales tu, Nifoane, nu uita că ţi-am iertat multe şi grele păcate. Ai băgat de seamă că am ridicat capul la rugăciunea ta? Aşa fac la fiecare care se roagă, chiar dacă el nu Mă vede. Vrei, deci, un dar şi mai mare? Iată, de acum şi până la sfârşitul veacului vei fi mângâiere şi ajutor celor ce sunt pe moarte şi mulţi îşi vor uşura mântuirea cu chemarea numelui tău. Iată că şi diavolul nepăsării, de care M-ai rugat să te izbăvesc, acum este legat…Întorcându-se Nifon, a văzut un taur legat de coarne şi împiedicat. Era aşa de strâns legat că nu putea să se mişte nicidecum. Numai ochii sălbatici şi-i întorcea încoace şi încolo cu furie, ca şi cum ar fi vrut să-l sfâşie pe Cuviosul. Nifon a înţeles că acesta era duhul cel întunecat care de multe ori îi adusese moleşeală, din vârsta copilăriei. Ori de câte ori voia să meargă la biserică sau la alt lucru bun, îi venea teamă, iar în somn îi apăreau tot felul de închipuiri înspăimântătoare. Când robul lui Dumnezeu s-a trezit din această înfricoşată vedenie, a rămas uimit. Se gândea că s-a învrednicit să vadă pe Domnul cu neasemuita Sa frumuseţe Dumnezeiască şi inima lui era plină de fericire. Şi mai ales pentru că iubitorul de oameni îl izbăvise de teribilul duh al fricii, care aşa de mult îl chinuise. Însă se minuna cum Domnul se plecase să-i audă rugăciunea şi cum îl mustrase, adică îl înţelepţise pentru acel gând care îi venise. De atunci, precum zicea, n-a mai avut teamă şi frică, pentru că Domnul îi era Atotputernic ajutor.
