Sfântul Apostol Andrei – Sărbătoarea creştină naţională a românilor

  Fiecare popor, ca entitate etnică distinctă în marea comunitate umană are datoria esenţială de a-şi manifesta şi afirma propriile valori care îl definesc ontologic si îi asigură identitatea spirituală şi culturală. Poporul român, despre care Gh. Bratianu spunea că este o enigmă şi un miracol al istoriei, poartă în sine un imens tezaur de valori inestimabile care l-au făcut să reziste în faţa vitregiei vremurilor şi să nu piară în negura timpului. Fortţ rezistenţei sale i-a fost oferită de structura sa ontologică ce poartă adânc imprimată în ea duhul creştin al Evangheliei. Creştinismul românesc are un profund caracter popular, fiindcă răspândirea lui la români este strâns legată de procesul istoric al formarii lor ca popor. Deosebit de alte popoare care au o dată fixă a încreştinării lor, poporul român a apărut în istorie ca popor creştin, fapt pentru care între credinţa creştină şi poporul român există o legătură indisolubilă. Creştinismul a devenit parte integrantă din fiinţa neamului românesc şi factor de unitate spirituală şi etnică a tuturor românilor.
Un mare rol în formarea creştină a poporului român l-a avut Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat la apostolat. Făcând parte din grupul celor 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Andrei reprezintă o impunătoare personalitate în creştinismul primar, numele său fiind legat de raspândirea învăţăturii revelate în Asia Mica, Peninsula Balcanică şi teritoriile din jurul Mării Negre. În acest fel, Sfântul Andrei constituie principalul punct de reper pentru creştinismul românesc.
Sfântul Apostol Andrei s-a născut, împreună cu fratele său Simon, supranumit şi Chefa (Petru), în familia unui pescar din Betsaida numit Iona. Localitatea Betsaida este aşezată pe malul lacului Ghenizaret în Galileea şi numele ei înseamnă în limba aramaica „casa peştilor” sau „casa pescuitului”, indicând principala ocupaţie a locuitorilor ei. Andrei în limba greacă înseamnă „curaj”, „bărbăţie” şi pentru ca meseria de pescar se transmitea din tată în fiu, ocupaţia sa şi a fratelui său era pescuitul. Pe lângă Andrei şi Simon-Petru, între Apostolii Domnului mai erau pescari Ioan şi Iacov, fiii lui Zevedeu (Matei 4,21-22).
Iniţial, Andrei, pescarul din Betsaida, a devenit ucenicul Sf. Ioan Botezatorul, împreună cu Ioan, fiul lui Zevedeu. Sf. Ioan Botezatorul activa în Iudeea, unde predica pocăinţa şi boteza în râul Iordan pregătind oamenii pentru venirea Domnului, devenind în acele zile o personalitate impunătoare. Prezenţa viitorilor Apostoli Andrei şi Ioan în rândul ucenicilor Botezătorului va pregăti întâlnirea lor cu Iisus Hristos, care le va marca destinul în mod crucial.
Probabil că atunci când Ioan l-a botezat pe Iisus, de faţă au fost prezenţi şi Andrei şi Ioan. Cert este ca într-o zi, după botezul Domnului, Ioan Botezătorul, aflându-se împreună cu cei doi le-a vorbit despre Iisus, care tocmai trecea pe lânga ei, zicând: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (…) Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 1,3; 3,30). Întelegând aceste cuvinte ca o îndrumare a lor, Andrei şi Ioan au mers după Iisus, devenind primii Săi discipoli.
În acest fel, Sfântul Andrei, din ucenic al Sf. Ioan Botezatorul devine primul Apostol al Mântuitorului Iisus Hristos, fapt pentru care este cunoscut în rândul creştinilor ca „cel dintâi chemat la apostolat” împreună cu Sfântul Ioan care descrie acest moment în Evanghelia sa . Mai mult, Sfântul Andrei este cel care l-a adus la Iisus şi pe fratele său Simon-Petru, spunându-i: „am găsit pe Mesia” (Ioan 1,41).
Fiind primul Apostol al Mântuitorului, se poate spune că Andrei a stat cel mai mult în preajma lui Iisus, fiind prezent chiar şi la botezul său în Iordan. Astfel, timp de trei ani şi jumătate, Apostolul Andrei a primit de la Fiul lui Dumnezeu, împreună cu ceilalţi discipoli, învăţătura cea adevărată şi în final porunca de a o vesti în lume la toate neamurile (Matei 28,19-20). După ce au primit putere de sus, prin pogorârea asupra lor a Duhului Sfânt, Sfinţii s-au răspândit în toată lumea, învăţând la toate neamurile cuvântul adevărului.
În Sfânta Scriptură nu avem date referitoare la activitatea misionara a Sfântului Apostol Andrei, dar unele mărturii istorice ne oferă câteva indicii în acest sens. Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea (sec. IV), menţionând o tradiţie consemnată de marele erudit Origen (185-254), afirmă că Sfântul Andrei a vestit Cuvântul lui Dumnezeu în Scythia. Episcopul Romei, Hyppolit, autorul unor lucrări importante şi contemporan cu Origen (sec.II-III), spune textual că „Andrei a vestit Cuvântul Evangheliei scitilor şi tracilor”.
Despre activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei vorbeşte şi eruditul călugar Epifanie (sec.VIII-IX), afirmând că acesta a vestit Evanghelia în mai multe provincii ale Asiei Mici, după care a mers în Moesia la Odessos (Varna), unde l-a pus episcop pe Apion, colaborator şi ucenic de-al sau. Un alt document păstrat în limba greacă „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae” din secolul X, face menţiunea că după Înalţarea Domnului la cer, s-au tras la sorţi regiunile ce urmau a fi evanghelizate de Sfinţii Apostoli şi lui Andrei i-a căzut toată regiunea Bitiniei, părţile Pontului Euxin, cu cetăţile Calcedon şi Bizanţ, provinciile romane Macedonia, Thracia şi Scythia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (Crimeea), după care s-a îndreptat spre Ahaia (Grecia).
Mai târziu, în sec. XIV, istoricul bizantin Nichifor Kallist relatează şi el că Sfântul Andrei a vestit credinţa creştină în „pustiul scitic” precum şi pe ambele ţărmuri ale Pontului Euxin, de nord şi de sud. Toate aceste izvoare hagiografice ne prezintă o arie misionara largă a Sfântului Apostol Andrei. După toate aceste date, traseul misionar al celui dintâi chemat Apostol, începe cu provinciile Asiei Mici, Pont, Galatia şi Bitinia, continuând apoi în Bizant, Macedonia, Thracia şi Scythia minor (Dobrogea) şi ajunge în Ahaia (Grecia), unde în localitatea Patras a murit ca martir, fiind răstignit pe o cruce în forma de X.
Scythia menţionată în aceste izvoare istorice este desigur Dobrogea şi regiunile învecinate. Nu este exclus că prin „Scythia” oamenii acelor timpuri să fi înţeles şi zona largă din sudul Rusiei, dar oricum în această regiune intră şi Dobrogea, cunoscută în vremea lui Eusebiu sub numele de Scythia Minor. Chiar dacă „Scythia” din textul lui Eusebiu se referă la regiunea din nordul Marii Negre sau Scythia Maior, Sfântul Andrei tot ar fi trecut prin Dobrogea, căci plecând spre sud, calea i-ar fi fost mult mai lesnicioasă pe aici, decât sa înconjoare tocmai prin Caucaz.
În sprijinul evanghelizarii Daciei Pontice de către Apostolul Andrei vin şi unele colinde şi creaţii folclorice dobrogene care amintesc de trecerea sa prin aceste teritorii, ca şi unele toponimii (pestera Sfântului Apostol Andrei sau pârâiaşul Sfântului Andrei). Prin urmare Sfântul Apostol Andrei „cel dintâi chemat” a fost pe teritoriul patriei noastre şi ne-a lasat moştenire învăţătura cea adevărată a Fiului lui Dumnezeu. Trecând pe aici, a aşezat episcopi şi preoti în cetăţile Pontului Euxin, aşa cum au facut şi ceilalti Apostoli pe unde au trecut în călătoriile lor misionare.
Pe acest început apostolic se va dezvolta viaţa bisericească din Dobrogea, atât de înfloritoare în primele secole creştine. Aceasta ne determină sa afirmăm originea apostolică a creştinismului românesc şi faptul că poporul român a fost zămislit şi s-a născut într-un mediu creştin autentic. Noi nu am fost evanghelizati de William Muller sau Carol Parham, nici de vreun reformator sau predicator oportunist; nu am primit crestinismul cu sabia sau printr-un decret politic, ci am moştenit în mod firesc şi direct învăţătura revelată a adevărului de la unul dintre Apostolii Mântuitorului Iisus Hristos.