Explicații la rânduiala caterisirii preotului
Mulţi în zilele noastre aud de „caterisire”, „oprire de slujbă (a unui preot)”, „anatema”, „blestem”, etc., dar puţin care ştiu sensul şi implicaţiile unor astfel de noţiuni. Noi ne-am propus ca în acest scurt studiu să clarificăm câtu-şi de puţin ce înseamnă caterisire.
Se pare că termenul provine de la verbul grecesc καθαιρέω care în dicţionar are peste 20 de sensuri. Cele mai frecvente sunt: a înlătura, a distruge, a jefui, a omorî, a supune unei ultime judecăţi, etc. Conform dreptului canonic bisericesc, caterisirea înseamnă luarea tuturor drepturilor de a sluji vreo lucrare sfinţitoare a Bisericii şi trecerea vinovatului în rândul mirenilor (Can. 27, Cartagina). Sentinţa de caterisire a unui preot sau diacon trebuie dată de un Sinod local, fie cât de mic (3-4 episcopi şi câţiva preoţi), iar dacă vina clericului respectiv este una vădită şi clară, atunci el poate fi caterisit doar de episcopul său, dar numai în cazuri extreme. Arhiereii se caterisesc însă de întreg Sinodul din care fac parte (4 Aniohia; 20 Cartigina). Caterisirea este definitivă şi pentru totdeauna.
Caterisirea făcută de eretici nu este valabilă.
Anatema este pedeapsa capitală a Bisericii prin care un cleric sau mirean este exclus pentru totdeauna din Biserică cu blestem. Aceasta se dă numai cu hotărârea Sinodului şi pentru încălcări deosebit de grave cum ar fi: născocirea şi propagarea unei sau mai multor erezii (abateri dogmatice), provocarea şi incitarea la dezbinare şi schismă în Biserică, etc.
Caterisirea este depunerea din treaptă și recunoașterea pierderii harului de către Sfântul Sinod al Bisericii sub a cărei jurisdicție se află preotul respectiv. Trebuie să spunem că caterisirea preotului nu înseamnă pierderea harului. Caterisirea înseamnă oprirea de la slujire făcută de cei în funcție. Însă pierderea harului preotul care e supus caterisirii o are loc odată cu îndepărtarea lui de la adevăr, cădere în erezie, sau alte abateri atât dogmatice cât și morale așa căci „Cel ce nu este cu Hristos(în toate ale sale) este împotriva Lui”. Și cel care este împotriva lui Hristos nu poate fi din rândul celor care sunt a lui Hristos. Și odată ce legea firii ne arată că nu se cuvine ca cineva care e purtător de faptă rea să se numească slujitor al Binelui tot așa trebuie să se procedeze și în cazul preoților caterisiți. Odată cu căderea lui morală de la adevăr, și prin aceasta pierderea harului, preotul trebuie să fie oprit și de la slujirea celor sfinte.
În urma caterisiri preotului caterisit i se oferă actul de caterisire, act pe care îl poate da numai Sfântul Sinod ca urmare a canonului 5 de la sinodul I ecumenic: „În privinţa celor ce au fost excomunicaţi (afurisiţi) de către episcopii din fiecare eparhie (mitropolie) fie dintre cei din cler, fie dintre cei din stare laică, să se ţină rânduiala cea după canonul care hotărăşte ca cei scoşi (izgoniţi, afurisiţi) de către unii să nu se primească de către alţii. Să se cerceteze ca nu cumva aceştia să fi ajuns excomunicaţi din împuţinarea sufletului (din micimea de suflet) sau din vrajbă sau din vreo altă scădere de acest fel a episcopului. Deci pentru ca lucrul acesta să fie cercetat după cuviinţă, s-a socotit (părut) că este bine să aibă loc (să se ţină) sinoade în fiecare an, de două ori pe an, în fiecare eparhie (mitropolie) pentru ca obştea tuturor episcopilor eparhiei (mitropoliei) adunaţi la un loc să cerceteze întrebările cele de acest fel şi, astfel, cei care în mod vădit s-au ridicat împotriva episcopului, după dreptate să fie socotiţi de către toţi – excomunicaţi până când obştei episcopilor i s-ar părea (potrivit) să aducă în privinţa acestora o hotărâre echitabilă. Iar sinoadele să aibă loc (să se ţină) unul înaintea Patruzecimii, pentru ca înlăturând orice puţinătate de suflet, darul să se aducă curat lui Dumnezeu; iar al doilea, cam în vremea toamnei.
Tot pentru această problemă trebuie să amintim și de Canonul 21 Trulan:
„Cei ce s-au făcut vinovaţi de grele fărădelegi canonice şi din pricina aceasta au fost supuşi caterisirii desăvârşite şi pentru totdeauna, şi daţi în starea laicilor, dacă însă de bunăvoie pornind spre întoarcere (pocăinţă) leapădă păcatul pentru care au căzut din har şi se fac pe ei cu desăvârşire străini de acela, atunci să se tundă în chipul clerului. Iar dacă nu vor alege de bunăvoie aceasta, atunci să-şi lase părul să crească întocmai ca laicii, ca cei ce au preţuit mai mult petrecerea în lume decât viaţa cea cerească (au preferat vieţii cereşti, petrecerea în lume)”. Din acest canon se înțelege faptul că preotul nu este lipsit de har din partea mai marilor săi(Episcop, mitropolit…) ci însăși depărtarea sa de la adevăr îl lipsește pe preot. Și acel preot care rămâne în treapta de preot, trecând ușor peste abaterea sa, îl defaimă pe Dumnezeu și prin acesta se face vrednic de osândă.
Deci nu harul se retrage spontan, ci omul prin faptele lui refuză categoric să conlucreze cu acesta și el singur se sustrage de sub influența sa binefăcătoare. iar harul nu stingherește libertatea noastră (măcar că adevărata libertate e cea harica).
La hirotonire preotul primește harul de a fi iconom ai Tainelor lui Dumnezeu, și harul hirotoniei nu este un har ce se poate manifesta indiferent de starea noastră de comuniune cu Biserica. Până nu a fost caterisit, chiar daca a avut loc căderea din har prin păcat, tainele Bisericii sunt valide prin iconomie. Caterisirea este actul prin care Biserica oficializează căderea din har și trecerea în rândul laicilor. Fiind vorba de cea mai gravă sentință pe care o poate da Biserica, aceasta este supusă recursului la Sinod, tocmai pentru că este un act ecclezial.
Un preot care este caterisit nu mai are cum sa slujească în nici o parohie de pe teritoriul eparhiei respective si sau in alta eparhie a Bisericii Ortodoxe precum spune canonul 12 apostolic: „Dacă vreun cleric sau laic afurisit, sau încă neprimit în comuniune, mergând în altă cetate ar fi primit fără scrisori de recomandare (încredinţare) să se afurisească şi cel care l-a primit, şi cel primit”.
Evidența credincioșilor nu se mai face în ziua de astăzi însă cu privire la preot încă se mai respectă această rânduială a Scrisorii de recomandare, pentru ca mergând în altă comunitate, cel caterisit să nu fie primit ca și cleric în funcție. Însă acest lucru putem să îl raportăm și credincioșilor din zilele noastre care își schimbă duhovnicul în urma neîmplinirii canonului. Nu trebuie să fie primit de alt duhovnic până nu va primi aprobarea duhovnicului.
Revenind la caterisire, ar trebui să vedem care sunt motivele canonice pentru care un cleric ar putea fi caterisit.
– Aduce la altar altă jertfă decât cea rânduită de Domnul Hristos. 3 Ap.1; 28, VI Ec. Divorţează din motive de evlavie (vrea să se călugărească fără să aibă acordul soţiei), 5 ap. 13, VI Ec.
– Comunică sau se roagă cu un alt cleric caterisit. 1 Antiohia. Se face vinovat de desfrânare, jurământ fals şi furt. 25 Ap.; 4, VI Ec.; 3 Vasile cel Mare.; 42 Ioan Postitorul.
– Îşi însuşeşte un vas sfinţit din biserică şi-l întrebuinţează spre scopuri necuviincioase. 10, I-II.
– Bate pe cineva. 27 Ap. 9, I-II. Se permite totuşi ca preotul care are copiii uneori să-i bată pentru a-i educa, dar puţin şi fără mânie.
– Omoară om (cu sau fără voie). 65 Ap., 55 Vasile cel Mare.
– Ajunge la demnitatea de cleric prin bani, precum şi acela care hirotoneşte pentru bani, adică simoniacul. 29 Ap., 2, IV Ec., 22 VI Ec.; 5, 19 VII Ec.
– A ajuns cleric din greşeală, apoi s-a dovedit că înainte de hirotonie a fost desfrânat. 3, 6, 9 Teofil al Alex.
– Dispreţuieşte pe Episcopul său şi se desparte de el, 31, 55, Ap.; 5 Antiohia; 13-15, I-II
– Face conspiraţii contra stăpânirii de Stat, contra Episcopului sau altor clerici, 84 Ap.; 18, IV Ec., 31, VI Ec.
– Îşi pierde vremea cu jocuri de noroc sau se dedă beţiei. 42 Ap. 50, VI Ec.
– Se castrează pe sine. 23 Ap; 1, I Ec.
– La camătă de la debitori, 44, Ap.; 17, I Ec.; 10; VI Ec.
– Admite botezul sau jertfa ereticilor, 46 Ap.
– Botează din nou pe cel ce are botez adevărat. 47 Ap.
– Nu săvârşeşte botezul în numele Sfintei Treimi, 49 Ap. sau nu-l săvârşeşte prin 3 afundări. 50 Ap.
– Se abţine de la nuntă, carne şi vin, nu pentru înfrânare, ci fiindcă le consideră lucruri rele. 51, 53 Ap.
– Nu primeşte pe cel ce se pocăieşte. 52 Ap.
– Nu poartă grijă de clericii inferiori. 58 Ap.
– Se leapădă de calitatea de cleric. 62 Ap.
– Posteşte post negru, duminica sau sâmbăta (afară de sâmbăta mare), 66 Ap. 55 VI Ec.
-Primeşte să fie hirotonit a doua oară. Aceeaşi pedeapsă se dă şi Episcopului care hirotoneşte pe un cleric a doua oară. 68 Ap.
– Defaimă stăpânirea de Stat sau pe dregător. 84 Ap.
– Se transferă cu de la sine putere, de la o parohie la alta. 10, IV Ec; 10, VII Ec; 3 Antiohia.
– După moartea Episcopului, răpeşte bunurile acestuia, 22, IV Ec.
– S-a căsătorit a doua oară. 3, VI Ec.
– Se căsătoreşte după hirotonie. 6, VI Ec; 1 Neocezareea.
– Ţine cârciumă sau case de dansuri, 9, VI Ec.
– Pretinde plată pentru Sfânta Împărtăşanie sau pentru Mărturisire, 23, VI Ec.
– Liturghiseşte sau botează afară de biserică fără aprobarea Episcopului, 31, 59, VI Ec; 10, VII Ec; 12, I-II.
– Nu amestecă vinul, pentru Euharistie, cu apă. 32, VI Ec.
– Îşi însuşeşte şi profanează obiectele sfinţite din biserică. 10, I-II.
– Refuză să se supună judecăţii bisericeşti, 15 Cartagina.
– Nu pomeneşte, la Liturghie, pe Episcopul său. De asemenea, şi Episcopul care nu pomeneşte pe Mitropolitul său. 13, I-II; 14, I-II, sau Mitropolitul care nu pomeneşte pe Patriarhul său, 15, I-II.
– Episcopul care face hirotonii pentru alte Eparhii, sau se amestecă, sub orice formă, în afacerile altei Eparhii, fără învoirea celor în drept. Cu aceeaşi pedeapsă sunt loviţi şi cei hirotoniţi, pe nedrept, de alt episcop. 35, Ap.; 13 Antiohia.
– Episcopul care trăieşte în căsătorie. 12, VI Ec. să fie exclus cu totul din Biserică (afurisit), 28 Ap.; 4 Antiohia.
– Clericul caterisit, dacă se pocăieşte de păcatul pentru care a fost caterisit, i se poate permite să poarte semnele externe clericala (adică să se comporte ca unul oprit de slujbă), 21, VI Ec.
– Cel care comunică cu un caterisit, să fie lepădat din Biserică. 4 Antiohia.
– Clericul care se roagă cu un cleric caterisit, să se caterisească, 11 Ap.
– Episcopul care primeşte clerici din altă Eparhie, fără carte canonică şi clericul care pleacă fără carte canonică, 7, VI Ec.
– Episcopul care, fără cauză justă, lipseşte din Eparhie mai mult de şase luni, 16, I-II.
– Episcopul – Vicar, dacă face hirotonii fără aprobarea Episcopului. 10 Antiohia.
––––––––––––––––
1 Prin această abreviere înţelegem că este vorba de unul din Canoanele Apostolice. Cifrele simbolice „I-II” se referă la Canoanele Sinodului (al IX-lea) local din Constantinopol, 861 – care a dat 17 Canoane.
