Asociația ”Pro Ortodoxia” cere Mitropoliei Moldovei să nu permită folosirea imaginii bisericii în spoturile electorale
„Solicităm Mitropoliei Moldovei să-şi revendice dreptul de monopol asupra tuturor imaginilor ce au tangenţă cu biserica şi pot fi folosite în scopuri meschine”. Declaraţia aparţine preşedintelui Asociaţiei „Pro Ortodoxia” Ghenadie Valuţa şi a fost lansată azi, 10 noiembrie 2010, în cadrul unei conferinţe de presă. Această solicitare vine în contextul în care la 1 noiembrie 2010, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova a decis că implicarea bisericii în structuri politice şi susţinerea partidelor este inadmisibilă. Potrivit lui Valuţa, imaginile bisericii au fost folosite şi în alte campanii electorale, de această dată fiind utilizate însă într-un mod obraznic. „Aceasta înseamnă să te foloseşti de masca altuia pentru a-ţi atinge propriile scopuri”, a declarat preşedintele Asociaţiei. Preoţii consideră că biserica nu trebuie să se implice în politică la nivel oficial. „Dacă vine cineva să mă întrebe, îi pot da un sfat ca preot, la nivel personal”, susţine Valuţa. Amintim că, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la 23 iulie curent, preşedintele Asociaţiei „Pro Ortodoxia” a declarat că potrivit legislaţiei bisericeşte, biserica îşi rezervă dreptul să se implice sau nu în politică. Ghenadie Valuţa a anunţat astăzi că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a abrogat precedenta declaraţie privind dreptul bisericii de a alege şi a precizat clar că aceasta nu are voie să se implice în politică.
www.unimedia.md