Dar azi e duminică, îţi zici, şi poţi să mai stai în pat, doar e unica zi liberă pe care o ai. Da, e duminică, dar e ziua Domnului, şi trebuie să mergi la Biserică. Dar poate nu e cazul să mergi chiar în toată duminica, că doar vor mai fi şi altele, doar nu se întâmplă nimic dacă nu te duci, o să citeşti ceva, o să te rogi acasă şi nu va fi o prea gravă încălcare. Printr-un efort de parcă alungi aceste gânduri şi revii la ceea ce e de făcut.
E miraculos acest cuvânt „mâine”, de parcă ne mai dă o şansă. Azi mai pot face ce vreau, dar de „mâine”, uite de „mâine” precis că sunt alt om. Deci ai cedat din nou, fără nici o luptă. Dar înspre biserică totuşi ai pornit. Urci sprinten în microbus şi încerci să zici în gând „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miuieşte-mă pe mine păcătoasa!”, poate măcar aşa îţi mai aduni gândurile şi te pregăteşti pentru ceea ce urmează să trăieşti la Sfânta Liturghie.
Între timp microbusul devine destul de aglomerat şi printre pasagerii care tocmai au urcat e şi o persoană poate nu chiar bătrănă, dar căreea totuşi nu ar fi rău să i se cedeze locul. Să cedezi, să nu cedezi? De parcă nu eşti cel mai aproape de ea, lasă se ridice altcineva, tu ai să stai acuş vreo trei ore în picioare, o să oboseşti şi n-o să poţi să te concentrezi la rugăciune. Mai stând pe gânduri, vocea din interior te doboară cu ultimul argument, mâine când mergi spre serviciu neapărat cedezi cuiva locul. Şi iarăşi scorul e în favoarea acelui „mâine”.
Mai mulţi cerşetori te întâmpină la intrarea din Biserică, vezi ce ai prin buzunare şi cât mai foşneşti, te gândeşti: „poate nu chiar tuturor la dai câte ceva, uite le dai la copilaşi, iar restul râmân pentru altădată, sau pentru atunci când ai mai mulţi bani”,- dar, de fapt e … „mâine”.
De parcă te-a frapat măcar încercarea de a trăi această Taină a Tainilor – Sfânta Liturghie, nu doar a o asculta. Şi cu o profundă hotărâre că în continuare faci doar ceea ce şi-ar dori Domnul de la tine, o iai spre casă.
Mai faci câte ceva cu membrii familiei , şi iai decizia de a citi şi câteva capitole din Scriptură, doar nu e suficient să citeşti, dar şi să încerci să înţelegi fiecare verset. Porneşti calculatorul de parcă pentru a căuta explicaţia versetelor şi pe neobservate te-ai şi implicat în careva discuţii, poate nu chiar fără de folos, dar care ţi-au răpit prea mult timp. Dar Biblia…Lasă că o citeşti – „mâine”.
Câte puţin ziua o ia spre finalul obişnuit al ei şi de la simţul că ai petrecut o zi întreagă fără prea mare folos, te gândeşti că nu ar fi rău azi să-i arăţi copilului că la calculator se pot face şi lucruri de folos. Îi deschizi nişte pagini, unde pe înţelesul lui ar putea afla multe lucruri ziditoare, i-ar răspunde la multe întrebări, dar brusc el e atras de altceva şi el îţi zice, acum nu prea vreau…lasă că… „mâine”.
Dezămăgită că ai preferat nişte lucruri de nimic, încerci să revii la lucrurile care trebuie făcute în ziua care e pe sfârşite. Dimineaţa mai nu te-ai rugat, iată acum ar fi cazul să mai meditezi şi să te rogi mai mult.
Încerci dacă nu poţi să te rogi aşa cum ai citit în numeroase cărţi, articole şi sfaturi, măcar cu tot gândul să fiu alături de ceea ce citeşti. Cu puţină forţare, cu îcercare de a nu abandona, simţind că nu poţi chiar „să te rogi”, ajungi totuşi la ultimile rânduri pentru azi.
Brusc îţi aduce aminte că de parcă te-a binecuvântat duhovnicul să citeşti şi din Psaltire. Dar a zis când ai timp şi dorinţă, ar fi bine… aşa că nu chiar azi, o lasăm pe… „mâine”.
O tristeţe adâncă te cuprinde şi o dezămăgire profundă cu care nu ştii cum să te lupţi. Îţi ridici ochii către cerul întunecat, şi zici în şoaptă „Doamne, de ce nu mă auzi. De ce nu-ţi simt prezenţa? De ce zici că Iată, stau la uşa şi bat, dar nu aud să baţi. De ce nu reuşesc să fac nimic…de ce nu sunt în stare să Te iubesc, Doamne, deşi de parcă mi-aş dori să fie din toată inima , din tot sufletul şi din tot cugetul, dar nimic…
Dar, nu-ţi răspunde nimeni – poate „mâine”…
Cu fiască supunere întru Domnul
Natalia Lozan
