Cum să înțelegem: „De ce îngăduie Dumnezeu suferința”
 
 

Desigur că nu prea e de dorit să discutăm despre suferință atunci când suntem în ea. Dar atunci când suntem departe de duhul acestei lumi vom reuși să înțelegem că mereu trebuie să ținem mintea în cele mai mântuitoare elemente acele lumii carnale și numai atunci putem cu adevărat să atingem punctul ultim al binecuvântării din această lume. Suferința s-a dovedit a fi carul purtăror de îndreptare pentru omul nostru. Mulți au văzut acest car doar ca pedeapsă. Ori aceasta nu este așa. Suferința în toată esența ei este haina în care omul atunci când este departe de adevăr să protejează de frigul păcatului.

Dumnezeu ne-a lăsat suferința ca și o binecuvântare. Sfinții au privit mereu lucrurile în frumusețea lor originală și din această cauză se bucurau mereu atunci când sunt în suferință. Și până la Sfinți însăși Hristos ne-a arătat că suferința este singura posibilitate de a salva lumea. Și s-a dedat suferinței răstignirii. Iată fraților la ce e bună suferința. Dar să nu uităm că numai atunci e bună când se suferă cu drag. Și nu cu dragul de a suferi ci dragostea să fie față de Hristos și nu față de suferință. Să vedem și ce ne spun unii mai înțelepți ca noi, care se află între noi și Hristos. Și să începem cu Scriptura, care este cuvântul lui Hristos.

 
Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.
 
Matei 11, 28-30


 
Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
 
Şi cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre.
 
Isaia 55, 8-9
 
 
  Dar Tu ierţi tuturor, că toate ale Tale sunt, Stăpâne…Pentru aceea pedepseşti cu măsură pe cei care cad şi, când păcătuiesc, le deschizi ochii şi-i dojeneşti, ca să se lase de răutatea lor şi să creadă întru Tine, Doamne…Stăpân al puterii cum eşti, judeci cu blândeţe şi ne cârmuieşti cu multă cruţare, că la Tine este puterea, când voieşti.

 
 
Solomon 11, 27; 12, 2, 18
 
 
 
Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi. Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea.
 
 
1 Corinteni 11, 31-32
 
 
 
 
De atât şi se numeşte valea plângerii, dar oamneii unii plâng, dar alţii se veselesc peste măsură, dar grea va fi soarta ultimilor.
 
Cuviosul Amvrosie de la Optina
 
 
 
 
 
Dacă păcatul, prin tot chinul pe care ni-l aduce, este adesea foarte greu de a fi evitat, atunci ce   s-ar fi întâmplat dacă acesta nu ar fi fost chinuitor?
 
 
Sfântul Ioan de Kronstadt
 
 
 
 
 
 
„Răul nicidecum nu e pricinuit de Dumnezeu, ci prin alegerea cea de bună voie s-au făcut dracii răi, ca şi cei mai mulţi dintre oameni… Nu cele ce se fac sunt păcate, ci cele rele, după alegerea cu voie… Şi aşa fiecare din mădularele noastre păcătuieşte când din sloboda alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva lui Dumnezeu„.
 
 
Sfantul Antonie cel Mare
 
 
 
Nu acuzi pe doctor când pe unele din mădularele tale le taie, pe altele le arde, iar pe altele le scoate cu totul din trup, ci îi mai dai şi bani şi-l numeşti mântuitorul tău pentru că a oprit boala într-o mică parte a trupului, înainte de a se întinde în tot corpul. Dar când vezi că un oraş se dărâmă peste locuitorii lui din pricina cutremurului sau că o corabie se scufundă în mare cu toţi călătorii, nu zăboveşti să-ţi porneşti limba hulitoare împotriva adevăratului Doctor şi Mântuitor…Aşadar, după cum nu-i de vină doctorul dacă-ţi taie sau îţi arde o parte din trup, ci boală, tot aşa şi distrugerile oraşelor îşi au originea în păcatele oamenilor, care depăsesc orice măsură. Scuteşte deci pe Dumnezeu de hulă!
 
Deci, Dumnezeu trimite nişte nenorociri ca acestea, ca să înlăture naşterea adevăratelor nenorociri. Bolile trupeşti şi nenorocirile din afară sunt făcute pentru zăgăzuirea păcatului. Deci, Dumnezeu distruge răul; dar răul nu este de la Dumnezeu. Pentru că şi doctorul înlătură boala, dar nu bagă în trup boala.
 
Sf. Vasile cel Mare
 
 
Dreptatea lui Dumnezeu îl răsplăteşte pe fiecare om după cum e drept şi cel mai bine pentru fiecare. Cine dintre noi se va încumeta să spună că atunci când era fericit se comporta mai bine, mai onest şi cu o frică mai mare faţă de Creatorul său? Experienţa de secole ne arată contrariul. Fericirea şi bunăstarea mereu îl aduce pe om la îndepărtarea de Dumnezeu şi îl face îngâmfat şi încrezut în sine, iar nefericirea şi lipsurile îl smeresc şi îl trezesc la adevăr. Foarte des se întâmpla de la starea de sănătate şi bunăstare, bogăţie şi cinste printre oameni, chiar şi cel cu calităţi spirituale avansate, devine orgolios şi mândru, uită de milostenie şi chiar se poate dezice de Dumnezeul său.
 
Arhimandrutul Kiril (Pavlov)
 
 
De aceea Dumnezeu pedepseşte pe unii, pentru ca ei acum să se lase de păcat, iar în acea lume să primească o pedeapsă mai uşoară, sau cu totul să se libereze ele ea. Totodată, Dumnezeu voieşte ca prin pedeapsa şi nenorocirea unora să facă pe alţi păcătoşi mai înţelepţi. Iară pe alţii nu-i pedepseşte, nu le trimite nenorocirea cea meritată, pentru ca ei, gândind la mărimea răbdării şi milostivirii celei dumnezeieşti, să se ruşineze şi să intre în sine şi să se libereze, atât de pedeapsa cea de acum, cât şi ele cea viitoare. Dacă însă ei totuşi rămân în păcatele lor, şi nici măcar prin îndelung răbdarea lui Dumnezeu nu se îndreaptă, atunci pe dânşii îi aşteaptă o pedeapsă cu atât mai mare pentru îngrozitoarea lor uşurătate de minte.
 
Sf. Ioan Gură de Aur
 
 
Oamenii în marea lor parte nu îşi doresc durere şi suferinţe şi caută numai bucurii şi plăceri. Şi le pare că toate acestea sunt bune şi plăcute, dar starea de fereicire permanentă îl împiedică pe om de la dobândirea virtuţilor şi cel mai des îl adduce la diverse căderi. Iar cei ce duc o viaţă în suferinţă sint mai plăcuţi Domnului. Căci chiar Domnul a zis că  largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.
 
 
 
Cuviosul Macarie de la Optina
 
 
 
Credeţi-mă, că Dumnezeu în fiecare moment doreşte să vă dea cele mai mari bunuri, dar noi nu să le primim fără a ne vătăma sufletele.
 
Dumnezeu este Dragoste, şi oare credeţi că din această Draoste ar putea face rău celui pe care-l iubeşte. Iată de ce de e suferinţă sau bucurie toate sunt pentru binele nostru, chiar dacă noi nu înţelegem aceste lucruri, dar chiar mai bine e de spus că niciodată nu înţelegem acest adevăr. Numai Atotcuprizătorul Dumnezeu ştie de ce avem nevoie pentru mântuire.
 
 
 
Iegumenul  Nicon (Vorobiov)
 
 
 
Merită sa ne dăm osteneala, ca totdeauna tare şi neclintit să ţinem minte şi niciodată să nu uităm, că Dumnezeu este bun şi plin de dragoste, nu numai când ne face bine, ci şi când ne pedepseşte. Cu adevărat, pedepsele şi certările sale se numără între cele mai mari binefaceri, şi sunt dovadă de pronia Lui cea îndurătoare. De aceea, când tu vezi, că s-au ivit foame şi molimă, secetă, sau vărsare de apă, sau vreme rea, sau altceva de felul acesta cercetează pe neamul omenesc, nu te supăra, nu cârti, ci închină-te pricinuitorului acestora, şi admiră-l pentru purtarea de grijă a Lui. El este, care trimite toate acestea şi pedepseşte trupul, pentru ca să se îndrepte şi mântuiască sufletul.
 
Sf. Ioan Gură de Aur
 
 
 
Dumnezeu trimite pe aleşii Săi, mai înainte de a veni pedeapsa Lui, ca să atragă luarea aminte, să trezească la îndreptarea dorită de El, ca să dea vreme de răgaz pentru îndreptarea din păcate, să ajungă oamenii la conştiinta de sine şi de Dumnezeu.
 
 
 
Părintele Arsenie Boca
 
 
 
De ce trebuie să sufere omul pe pământ, de ce trebuie să ducă povara greutăţilor şi suferinţelor?…De atât că nu ştie omul să dea dovadă de smerenie, de atât că nu-l iubeşte  pe fratele său. Acum omul a devenit mândru şi pentru mântuirea sa sunt necesare suferinţele şi pocăinţa. Iar la adevărata dragoste rar cine mai ajunge.
 
 
Cuviosul Siluan Antonitul
 
 
 
Tot ce vine de la El şi seamănă cu o pedeapsă sau o osândă nu vine ca să ne facă să plătim nişte fapte rele trecute, ci pentru folosul pe care l-am putea scoate din ele, căci ne face să devenim conştienţi de cele trecute, numai pentru a sădi în noi ura faţă de păcat. Dumnezeu caută în primul rând să ne facă să urâm păcatul şi să dorim să ne eliberăm de el. Scopul său nu este să ne pedepsească într-un mod lipsit de demnitate, ci să ne facă să înţelegem cât de mult ne pot chinui patimile. Dumnezeu nu pedepseşte, ci îndreaptă răul. Primul lucru e propriu celor răi, al doilea e propriu unui părinte…. Scriptura pare pare să ni-L arate şpe Dumnezeuţ ca şi cum El ne-ar aduce binele şi răul ca pe o răsplată, în timp ce scopul Său nu e aceasta, ci numai acela de a sădi în noi iubirea şi frica, pentru ca să ne curăţim vieţuirea, căci prin iubire poate să sporească nobleţea gândirii noastre.
 
 
 
Sfântul Isaac Sirul
 
 
 
 
 
De pe dealurile bucuriilor – în văile necazurilor, aşa decurge viaţa omului duhovnicesc; dar ea înscrie un real progres în aceste alternanţe. Bucuriile, pentru răbdare, sunt tot mai curate, mai spiritualizate, mai nepătate de mulţumirea de sine; necazurile sunt tot mai ferm răbdate. Propriu-zis bucuriile sunt domolite de siguranţa necazurilor ce vor veni, iar neecazurile, răbdate cu un amestec de seninatate, de râs interior,  pentru siguranţa bucuriilor ce vor veni la rând. Deci fie cât de schimbătoare împrejurările externe în care se desfăşoară viaţa omului duhovnicesc, lăuntric ea a ajuns la un fel de nivelare, care îi dă o statornică linişte. E tăria spiritului în faţa valurilor lumii”.
 
Părintele Dumitru Stăniloae
 
O suferință își va împlini scopul doar atunci când noi ieșim cu un folos din ea.
 
Lozan Natalia

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR