Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Hârbovăţ

Mănăstirea Hârbovăţ a fost întemeiată în anul 1730 de către boierul Constantin Carpuz. Însă după părearea unor istorici, mănăstirea a fost întemeiată în veacul al XVII-lea de către câţiva călugări fugari, veniţi din mănăstirea Bersan – Polonia, iar numele ei ar proveni de la unul din cei dintâi călugari – Ioanichie.
Până în anul 1812 mănăstirea a fost de trei ori încendiată de turci şi tătari, motiv din care toată arhiva mănăstirii a fost distrusă. Construită din piatră, biserica avea şi câteva chilii din lemn care au fost de mai multe ori arse de turci. Tot atunci a ars şi trapeza de lemn.
Pe locul unei biserici de lemn mai vechi, în anul 1816 Ştefan Lupu şi soţia sa Elena, născută Brăiescu, au ctitorit biserica de vară a mănăstirii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iar în anul 1870 a fost construită biserica de vară Pogorârea Sântului Duh.
Biserica Adormirii Maicii Domnului a fost reînoită la 1828 şi 1855. Către mijlocul secolului XIX complexul monastic era deja constituit. El îngloba biserica din 1816, chiliile călugărilor, trapeza, acareturile şi alte edificii.
În cadrul mănăstirii se află o biserica de piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului, zidită de mireanul Ştefan Lupu – ulterior monahul Serapion. Cealaltă biserică are hramul Pogorârea Sfântului Duh şi este zidită în anul 1870, pe timpul stareţilor Ieronim şi Natanail.
La Mănăstirea Hârbovăţ se păstrează şi vestita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului – „Garboviţa”, dăruită în anul 1790 de către soţia colonelului rus Nicolae Albaduev, ucis de un cal în poarta mănăstirii.

Începand de la arhimandritui Serafim, în mănăstire se află date despre toţi stareţii, pînă în anul 1918. Stareţii mănăstirii sunt în număr de 17, şi anume arhimandriţii: Serafim (1805-1827), Ioanichi, (1827-1851), Mitrofan, (1851-1852), Tihon, (1852-1853), Gherontie (1853-1857), Ieronim (1857-1863), Natanail (1863-1873), Serafim (1873-1875), Leonid (1875-1879), Ilarion (1879-1885), Sinisie (1885-1887), Isaia (1887-1888), Nicodim (1888-1890), Paisie (1890-1891), Leonid (1891-1893), Inochentie (1893-1906), Teognost (1906), Teognost Dodos (1918).Acest aşezământ monahal a fost deosebit de rău încercat în perioada închiderii forţate şi violente a mănăstirilor, Hârbovăţ rămânând unul din ultimele bastioane ale rezistenţei ortodoxiei împotriva comunizării regiunii.
Prin anii 1960 ai secolului al XX-lea, Mănăstirea Hârbovăţ a rămas una dintre ultimele mănăstiri care mai funcţionau. Monahii care erau alungaţi din locurile lor de metanie se retrăgeau aici. Aici se refugiaseră călugării de la Capriana, de la Ţigănesti şi din alte mănăstiri.
După un lung şi crunt asediu armat rezistenţă este înfrântă în anul 1962, când agentii KGB-şti „confiscă” cheile mănăstirii. A doua zi au sosit organele de miliţie, susţinute de armată cu tancuri, pentru a preveni o posibilă revoltă, asemenea celei de la mănăstirea Răciula.
Multe dintre odoarele şi obiectele bisericeşti aflate aici au fost distruse şi arse. Ostaşii au distrus subsolurile bisericii Pogorârea Sfântului Duh, unde erau înmormântate feţele bisericeşti. A fost distrus altarul şi catapeteasma. Cele şase clopote ale bisericii au fost coborâte şi duse din mănăstire. Icoanele, cărţile, arhiva au fost arse.
Imediat după desfiinţare, mănăstirea a fost transformată în şcoala pentru copii cu handicap. Biserica a devenit clubul şcolii, iar subsolurile ei depozite. Mai târziu această biserică a ajuns să fie grajd pentru animale. Între anii 1988-1989 administraţia şcolii a început sa restaureze mănăstirea. Şcoala a funcţionat până în primăvara anului 1992, când, la cererea credincioşilor din satele învecinate, după evacuarea şcolii a fost reinfiinţată mănăstirea de călugări Hârbovăţ. Starea complexului monahal era dezastruoasă.

Numai biserica Adormirii Maicii Domnului arăta mai bine, după o reparaţie din anii 1990-1991. În toamna anului 1993 biserica de vară Pogorârea Sfântului Duh a fost reparată şi sfinţită.

În anul 1992, după o mica reparaţie şi amenajare, a fost sfinţită biserica de iarnă Adormirea Maicii Domnului. Biserica are un plan tradiţional, dreptunghiular. Deasupra pridvorului se înalţă turla clopotniţei, cu patru nivele, în formă pătrată.
Împărţirea interioara a bisericii este, de asemenea, tradiţională: pronaos, naos şi altar. Altarul are un iconostas din anul 1997. Plafonul bisericii are formă semicilindrică.
Pictura interioară e simplă şi sumară. Pereţii sunt împodobiţi cu diferite icoane, cum ar fi cele ale Sfântului Pantelemon, având o bucaţică din moaştele sfântului, încadrată într-o stea cu şase colţuri din argint, Sfântei Varvara şi altele. Pe un tetrapod se află o copie a icoanei făcătoare de minuni Acoperamântul Maicii Domnului.
Arhitectura bisericilor de la Mănăstirea Hârbovăţ caracterizează prin stilul moldovenesc tradiţional, cu influenţe eclectice şi în special pseudo-bizantine.

Sfânta mănăstire Hârbovăţ este cunoscută mai ales prin icoana sa vestită – Maicii Domnului cu Pruncul din „Hârbovăţ”, datând de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Icoana este singura relicva recunoscută ca prototip pentru reprezentarea Maicii Domnului cu Pruncul, din lungul şir de reprezentări cunoscute în pravoslavia rusă.
Cinstirea ei se face la data de 1 octombrie, când este stramutată pentru întreaga perioadă a iernii la biserica metropolitană din Chişinău. Primăvara, în ziua de 23 aprilie, se readuce la mănăstire, rămânand acolo întreaga vară. Îcoana se află în această mănăstire din anul 1790, fiind acoperită cu o ferecătură bogată, decorată cu diverse obiecte donate de evlavioşi.