Despre secularismul lui Barbăroșie și Brega, sau cum a zis părintele Petru Pruteanu, nu mor caii când vor câinii!
Lumea, tot mai des încearcă să lupte împotriva lui Hristos! Nu, de fapt, nu! Cel puțin oficial, nu! Dar neoficial, sunt în R. Moldova amețiți, dintre cei care cred că prin lupta pentru laicizarea Statului, ei nu luptă împotriva Bisericii, ci pentru binele Bisericii! Dar de fapt, cu durere în suflet, trebuie să fim sinceri și să recunoaștem, că aceștia, nici în clin și nici în mânecă nu au cu Biserica! Sunt întocmai ca câinii, care latră în vânt, adică nu atunci când intră cineva în ogradă, ci de dimineață până seară, așa că să nu le fie urât… mai latră și ei, să-i audă și stăpânul și lumea… de, că nu degeaba mănâncă! Și fără să vreau, mi-am adus aminte de Patriarhul Chiril! Are Perfectă dreptate omul acesta! Ăștia, sunt cei care iubesc să acuze Biserica. Până acum, au acuzat-o de faptul că nu face nimic pentru oameni, decât să se îmbogățească, iar acum au schimbat deja textul, nelepădându-se de tot nici de cel vechi! Acum, nu le convine faptul că Biserica se implică prea mult în viața oamenilor, vezi tu, nu au ce căuta icoanele în Birourile oficialilor de Stat Domnul Barbăroșie, dar poate să scoatem și imaginile cu familia, din Birourile oficialilor de Stat? Ce ziceți? Da cu ce ocazie oficialii în timpul serviciului să-și aducă aminte de familie? Nu au dreptul! Și nici la Dumnezeu nu au dreptul să se roage, vezi nu care cumva Dumnezeu să-i lumineze, cum să conducă mai bine țara! Și icoana lui Ștefan cel Mare din primărie tot trebuie scoasă, nu are ce căuta acolo! Și nici Monumentul lui Ștefan cel Mare în centrul Chișinăului tot nu trebuie, nu care cumva să le aducă aminte oamenilor de faptul că acesta a fost canonizat de Biserică. Ah da! Era cât pe ce să uit! Catedrala „Nașterea Domnului”, din centrul Chișinăului, Domnul Barbăroșie, tot trebuie scoasă, aruncată în aer, să nu le aducă aminte chișinăuenilor de Hristos! Nu se poate! Doar suntem un stat laic! Nu-i așa, Domnul Barbăroșie?
Scriind cele de mai sus, mi-am adus aminte de tăticul meu, un om simplu, de la țară, fără carte multă, fără studii pe la Academii, fără funcții în Stat și nici măcar în Primărie! Un simplu țăran, care toată viața a muncit și și-a obținut bănuțul nu din sondaje minciunoase bine plătite, ci din sudoarea frunții sale! El spune, cam în felul următor: „Of, dragul tatei, ăștia cu cât învață, cu atât sunt mai proști”! Mi se pare că de alde Brega și de Barbăroșie vorbea tăticul…

(deși mii silă de video în cauză, dar am făcut link special! Lasă vadă lumea cât sunt de …)
http://www.youtube.com/watch?v=exmHk9MfZ20&feature=player_embedded