La sfârşitul ceremoniei, Vlădica Vladimir a urat personalului Procuraturei Străşeni în munca lor de zi cu zi să se ghideze atât de legile statului, dar să nu uite nici de Legea dumnezeiască la care atât de mult au ţinut strămoşii nostri. Din partea Mitropoliei, Înalt Prea Sfinţitul a închinat Procuraturei Străşeni în semn de respect şi preţuire un set de icoane şi o Scriptură.
La rândul său, domnul Procuror General Valeriu Zubco, a mulţumit Mitropolitului pentru prezenţa Înalt Prea Sfinţiei Sale la acest eveniment, după care a adus în dar Procuraturei Străşeni o icoană cu chipul Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt. În cuvântul său de felicitare adresat conducerii procuraturii Străşeni, domnia sa a spus: Aşa cum Sfântul Domnitor Ştefan cel Mare în decursul vieţii sale a cârmuit Moldova cu sceptrul şi cu crucea aşa şi noi în toate lucrările noastre trebuie să ne conducem de legile statului şi de legea creştinească.
Sărbătoarea a luat sfârşit cu o agapă frăţească care a fost binecuvântată de Înalt Prea Sfinţitul Vladimir şi la care au participat toţi oaspeţii prezenţi la eveniment.