Nu ravni foarte ca toate dorintele tale intotdeauna sa se implineasca si pururea sa fie dupa voia ta – acest lucru nu este in puterea omului, ci intru aceea a lui Dumnezeu. Una este voia lui Dumnezeu si alta este voia ta, iar gandurile Sale sunt altele decat ale tale, nefiindu-ti tie in putere sa cunosti si sa intelegi dumnezeiestile ganduri. Iata de ce nu se cade sa te mahnesti pentru dorintele neimplinite si se cuvine ca toate sa le lasi in seama Domnului. „Arunca spre Domnul grija ta si El te va hrani; nu va da in veac clatinare dreptului” (Psalm 54, 25).
Nu fii imputinat cu sufletul si nerabdator, dorind ca toate sa se implineasca indata dupa voia ta. Cu mult mai bine este ca intru liniste si rabdare sa te rogi lui Dumnezeu, lasandu-le pe toate in voia Lui. Nu cere implinirea grabnica a dorintelor tale – nu oricare dorinta este buna si nici toata implinirea lor nu este folositoare. Poti afla care din dorintele tale sunt dupa vointa Domnului prin asteptare indelungata si prin rugaciune sarguincioasa. Daca este dupa voia Domnului, El iti va da degraba, insa de nu va fi voirea ta dupa sfanta Sa voie, Dumnezeu va impiedica si va tine dorinta ta neimplinita tocmai pentru folosul tau, facand aceasta cu iconomia intru care El binevoieste. Iar tu, fie ca Domnul iti da, fie ca nu iti da, pe toate primeste-le cu multumire intru smerenia inimii.
Nu tanji catre ceva cu nesimtire si fara rabdare, ci toate le savarseste bine cumpanit. Toate sunt mai folositoare si mai cu temei cand se dobandesc intru intelepciune si rabdare. Daca toate s-ar implini de indata dupa dorinta ta, niciodata nu ai putea ajunge la cunostinta neputintei tale, niciodata nu ai castiga nimic pentru folosul sufletului tau, ci pe toate le-ai savarsi impotriva acestui folos.
Iata de ce, Atotvazatorul Dumnezeu, miluind si crutand faptura Sa si ingrijindu-se de folosul fiecaruia, nu iti da totdeauna dupa voia ta, ci cel mai adesea impotriva, spre calauzirea ta, ca tu, innoindu-ti cunostinta slabiciunii tale, sa nu fii imputinat cu sufletul, ci smerit, plin de rabdare si umilinta.
Domnul, ca un adevarat Tamaduitor, spre a vindeca sufletul nostru, adeseori randuieste si plineste impotriva dorintelor noastre, cufundandu-ne astfel in mahnire pentru ca noi sa cautam mangaierea cea nemuritoare si vesnica intru El – Dumnezeu Domnul. Aceasta intristare si mahnire este pentru scurta vreme, iar acea mangaiere este intru vecii cei nesfarsiti. Dar ce castig ai avea de ti s-ar infaptui toate dorintele, iar tu ai mania pe Dumnezeu in toata vremea? Ce dobandesti de ti s-ar implini toate dorintele tale, iar tu insuti ai ramane cu totul instrainat de harul lui Dumnezeu? Cu adevarat nimic!
Cu cata multumire vei rabda amaraciunile trimise asupra ta de Domnul prin neimplinirea dorintelor tale, cu atat mai multa mangaiere vei primi de la El mai apoi, caci este scris: „Doamne, cand s-au inmultit durerile mele in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu” (Psalm 93, 19).
Asadar, nu te umple de amaraciune pentru vreo durere de felul acesta ingaduita de Dumnezeu, ci primeste cu multumire acest leac randuit sufletului tau. Mai bine induri aici o durere mica decat mai apoi sa te mahnesti vesnic, caci mai bine este sa patimesti aici decat dincolo. Cu totul de plans si de jelit este cel care intru multe gresind, pururea tanjeste ca toate sa fie dupa a lui dorire. Cunoaste ca impotriva voii lui va suferi in viata viitoare.
Dumnezeu miluind si crutand faptura Sa si dorin-du-ne noua tot ce-i mai bun, adeseori ne trimite aici durere si stramtorare. „In lume necazuri veti avea” (Ioan 16, 33) spune Domnul. El voieste ca noi sa nu ne inecam in desfatarile pamantesti, ci sa rabdam necazuri, pentru ca, cu mai multa osardie si izbanda, sa ne inaltam catre El si la El acolo sa ne invrednicim de bucuria si veselia vesnica.
