Criza Bisericii Ierusalimului cu Patriarhia Română, subiect de discuție în Fanar. Rezumatul discuțiilor Sinaxei vechilor Patriarhii Ortodoxe

Sinaxa Întâistătătorilor Patriarhiilor Ortodoxe istorice (cele mai vechi), aflati alaturi de cel al Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ciprului, s-a deschis la 1 septembrie. „Ziua de astăzi, 1 septembrie 2011, este dedicată, la iniţiativa Patriarhiei Ecumenice, rugăciunii pentru mediu”… întrucât Creatorul tuturor lucrurilor, al Universului şi ecosistemului Pământului, ne-a inspirat pe toţi să ne purtăm cu grijă faţă de toate elementele naturii, cu dragoste şi milostenie faţă de întreaga lume: oameni, animale şi plante – se arată într-o scrisoare semnată de Patriarhul Bartolomeu, cu ocazia noului an liturgic.
„Tot astăzi începe, de asemenea, în Fanar, la sediul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol şi la invitaţia Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, o Sinaxă la care, alături de Sanctitatea Sa participă: primaţii Bisericilor Ortodoxe locale din Antiohia (Ignatie al IV-lea), Alexandria (Theodoros), Ierusalim (Teofil) şi Arhiepiscopul Ciprului (Hrisostom).
Un comunicat de presă emis de Biroul Arhimandritului Bartolomeu Samaras, secretar al Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, preciza că întâlnirea va avea loc în Fanar 1 – 2 septembrie 2011, urmând să-i reunească pe „Întâistătătorii Patriarhiilor Ortodoxe vechi, alături de Patriarhul Bisericii autocefale a Ciprului, invitaţi de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care va şi prezida discuţia” .
În declaraţie se mai preciza, de asemenea, că Preafericitul Părinte Patriarh Ignatie al IV-lea al Antiohiei nu va putea participa personal la întâlnire, deşi a fost primul care acceptase invitaţia, „delegand pe Excelenţa Sa Episcopul Apamea Isaac, să îl înlocuiască”. Primaţii ortodocşi, susţinea acelaşi comunicat, urmau să oficieze Sfânta Liturghie împreună cu Sanctitatea Sa şi cu mai mulţi mitropoliţi ai Patriarhiei Ecumenice, la începutul noului an bisericesc. Ei semnează împreună cu Sanctitatea Sa un decret special patriarhal Indiction, la începutul noului an liturgic.
Lucrările Sinaxei – concluziona Comunicatul – cuprind discuţii despre situaţia actuală a sfintelor Biserici Ortodoxe din Orientul Mijlociu, dar şi alte aspecte generale ortodoxe, inclusiv pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod pan-ortodox.
Reuniunea Primaţilor Ortodocşi din Istanbul a tratat, deci, cu îngrijorare evenimentele din Orientul Mijlociu şi posibilul impact al acestora asupra viitorului creştinilor din Orient, informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, conform unor date oferite de unul dintre participantii la aceasta intrunire.
„Rugaţi-vă împreună cu noi, pentru a opri vărsarea de sânge nevinovat, pentru pacea din regiunea noastră”, se arată într-un fragment dintr-o scrisoare trimisă de către Patriarhul Ignatie al IV-lea al Antiohiei, Întâistătătorilor colegi din Bisericile Ortodoxe reunite în Fanar, la Istanbul.
În Biserica Patriarhală, închinată Sfântului Gheorghe, din Fanar – sediul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol – lucrările Sinaxei i-au strâns alături de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, pe Primaţii celor mai vechi Patriarhii Ortodoxe (Alexandria, Antiohia, Ierusalim) şi pe cel al Bisericii din Cipru, acestea fiind deschise la orele 9:00, vineri 2 septembrie 2011, în urma unei slujbe prezidate de Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu I, în prezenţa Mitropolitului Ioan Zizulas de Pergamon, a lui Emmanuel Adamakis din Franţa, preşedinte al AEOF, şi a altor demnitari şi ierarhi ai Scaunului Ecumenic şi ai altor Biserici participante.
Discuţiile s-au concentrat în principal pe situaţia creştinilor din Orient şi asupra viitorului lor în această regiune, date fiind diversele evenimente şi tulburări politice din ultima perioadă.
Problema pregătirilor pentru Sfântul şi Marele Sinod pan-ortodox al Bisericii Ortodoxe s-a aflat şi ea, de asemenea, pe ordinea de zi.
În discursul său, Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la desfăşurarea evenimentelor politice din Orientul Mijlociu şi la impactul lor asupra vieţii creştinilor care trăiesc în această regiune.
El şi-a exprimat, totodată, speranţa şi încrederea că vom vedea în curând Sfântul şi Marele Sinod întrunit in Biserica Ortodoxa.
În observaţiile sale introductive, Patriarhul Alexandriei Theodoros a mulţumit Patriarhului Ecumenic pentru atenţia constantă, îndreptată asupra problemelor existente în Biserica Alexandriei, întemeiată de către Sf. Apostol Marcu, şi asupra tuturor chestiunilor referitoare la Bisericile Ortodoxe locale.
Reamintind contribuţia Patriarhului Bartolomeu I la Tronul Ecumenic şi în viaţa Bisericilor Ortodoxe locale, acesta i-a transmis şi un omagiu ocazionat de marcarea aniversării a 50 de ani de diaconie a Patriarhului Bartolomeu în slujirea Bisericii şi a 20 de ani de conducere a Scaunului Ecumenic. El i-a mai oferit Sanctităţii Sale un engolpion, cu aceeaşi ocazie.
Mitropolitul Isaac de Apamea, care l-a reprezentat în cadrul Sinaxei pe Patriarhul Ignatie al IV-lea al Antiohiei, aflat în imposibilitatea de a călători la Istanbul din cauza situaţiei politice din Siria, a citit scrisoarea Preafericitului Părinte Ignatie al IV-lea, înaintea clericilor şi Primaţilor strânşi în rugăciune comună la Istanbul. El i-a invitat pe aceştia să se roage ălături, „pentru oprirea vărsării de sânge nevinovat şi pentru pacea în regiune”.
Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu a asigurat că doreşte ca pacea să revină în Siria, acolo unde coabitează, ca fii ai patriei, creştinii şi musulmanii.
La rândul său, Patriarhul Ierusalimului, Teofil, a discutat despre dificultăţile specifice creştinilor din Ţara Sfântă, despre problema palestiniană rămasă nerezolvată, precum şi despre alte aspecte locale ale Ortodoxiei, cum ar fi întreţinerea acoperişului Bisericii Naşterii Domnului şi recenta criză cu Patriarhia Română.
Arhiepiscopul Ciprului, Hrisostom, şi-a exprimat îngrijorarea profundă cu privire la riscul apariţiei şi proliferării gruparilor extremiste în Orientul Mijlociu, susţinând că aşteaptă din partea Bisericilor Ortodoxe din regiune să îşi asume responsabilitatea de a face faţă acestor provocări.