Doar că între toate aceste dorinţe, năzuinţe ale noastre nu mai rămâne loc şi pentru ce vrea Dumnezeu pentru noi. Oare nu ar putea să îndeplinească El în atotputernicia Sa orice? Să ne dea fiecăruia ceea ce ne dorim atât de mult. Desigur că ar putea. Doar că spre deosebire de noi, Dumnezeu cunoaşte dinainte la ce va aduce obţinearea la ceea ce ne dorim atât de mult. Şi dacă nu ni le dă, sau nu li dă atunci când noi ni le dorim, e tot anume din dragostea Lui faţă de noi.
Adesea oamenii, chiar şi cei credincioşi, menţionează, că „nu mă aude Dumnezeu, nu mă iubeşte, nu-mi ascultă rugăciunile”. Nu e adevărat. Dumnezeu le ascultă şi le primeşte. Dar nu vrea pierzania noastră, ci mântuirea fiecăruia dintre noi. Şi de aceea unele rugăciuni ale noastre rămân fără răspuns, poate pentru o perioadă, poate pentru totdeauna.
Dar aceasta nicidecum nu înseamnă că nu suntem auziţi şi cu atât mai mult iubiţi. Dacă ne-am aduce aminte de copilaşii micuţi care cu tot dindainsul îşi doresc ceva şi le pare că dacă părintele nu le-o dă, atunci nu-l iubeşte cu adevărat. Pentru ei încă nu există înţelegerea că nu chiar totul ce-şi doresc atât de mult, le va face şi bine. Şi un părinte bun şi înţelept, şi nu în ultimul rând iubitor, nu-i va merge în întâmpinare la orice nou capriciu. Îi va da doar aceea ce îi este necesar.
În relaţiile cu oamenii Dumnezeu procedează la fel ca un părinte iubitor şi care deşi nu şi-ar dori lacrimile şi suferinţele noastre, de ştie că sunt întru folosul nostru le va îngădui.
De aceea e foarte bine să nu uităm că o rugăciune adevărată nu-şi are rostul în obţinerea careva bunuri. Dar e aceea de cerere a ajutorului şi sprijinului pe calea mântuirii. E o rugămite de a ne sprijini pe calea vieţii, de a nu ne părăsi în toate neputinţile şi suferinţele. E o stare de smerenie şi înţelegere că „toate ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos”. Că Voia Domnului este superioară voii noaste, nu de atât că Dumnezeu nu ar avea suficientă dragoste pentru fiecare, dar tocmai din contrariul, ştiind şi înţelegând care vor fi urmările oricărtii dorinţi îndeplinite şi neîndeplinite.
Cât de frumos ar fi cand loc să cârtim la Dumnezeu că nu ne ascultă, a încerca să nu fim egoişti în propriile rugăciuni. Dar din contra să învăţăm să ne rugăm pentru aproapele nostru, să ne rugăm pentru cei în suferinţă, în loc să-L învinuim pe Dumnezeu că admite aceste suferinţe. Să ne rugăm ca Dumnezu să ne ajute să fim cu adevărat trăitori ai Ortodoxiei, ca lumina şi credinţa noastră să fie lumină şi pentru ceilaţi Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.
Să ne rugăm pentru ca ţara noastră să-şi păstreze credinţa adevărată necătând la toate câte se abat asupra ei. Să ne rugăm ca Dumnezeu să nu ne părăsească în necredinţă, în tradare şi laşitate.
Ca atunci când vor exista timpuri şi mai grele pentru cei care vor să fie cu Dumnezeu până la sfârşit, să nu ne rătăcim de la sfântul adevăr.
Să ne rugăm nu doar pentru binele propriu, dar şi pentru binele aproapelui.
Şi vă asigur că aceste rugăciuni se vor înălţa la Cer mult mai rapid şi vor aduce mult mai mare bucurie şi pentru noi şi pentru Acel căruia ne rugăm.
Iar ceea ce ne dorim noi atât de mult şi fără de care de parcă nu mai suntem fericiţi, să rămâie doar o rugăminte smerită, care o putem spune sau nu, oricum o cunoaşte Dumnezeu, şi doar e în Voia Sa de a decide de e spre zidirea sau căderea noastră. Şi cu mila şi ajutorul Domnului să trecem şi de la a spune doar în cuvinte Facă-se voia Ta şi la acceptarea şi simţirea adevărată a lor.
Natalia Lozan
