Idealul e o minciună, principiile sunt produse ale raţiunii noastre înţepenite

Este femeia mironosiţă femeia ideală?

Nu există femeie ideală. Idealul e o minciună, este o lozincă sugerată de diavol. Noi suntem nefericiţi de cele mai multe ori pentru că avem un ideal. Cine îşi alege un ideal…

Aşa se zice: toţi tindem spre un ideal.
Suntem imaturi.

Suntem bolnavi de idealuri?
Idealul e o idee, maică, noi nu trebuie să trăim după idei, noi trebuie să trăim după un model care mă face. Modelul nostru este Hristos, modelul meu este Maica Domnului, modelul meu e femeia sfântă, modelul meu este Dumnezeu care îmi dă putere să mă fac. Idealul mă face să-mi imaginez că sunt şi mă supăr pentru că lumea nu zice că sunt. Suntem foarte supăraţi că nu suntem cum ne-ar plăcea nouă să fim. Idealul e o minciună. Înţelegeţi? Şi ideile. „Eu trăiesc după ideile mele, am principii…” – eşti un om mort dacă ai principii! Principiile tale sunt puşcăria ta. Ce e aia să ai principii? Trebuie să fii viu, să ai credinţă, să zici: „Doamne, acum ce să fac? Până acum am făcut aşa. E… nu mi-a mers bine, uite, acum fac aşa, Doamne, dacă aşa zici Tu…”. Acesta este un om viu. Pentru că principiile sunt produse ale raţiunii noastre înţepenite. De frică nu ne călcăm principiile.

Nu din curaj…
Nu din curaj, ne e frică să nu ne rupem vreun deget… Trebuie să fim vii, pentru că Dumnezeu este viu. Dacă ne spovedim, dacă ne împărtăşim, dacă ne rugăm, Dumnezeul cel viu intră în noi, atunci ne face vii. Pe mine mă face femeie, pe bărbat îl face bărbat, pe copil îl face copil, aşa creştem noi în bucurie. Eu cred că putem.

apostolatintarafagarasului.blogspot.com