„… Vă îmbrăţişează Epafras, care este dintre voi, rob al lui Iisus Hristos, pururea luptând pentru voi în rugăciunile sale, ca să staţi desăvârşiţi şi plini de tot ce este voinţa lui Dumnezeu. Căci martor îi sunt că are multă râvnă pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi din Ierapole. Vă îmbrăţişează Luca, doctorul cel iubit, şi Dima. Îmbrăţişaţi pe fraţii din Laodiceea şi pe Nimfas şi pe Biserica din casa lui. Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica laodiceenilor, iar pe cea din Laodiceea să o citiţi şi voi. Şi spuneţi lui Arhip: Vezi de slujba pe care ai primit-o întru Domnul, ca să o îndeplineşti. Salutarea cu mâna mea, a lui Pavel. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele. Harul fie cu voi! Amin.” (Coloseni 4, 10-18)
În acest fragment găsim gândurile pe care Sfântul Pavel şi colaboratorii săi le aştern în ultima parte a epistolei către coloseni. Epafras, unul dintre apropiaţii Apostolului, este cel care, după cuvântul epistolei, „luptă” pentru coloseni în rugăciunile sale.
Întotdeauna luptăm pentru ceva, iar lupta presupune mult efort, multă răbdare şi stăruinţă. Chiar atunci când este înfrânt, luptătorul nu uită scopul războiului dus, este permanent în căutarea mijloacelor şi metodelor de obţinere a victoriei. În rugăciune, ca stare de dialog cu Dumnezeu, Părinţii Bisericii au văzut un război permanent, cu răul din noi şi cu răutatea de lângă noi.
De multe ori ajungem în starea de a nu găsi nici o motivaţie în apropierea de rugăciune, ni se pare străin cuvântul rugăciunii, iar în aceste stări omul nu trebuie să se considere înfrânt, în aceste stări vedem cine este învingătorul şi cine este cel învins.
Epafras cu siguranţă avea şi cereri personale, dar a găsit în el puterea de a se ruga pentru alţii înainte de a se ruga pentru sine, de a-i vedea pe alţii înainte de a se vedea pe sine. Poate că acest colaborator al Sfântului Pavel nu şi-a văzut imediat împlinit mesajul rugăciunii sale, dar a înţeles să lupte până la capăt, să nu-şi piardă nădejdea.
În rugăciune găseşti puterea să mergi atunci când totul în jurul tău se dărâmă, iar din rugăciune înveţi că poţi să fii dărâmat interior când totul în jur pare frumos.
