„Păcatul e mare ruşine. De facem păcate, nu numai că trebuie să ne ruşinăm, dar să ne şi acoperim feţele; şi ca şi cei ce se îneacă, aşa să ne nefericim. Dar, mai bine spus, nici atunci nu trebuie să ne descurajăm, ci să ne grăbim să ne mărturisim păcatele şi să fim recunoscători Stăpânului.
„… (Dumnezeu) îl întreabă pe Cain şi-i zice: Unde este Abel, fratele tău? Iubitorul de oameni Dumnezeu se face că nu ştie, ca prin întrebare să-1 facă pe cel ce a săvârşit păcatul să şi-1 mărturisească, ca să poată căpăta iertare şi poate şi milă.
Unde este Abel, fratele tău?
Ce răspunde nerecunoscătorul, nesimţitul, obraznicul, neruşinatul?
Ar fi trebuit să se gândească, că Dumnezeu nu-1 întreabă pentru că nu ştia unde e fratele lui, ci pentru că-i cerea să mărturisească; pentru ca să ne înveţe pe noi că niciodată să nu osândim pe fraţii noştri înainte de a avea dovada faptelor lor, şi să avem în minte sfatul Stăpânului, Care a voit să înlăture fapta lui Cain, Care, ştiind înainte de săvârşirea ei ce gândea Cain, i-a dat temeiuri care puteau să-1 întoarcă de la gândul lui.
Cain ar fi trebuit să se gândească la toate acestea şi să-şi oprească aici nebunia; ar fi trebuit să spune ce-a făcut, să-I arate Doctorului rana şi să primească leacuri de la el. Dar, nu! El măreşte rana şi o face şi mai adâncă. Şi a zis: «Nu ştiu» (Fac., 4, 9)”. (Omilii la Facere, omilia XIX, II, în col. PSB, voi. 21, p. 224)
„Cu cât ai vrea să ascunzi (…) păcatul, cu atât mai mult îl dezgoleşti. Păcatul nu se ascunde prin adaos de păcate, ci prin pocăinţă şi mărturisire”. (Omilii la Matei, omilia XLVIII, V, în col. PSB, voi. 23, p. 561)
„Te-au împresurat poate mii de rele şi de păcate? Şi ce urmează de aici? încă nu te-ai dus până acum în iad, unde nimeni nu se va mai putea mărturisi şi pocăi; încă nu s-a desfăşurat priveliştea aceea îngrozitoare, şi tu eşti în afară de primejdie, şi încă poţi ca în lupta cea mai de pe urmă să te bucuri de biruinţă. încă nu ai ajuns acolo, ca să auzi ceea ce i s-a spus bogatului: între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare (Luca 16, 26).” (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XVIII, pp. 365-366)
„Deoarece ca oameni putem păcătui în fiecare zi, de aceea Apostolul mângâie pe auditori şi-i îndeamnă ca în fiecare zi să se înnoiască. Ceea ce noi facem cu casele cele vechi, că pe fiece zi şi necontenit le reparăm, aceasta fa şi tu cu tine însuţi. Ai păcătuit astăzi? Ţi-ai învechit sufletul? Nu deznădăjdui, şi nici să nu cazi din nou, ci înnoieşte-ţi sufletul cu pocăinţa, cu lacrimile, cu mărturisirea, şi cu săvârşirea celor bune, şi niciodată să nu încetezi şi să nu pregeţi de a face aceasta.” (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XX, pp. 398-399)
„Eşti păcătos? Nu deznădăjdui! Intră în biserică cu gând de pocăinţă! Ai păcătuit? Spune lui Dumnezeu: Am păcătuit! Ce oboseală, ce greutate, ce osteneală ca să spui acest cuvânt: am păcătuit? Nici una!
Dacă spui tu însuţi că ai păcătuit, nu vei avea acuzator pe diavol. Ia-o înaintea diavolului! Răpeşte-i dregătoria lui! Că dregătoria lui este de a acuza. Pentru ce nu i-o iei înainte? Pentru ce nu-ţi spui păcatul? Pentru ce nu-ţi ştergi păcatul, când ştii că ai un acuzator pe care nu-1 poţi face să tacă?
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: am păcătuit! Nu-ţi cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi (Isaia 43, 26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer faţă de păcat şi spune: am păcătuit! ” {Omiliile despre pocăinţă, omilia întâi, p. 28)
„Să ne dăm toată silinţa ca să ştergem aici pe pământ păcatele şi să fim izbăviţi de ruşinea şi osânda de dincolo. Dacă voim, putem lepăda toate poverile păcatelor, de-am fi săvârşit mii şi mii de păcate. Să voim, dar! E cu mult mai bine să ne ostenim aici puţin, ca să scăpăm de o pedeapsă de neînlăturat, decât să ne trândăvim în această scurtă vreme, şi ca să cădem în pedepsele acelea nemuritoare.” (Omilia I la Rusalii, VI, în voi. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 214)
„La tribunalele acestea din lume, după ce te mărturiseşti eşti pedepsit. De aceea şi psalmistul, gândindu-se ca nu cumva cineva, de teamă de pedeapsa ce urmează mărturisirii, să tăgăduiască păcatele, spune: Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui (Ps., 105, 1).
Nu ştie oare Dumnezeu păcatele tale, chiar dacă nu te mărturiseşti? Le ştie! Ce câştigi dacă nu le mărturiseşti? Poţi oare să le ascunzi de El? Nu! Chiar de nu le spui. El ştie! Dar dacă le spui, El le uită. Iată, Eu sunt Dumnezeu, Cel ce şterge nelegiuirile tale şi nu-Mi mai aduc aminte de ele (Isaia 43, 25).
Aceasta-i dovada bunătăţii Lui. Tu, însă, adu-ţi aminte de ele, ca să ai pricină de înţelepţire.” (E primejdios lucru şi pentru predicator, şi pentru ascultători ca predicatorul să predice pe placul ascultătorilor. Folositor lucru şi semn de foarte mare dreptate e osândirea propriilor păcate, III, în voi. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 467)
„Fiind atât de nesimţitori şi atât de molatici, pe de o parte, nici nu mai putem să ne mărturisim păcatele de mai înainte (cum putem să le mai mărturisim, o dată ce ne-am obişnuit să nu le suferim nici amintirea?), iar, pe de altă parte, suntem cu totul gata de a săvârşi pe viitor altele.” {Despre căinţă (II), în voi. Despre mărginită putere a diavolului. Despre căinţă…, p. 109)
„Pe sufletul cel ce s-a învechit de păcate, bagă-1 în topitoarea mărturisirii”. {Din cuvântul 26 la Faptele Apostolilor, în voi. Puţul şi împărţirea de grâu, p. 72)
„Nu pofteşti tu aşa să ţi se ierte păcatele, precum pofteşte El (Dumnezeu – n.n.) să ţi le ierte”. {Din cuvântul 36 la Faptele Apostolilor, în voi. Puţul şi împărţirea de grâu, p. 73)
„El ca să ierte nouă păcatele pe Cel Unul născut nu L-a cruţat, pe Fiul cel adevărat, pe Cel de un scaun. Vezi că El mai vârtos pofteşte să-ţi ierte păcatele? Să nu pregetăm dar de-a ne urni! Iubitor de oameni este şi bun. Numai să-I dăm Lui pricină”. {Din cuvântul 36 la Faptele Apostolilor, în voi. Puţul şi împărţirea de grâu, p. 73)
„De ai cădea de mii de ori, de mii de ori să te spovedeşti, că nu este alt lucru mai rău decât deznădăjduirea.” (Din voi. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 140)
„De mii de ori de vei greşi, tot aleargă la spovedanie. Şi aceasta o zic nu că dau voie oamenilor să păcătuiască, ci pentru că voiesc să-i trag pe păcătoşi spre pocăinţă.” (Din voi. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 140)
„Pentru aceasta şi Hristos a venit şi a iertat păcatele cele mari, pe tâlharul l-a băgat în Rai, pe vameş l-a făcut evanghelist, pe ocărâtorul şi hulitorul Pavel l-a făcut Apostol a toată lumea, pentru ca să nu te deznădăjduieşti şi tu păcătuind, ci să-ţi spovedeşti păcatul tău, să-1 pierzi şi să dobândeşti sănătatea.” (Din voi. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 140)
„Greşit-ai? Vino la biserică şi zi către Dumnezeu că ai greşit, că alta nimic nu mai cere de la tine numai atâta. Că aşa zice Sfânta Scriptură, spune-ţi tu păcatele tale ca să te îndreptezi, spune-ţi păcatul ca să-ţi strici pâra, că n-are aceasta osteneală, nici cuvinte multe, nici cheltuială, nici alta nimic, numai ce te înţelepţeşte şi zi întru tine, că de-i voi spune eu lui Dumnezeu păcatul meu întâi îl voi pierde.” (Din voi. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 147)
