Aruncându-ne în urma
Ochii nostrii sufletesti
Catre anii din vechime
A vietii crestinesti,
Mintea noastra se uimeste
De sfintenia de-atunci,
Limba fara grai ramâne,
Ne simtim ca niste prunci.
Caci vedem pagânatatea
Dând razboi necontenit
Adunarile crestine
Din Apus si Rasarit.
Si aflam credinta sfânta
Ca un foc atunci arzând
Iar Biserica în culmea
Biruintelor sezând.
Adâncindu-ne mai tare
În trecutul departat
Al Bisericii crestine
Gândul nostru sta mirat:
Uriasi vedem în fata
Pe strabunii credinciosi,
Noi suntem pe lânga dânsii
Toti, pitici neputniciosi
Fruntea lor având cununa
Razelor dumnezeiesti
Ni se apleaca de rusine
Ochii nostri cei trupesti.
Mici la suflet, mari la patimi,
Noi aproape nu-ndraznim
Sa mai cugetam la Slava
Noului Ierusalim!
Despre viata minunata
A celor „întâi nascuti”
Lumea astazi nu mai stie,
Sfintii stau necunoscuti!
Astazi traistele stiintei
S-au umplut cu nascociri,
Iar de tainele credintei
Lumea nu mai are stiri!
Toata straduinta lumii
Este spre a dovedi
Ca „Materia e totul,
Duhul n-are unde fi”!
Cât de mult se mai înseala
Cel numit „Cuvântator”
Oare cearca numai „firea”
Nestiind pe „Facator”!
Sf.Ioan Iacob Hozevitul
