Învaţă-ţi copilul din prima vârstă să trăiască cu evlavie în lume!

Astăzi suntem, din păcate, martorii şi chiar autorii încălcării poruncii lui Dumnezeu prin împiedicarea zămislirii şi naşterii de copii, prin despărţirea celor căsătoriţi fără motive binecuvântate de Dumnezeu, iar, mai nou, şi prin plecarea unuia dintre cei doi soţi la lucru, departe de familie, pentru a câştiga pâinea cea de toate zilele.

Scăderea numărului naşterilor de copii este motivată şi de lipsa celor necesare creşterii şi educării lor. Ştiinţa a dovedit însă că resursele alimentare necesare traiului oamenilor nu scad, dacă este dragoste de muncă şi cinste în agonisirea celor necesare vieţii, iar motivele de despărţire, de dezmembrare a familiei, dispar dacă este conştiinţă faţă de porunca lui Dumnezeu: „Ceea ce a unit Dumnezeu – prin Taina Cununiei (n.n.) – omul să nu despartă”. Este greşeală, dar trebuie să fie şi iertare, ca şi Dumnezeu să ne ierte.

Prin cuvântul „Creşteţi” înţelegem, potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi, creşterea nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul, creşterea duhovnicească prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi prin împărtăşirea cu harul Sfântului Duh care ni se împărtăşeşte în Sfintele Taine, în primul rând împărtăşirea cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Copilul are nevoie de educaţie şi de instrucţie atât în familie, cât şi în şcoală.

„Pricina tuturor relelor din lume provine din principiul pe care îl punem la temelia educaţiei copiilor noştri…

Ce se va întâmpla cu copiii noştri dacă n-au, chiar din prima vârstă, educatori? Dacă oamenii care au fost educaţi chiar de când s-au născut şi au fost instruiţi până la bătrâneţe nu reuşesc, totuşi, să ajungă oameni desăvârşiţi, cât rău nu vor săvârşi cei care, de la începutul vieţii lor, au fost obişnuiţi să audă vorbindu-li-se numai despre bucuriile pământeşti?… Creşte un atlet pentru Hristos! Învaţă-ţi copilul din prima vârstă să trăiască cu evlavie în lume!… Crescând astfel de atleţi, vom putea să placem lui Dumnezeu, ca să putem şi noi, şi copiii noştri să dobândim bunătăţile făgăduite celor ce-L iubesc pe El, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos”,

ne spune Sf. Ioan Gură de Aur. Din nenorocire, astăzi, educaţia lipseşte în primul rând în sânul familiei, fie din cauza înavuţirii prin agonisire necinstită, fie, mai ales, ca urmare a despărţirii părinţilor plecaţi la lucru în străinătate, copiii rămânând ai nimănui.

În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea:

„Sunt convins că proasta creştere a copiilor şi înrăirea lor nu sunt cauzate de alt fapt decât de dragostea pătimaşă ce o avem pentru bunurile materiale ale acestei lumi. Grija de cele lumeşti şi preferinţa părinţilor numai pentru bunurile pământului îi silesc să nu se îngrijească de copii şi, odată cu aceasta, să nu se îngrijească nici de sufletele lor. Aceşti părinţi sunt mai răi decât omorâtorii de copii”.

Această situaţie dezastruoasă trebuie remediată de noi toţi, de fiecare în parte, cât ne stă în putinţă şi chiar peste putinţă. Răspundem fiecare pentru nepăsarea noastră în faţa lui Dumnezeu la înfricoşătoarea Sa judecată.

La rândul lor, copiii trebuie să fie ascultători cu desăvârşire faţă de părinţii şi faţă de îndrumătorii lor, învăţători şi profesori. Această virtute trebuie formată încă din momentul în care ei încep să gângurească, să spună primele cuvinte. Ei trebuie educaţi prin privire, prin vorbire şi, mai ales, prin exemplul faptelor noastre pe care le văd şi pe care, datorită chipului lui Dumnezeu din ei, copiii le înţeleg chiar dacă nu ştiu încă să vorbească. Prezenţa copilului alături de părinţi, atunci când se roagă în faţa icoanei străjuite de lumina candelei şi, cu deosebire, prezenţa copilului în sfânta biserică, purtat în braţe sau dus de mână pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, contribuie cel mai mult la educaţia, la „creşterea” lui sufletească împreună cu creşterea trupească. Aceste două feluri de creştere trebuie să se împletească clipă de clipă sub îndrumarea părinţilor, atât în frică de Dumnezeu, cât şi în dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, împlinind astfel poruncile Lui, care sunt „făclii şi lumină” (Ps. 118, 105) în trăirea vieţii creştineşti a copiilor noştri. „Arătarea cuvintelor lui Dumnezeu luminează şi înţelepţeşte pe prunci” (Ps. 118, 130). Aceste cuvinte ale psalmistului trebuie să fie primul abecedar al copiilor noştri, pentru toată viaţa lor.

http://www.razbointrucuvant.ro