Unde sunt rădăcinile narcomaniei?

 

Acest flagel este cumplit, raspandindu-se galopant in Rusia. Iata doar cateva cifre care atesta proportiile si profunzimea afectarii de droguri a societatii noastre: 2% din populatia tarii este dependenta in mod persistent de droguri; in ultimii zece ani, narcomania a crescut de 10 ori printre copii si adolescenti, incat actualmente se considera ca exista la noi peste o jumatate de milion de copii narcomani.Voi adauga ca un singur narcoman „molipseste” pana la alti 60 de oameni. Acest fapt este legat de difuzarea si de revinderea narcoticelor. Narcomanul face asta in principal ca sa aiba o sursa de venit constanta pentru a-si cumpara portia zilnica de drog.As mai spune ca narcomania nu poate fi vindecata practic nicaieri in lume (terapia are succes doar in 2-3% din cazuri). Problema este ca aici avem de-a face cu o boala mai mult duhovniceasca decat trupeasca. Iar procesul tratamentului consta nu atat in utilizarea medicamentelor, cat in reeducare, in recuperare indelungata si minutioasa.

Definitie

Potrivit definitiei date de Organizatia Mondiala a Sanatatii, „narcomania reprezinta starea de intoxicatie periodica sau cronica, vatamatoare pentru om si pentru societate, produsa de consumul narcoticelor (de provenienta naturala sau artificiala)”. Conditiile a caror intrunire este necesara pentru a considera pe cineva narcoman sunt urmatoarele:

– atractia de neinvins fata de narcotice;

– toleranta crescanda (marirea dozei);

– dependenta fizica si psihica de narcotice.

Problema narcomaniei are multe aspecte. Ea este si morala, si medicala, si sociala, si juridica.

Dependenta

Impatimirea de narcotice este deja constituita dupa doua-trei luni. Deseori omul devine sclav al narcoticelor chiar dupa prima injectie. Voi mentiona aici si ca, de la inceperea consumului de substante narcotice (cum ar fi heroina), narcomanul mai traieste in medie sapte-opt ani, uneori zece-doisprezece – insa aceasta nu este viata, ci mai degraba un chin continuu.

La narcoman se dezvolta dependenta fizica si psihica de narcotice. Dependenta fizica se realizeaza in urma infiltrarii narcootravii in mecanismele profunde ale metabolismului si in procesele biochimice din organism, incat acesta ajunge sa-si pretinda portia regulata de drog. La fiecare zece-douasprezece ore, narcomanul simte dorinta de neinvins de a-si lua doza, care pana la un moment dat creste in continuu.

Daca din oarecare cauze nu poate sa-si ia drogul, narcomanul se chinuieste cumplit: il trec sudori reci, apar greata, voma, dureri articulare, senzatie de slabiciune, dureri abdominale, tremur in tot corpul. Depresia, tensiunea interioara, anxietatea sunt insotitorii obisnuiti ai abstinentei.

Dependenta psihica este o manifestare si mai grava a narcomaniei. Potrivit expresivei descrieri pe care o dau narcologii acestei stari, narcomanul simte fata de narcotice „dragoste”: ca un indragostit, el se gandeste tot timpul la obiectul dorintelor sale, asteapta mereu intalnirea cu el si nazuieste catre el, se bucura daca intalnirea este pe punctul de a avea loc, se intristeaza si se enerveaza daca ea este amanata; este gata de orice ca sa fie mereu alaturi de narcotice (S. Belogurov, 1998). Personalitatea narcomanului sufera transformari radicale.

Inca o remarca scurta: consumul de narcotice aduce vatamari foarte puternice, cateodata ireversibile, sanatatii omului. Sufera grav creierul si tot sistemul nervos, imunitatea scade, ficatul e distrus, inima slabeste. Nu exista organ ori sistem din organismul narcomanului care sa ramana neafectat. Aproximativ 80% dintre narcomani sunt infectati cu virusul hepatitei B. Cam aceeasi frecventa o are la narcodependenti infectia cu HIV.

Unde sunt radacinile narcomaniei?

Care este cauza principala a consumului de narcotice? Lipsa duhovniciei. Consumul de narcotice este un pacat comis cu buna stiinta, care cu timpul „odrasleste” multe alte pacate. „Desfatarea” adusa de narcotice este doar o iluzie, o amagire, insuflata jertfei omenesti de catre demon. Iubirea de placeri si imbuibarea pantecelui, iubirea desfatarilor trupesti si lenevia, inmultite cu necredinta sau cu putina credinta, cu neintelegerea pricinilor si a rosturilor pentru care traieste omul pe acest pamant – iata radacinile duhovnicesti ale narcomaniei.

In mare masura sunt vinovati parintii, care nu si-au invatat copiii credinta crestineasca (fiindca deseori sunt ei insisi necredinciosi), nu i-au deprins cu ascultarea, n-au urmarit cu ce sau cu cine isi petrece vremea fiul sau fiica lor. Si rezultatul nu s-a lasat asteptat.

Ajungem sa constatam cu groaza ca printre tineri drogurile devin in ziua de astazi ceva de „bon ton”. A te droga inseamna a fi adult, independent, modern. Din pacate, nu sunt putini cei ce gandesc asa. Multe institutii de invatamant mediu si superior ar trebui inchise pentru carantina, cu afisul: ATENTIE, NARCOMANIE! lipit la intrare.

Cateodata, in timpul consultatiei iti vine sa strigi: „Oameni! Veniti-va in fire!” Iata doar un exemplu. La consultatie au venit o mama cu fiica ei de 15 ani. In cursul convorbirii a iesit la iveala ca fata fuma de la 11 ani, putin mai tarziu a inceput sa curveasca, iar de la 13 ani sa consume heroina. Iti ingheata sangele in vine cand auzi istorii de acest fel. Nu-ti vine sa-ti crezi urechilor – dar, vai, aceasta este cruda realitate.

Zilnic pier oameni din cauza drogurilor, in timp ce altii isi fac prima injectie din viata cu substanta ucigasa.

Asadar, sa ne amintim: cauza profunda a narcomaniei sunt pacatele si patimile. Iar alaturi de acestea se afla dracii, care il cheama pe om sa se apuce de „ac” ori sa inghita o mana de tablete psihotrope. „Nemasurata este ura diavolului fata de neamul omenesc”, scrie episcopul Varnava (Beliaev), „pe care il arunca nu in raiul ce i-l promite, ci in iad, inca de aici, de pe pamant – si mari sunt ratacirile si nechibzuinta oamenilor care, pentru aceasta amagire, platesc cu propriile chinuri de nedescris si cu lepadarea cu voie de fericirea vesnica si adevarata!..”

Iata un alt exemplu. La consult – o femeie de varsta mijlocie cu fiul ei de 19 ani. Ea era deprimata, glasul – intretaiat de lacrimi. In familie – necaz. Fiul – narcoman. „Vechimea” in consumul de narcotice – doi ani. Alexei – asa il chema pe baiat – a spus ca la inceput, „ca toti”(!) din anturajul sau, a fumat marijuana – din ce in ce mai mult. Odata, dupa un concert de muzica rock, niste cunoscuti i-au propus sa se injecteze. In scurt timp nu mai putea fara heroina, „s-a legat de ac” puternic…

In continuare, istorisirea lui Alexei si completarile mamei lui au calchiat cu exactitate relatarile multor narcomani carora am avut prilejul, de-a lungul anilor de munca, sa le dau ajutor psihoterapeutic. Iata unele detalii ale acestei istorisiri: inselarea la nesfarsit a parintilor; discutii misterioase la telefon, dupa care urma disparitia de acasa; vinderea lucrurilor personale, apoi furarea de la parinti a unor obiecte de pret si bani; inrairea; depresii nemotivate sau stari de excitatie; restrangerea la minimum a intereselor; slabire; crize de astenie; insomnie; imposibilitatea de a invata sau de a munci undeva in momentul respectiv, din pricina starii psihice si a felului in care se simteau.

Alexei a reusit mult timp sa ascunda de parinti impatimirea sa pierzatoare. Acestia au aflat ca fiul lor este narcoman descoperindu-l in camera sa in stare de soc, datorata unei supradoze de heroina. Era galben tot, aproape ca nu mai respira. Daca Salvarea n-ar fi ajuns la timp, sansele lui de a ramane in viata ar fi fost practic nule. Alexei a fost realmente smuls din ghearele mortii…

Incercarile parintilor de a-si smulge fiul din intunericul drogurilor au dat, din fericire, unele rezultate pozitive. Alexei a hotarat s-o rupa cu drogurile, constientizand perfect durerea, suferintele si greutatile pe care avea sa le intampine in drumul spre insanatosire. Obisnuitele canale de difuzare a otravii si „prietenii” n-au fost usor de biruit. De pilda, oamenii de la care pana mai ieri cumpara narcoticul au inceput sa i-l propuna practic pe nimic. „Ia cu incredere”, spuneau ei, „o sa-mi dai dupa aia”. Acesti oameni nu ii dadeau pace nici in spital. Parintii lui Alexei au ramas stupefiati de tupeul si de lipsa de scrupule a narcotraficantilor. Numai cu timpul, dupa ce Alexei a fost mutat la niste rude din celalalt capat al orasului, a slabit presiunea lor.

Tratamentul in narcodispensar a adus, potrivit spuselor lui Alexei, doar o imbunatatire neinsemnata a felului in care se simtea. A indurat cu greu despartirea de droguri. I s-au facut perfuzii, i s-au dat vitamine, sedative – insa atractia spre narcotic a ramas irezistibila, sufleteste se simtea groaznic, intreaga lume i se parea cenusie, amorfa, oribila. La o saptamana dupa iesirea din spital, n-a rezistat si si-a facut o injectie cu heroina. Fundatura.

Citind un anunt in ziar, parintii au mers cu el la un centru narcologic particular. O saptamana de internare costa peste cinci sute de dolari. Accentul in terapie era pus pe folosirea nu stiu caror „medicamente scumpe si foarte eficace”… Dupa tratamentul in acest centru n-a rezistat fara narcotice decat trei saptamani. Si iarasi a cazut. Toti erau deznadajduiti…

Si numai dupa catva timp Alexei si parintii lui si-au amintit de Dumnezeu, de faptul ca au fost botezati intru Ortodoxie. Nu le mai ramanea decat nadejdea in milostivirea lui Dumnezeu. Tocmai aceste ganduri i-au adus in Biserica. Totodata, au facut apel la specialisti, la medici si psihiatri ortodocsi.

Cred ca, daca Alexei va ramane statornic in dorinta de a termina cu narcoticele, iar pocainta lui va fi sincera si adanca, Domnul Isi va arata negresit mila catre el. Convingerea mea este intarita de numeroase cazuri de vindecare, cand oameni care aveau chiar „vechime” mare in consumul de droguri au rupt-o cu ele. I-a izbavit un singur lucru: credinta in Dumnezeu. Iar acesteia i-au urmat si lupta cu pacatul, si silinta de sine, si rugaciunea, si pocainta, si nazuinta catre evlavie. Este neaparata nevoie de suferinta, de rabdare, de osteneala. Aceasta este, daca vreti, o mica jertfa adusa lui Dumnezeu pentru pacate. Iar Domnul va primi aceasta jertfa si va da harul Sau, care va vindeca toata patima si neputinta.

Este nepretuita si participarea rudelor, a apropiatilor la izbavirea celui suferind de narcomanie. Aici intra si rugaciunea pentru el, si sprijinul moral, dragostea si mila fata de el. Trebuie gasit si dezvoltat in sufletul suferindului tot ce este mai bun. Este important ca cel tratat sa nu se inchida in sine, sa simta caldura duhovniceasca, grija si interes pentru soarta lui din partea celor apropiati si a prietenilor.

Iata inca un sfat. Daca ati aflat ca odrasla dumneavoastra a inceput sa consume droguri, nu fiti agresivi: dati-i de inteles ca va este drag si ca vreti sa il ajutati.

www.eph.md Dmitrii Avdeev, Despre dependenţa de droguri şi despre vindecare