Scrisoare către…pe veci, al tău, satan
Mai întâi trebuie să-ţi mulţumesc pentru că ai făcut totul pentru a-ţi împlini dorinţele, pentru a fi tu însuţi şi pentru libertatea ta: pentru că ai vrut să fii cineva: îţi mulţumesc că ai refuzat identitatea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi ai căutat o alta, numai a ta… Că ţi-ai luat viaţa în propriile mâini… Aşa a ajuns în mâinile mele…Îţi mulţumesc călduros că ai crezut în om şi în puterile lui, în evoluţie, progres şi ştiinţă: ale mele au fost toate acestea, ale tale, doar mândria şi îngâmfarea, prin care mi-ai cedat mie realitatea şi tu ţi-ai păstrat închipuirea…Îţi mulţumesc, apoi, că ai iubit „fără complexe morale”: n-a fost o afirmare a libertăţii tale, nici a iubirii, ci doar neputinţa de mi te opune: nu tu, ci eu, prin iubirea ta, am cucerit şi alte inimi, ale tale fiind doar, amărăciunea şi oboseala…
Îţi mulţumesc că te-ai minţit şi ai minţit: nu pe tine te-ai salvat dintr-o situaţie stânjenitoare, ci pe mine m-ai protejat: ale tale au fost doar dezgustul şi frica de a fi prins…
Îţi mulţumesc că ţi-ai învăţat copiii, prin puterea exemplului personal, să creadă în ei înşişi, în om şi în lumea lui: vor „trăi” şi ei aceeaşi „viaţă” ca şi tine şi vor primi şi ei, la sfârşit, câte un exemplar din această „scrisoare de mulţumire”…
Îţi mulţumesc că împlinindu-ţi poftele mi-ai dăruit şi viaţa ta: căci eu nu am viaţă decât dacă o primesc de la oameni… A fost o plăcere să-ţi iau totul cu propriile tale mâini… Recunoaşte că sunt un geniu!
Aşa că-ţi mulţumesc pentru viaţa pe care mi-ai dat-o. Îţi voi răsplăti înmiit. Bineînţeles, în felul meu…
