Încă din tinerete mă întreb la ce serveste suferinta si nu am găsit încă răspunsul potrivit. Am constatat că pentru toată lumea, pentru cei care suferă si pentru cei care nu suferă, suferinta este în acelasi timp o realitate, o problemă si o taină. Realitate pe care nu o putem evita, problemă pe care nimeni nu a reusit să o rezolve, suferinta rămâne taină. De fapt, nu e important ceea ce credem sau gândim despre suferintă; important este raportul pe care îl avem cu propria noastră suferintă. Ce putem face ca să nu suferim?
Biserica nu vrea ca oamenii să sufere. În timpul slujbelor noi ne rugăm pentru un ,sfârsit crestinesc vietii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace si răspuns bun la înfricosătoarea judecată a lui Hristos, să cerem”. Biserica doreste ca credinciosii să-si ducă viata în liniste si pace, si cât este posibil, să nu sufere. În timpul Sfintei Liturghii ne rugăm de asemeni pentru conducătorii Bisericii, pentru episcopul nostru, ,ca Domnul să-l păzească întreg, în pace, cinstit, sănătos, îndelungat în zile”. După ce am făcut această cerere pentru conducătorii Bisericii, o facem si pentru noi toti, pentru că adăugăm: ,pe toti si pe toate”.Biserica doreste, deci, ca toti oamenii să trăiască în pace, să fie sănătosi si să aibă zile îndelungate. Ea nu încurajează suferinta, dar ne învată să o suportăm atunci când o întâlnim, să acceptăm partea noastră de suferintă, să o primim pentru binele nostru. Să nu ne dorim suferinta, dar să o acceptăm dacă vine. Nu e nevoie ca toti oamenii să aibă partea lor de suferintă. Unii sunt scutiti, altii o pot suporta cu usurintă, iar pentru altii este un adevărat chin. Când spun asta mă gândesc în special la suferinta fizică. Cunosc persoane care suportă o suferintă adâncă, care nu se pot misca de pe patul de boală, si care totusi radiază de bucurie, o bucurie pe care ceilalti, desi sănătosi fizic, nu o au. Unii se revoltă în fata suferintei, iar altii o ignoră. În fiecare din aceste cazuri trebuie să luăm în considerare intensitatea suferintei, căci sunt suferinte care-l pot distruge pe om.
Sunt însă persoane despre care credem că suferă, dar care stiu cum să se comporte în fata suferintei, anihilând-o. Un medic român, care crede în Dumnezeu, spunea că sunt două lucruri pe care omul nu le poate face fără credinta în Dumnezeu: să crească copii buni si să suporte o mare suferintă. Eu cred, de asemeni, că cei ce au de purtat o cruce grea, au si puterea de o duce usor, fiind persoane care cred în Dumnezeu. Ei primesc partea lor de suferintă ca venind din mâinile Domnului, stiind că dacă Domnul a îngăduit-o, nu e în zadar. Sfântul Marcu Ascetul spunea că nu e important să stim de unde vine suferinta, ci să stim cum să o primim fără să ne revoltăm. Un părinte din mănăstirea noastră, părintele Arsenie Boca, spunea: ,Dacă tot trebuie să suferim, măcar să nu suferim zadarnic”. Pentru a putea folosi suferinta spre binele său, omul trebuie să creadă că suferinta are un sens pentru el, chiar dacă pe moment nu întelege. De fapt, cel care întelege si stie cum să suporte suferinta, nu mai suferă.
As spune că suferinta e o realitate pe care avem dreptul să o evităm, dacă putem, o problemă pe care avem dreptul să o rezolvăm, dacă ne stă în putintă, dar trebuie să ne plecăm în fata tainei si să folosim suferinta care ne este dată pentru progresul nostru spiritual.
Dacă nu putem să ne întelegem propria suferintă, nu vom putea întelege nici suferinta celorlalti. Putem totusi să încercăm să-i ajutăm să-si poarte suferinta. Este chiar o datorie, căci Domnul ne-a chemat să-I fim colaboratori, să ne ajutăm aproapele. Fără a avea puterea de a vindeca, avem datoria de a face tot ce ne stă în putintă pentru a-l ajuta pe cel de lângă noi. Să ne gândim la cei patru care l-au adus în fata Domnului pe paraliticul din Capernaum. Ar fi putut să astepte să se întâlnească cu Domnul, dar ei au simtit nevoia să-l aducă pe prietenul lor cât mai repede în fata Domnului, pentru a fi vindecat. Si-au dat seama că ei nu-l puteau vindeca, dar au stiut că Domnul o poate face.
Totusi, Domnul nu vindecă mereu. Pe unii îi lasă să sufere, pentru binele lor si al celor din jur. Am constatat adesea că oamenii care suferă sau care au trecut prin mari suferinte, sunt oameni puternici. Ei au căpătat o altă perspectivă asupra vietii si au dobândit unele calităti pe care oamenii scutiti de suferintă ne le pot avea. Suferinta poate fi primită ca un dar, ca o îmbogătire. Unii simt suferinta ca pe o nedreptate, ca pe ceva care nu ar fi trebuit să li se întâmple lor. Asta pentru că ei se compară cu ceilalti, ceea ce nu are nici un sens, fiecare om trebuie să-si trăiască viata care i-a fost dată. Fiecare are raportul său cu suferinta, fiecare poate câstiga ceva din suferintă. Cred că ceea ce trebuie să ne ajute este constiinta că Dumnezeu îngăduie această suferintă si că ea are un motiv, chiar dacă noi nu-l stim. Această constiintă, sau mai bine zis această încredere, ne ajută să ne purtăm crucea cu seninătate.
Pot să vă asigur că credinta în Dumnezeu ne ajută să suportăm o mare suferintă. Să ne reamintim însă că dacă am suferit, nici nu ne dorim să suferim, pentru că nici Biserica si nici oamenii nu o doresc. Să evităm suferinta dacă putem? Da! Dar să nu fugim de crucea care ne mântuie. Domnul nu ne binecuvântează o asemenea atitudine. Căci Domnul ne cere să ne purtăm fiecare crucea, crucea lepădării de sine însusi. Fără cruce nu este mântuire; mântuirea nu ne vine numai prin Crucea Domnului ci si prin purtarea propriei cruci. Când trecem printr-o ispită, printr-o boală, printr-o durere, un necaz, ne întâlnim crucea pe care trebuie să o purtăm si ea devine într-adevăr crucea mântuirii noastre.
Să fim convinsi că crucea ne este necesară pentru a ne mântui. Să-I cerem Domnului sănătate si tot ceea ce e bun, dar să-I cerem si puterea de a accepta suferinta atunci când ne este trimisă. Să-I cerem Domnului să ne întărească în credintă pentru a putea face fată tuturor încercărilor care ne vin, să-I cerem Domnului să ne ajute să purtăm cu bucurie suferinta. Sfântul Isaac Sirul spunea: ,Caută un doctor înainte de a fi bolnav si roagă-te înainte de venirea ispitei”.
Să ne pregătim să suferim, suferintă fizică sau suferintă morală. Pentru a putea răbda suferinta morală si pentru a putea profita de ea, trebuie însă să ne smerim. Să nu ne tulburăm văzând că suferinta este o realitate pe care nu o putem evita, o problemă pe care nu o putem rezolva, o taină care pentru binele nostru, pentru progresul nostru spiritual ne uneste cu Crucea Domnului. Ea este o taină care ne uneste cu suferinta Domnului care avut milă de noi si ne-a mântuit, pentru că ne iubeste. Ea este o taină care ne uneste cu Domnul, care ne iubeste chiar si atunci când ne lasă să suferim si care ne sterge lacrimile atunci când stie că suferim pentru binele nostru.
Noi nu suntem singuri. Dumnezeu este cu noi. Să credem că îngerul nostru păzitor ne însoteste pretutindeni, că Maica Domnului ne ocroteste mereu si la bine si la rău. Să credem că mila Domnului ne însoteste mereu.
Pr. Teofil Paraian
