Eugenia necesită tratament şi îngrijire permanentă. Fiind orfană, de ea îngrijeşte o prietenă, ceea ce e o povară foarte grea.
Unica soluţie ce ar putea ameliora situaţia ei sunt pansamentele speciale foarte costisitoare, precum Kendall TELFA, Kendall Curity şi Mepitel, care sunt mai accesibile în străinătate. Alte medicamente de care are nevoie: Oksicord Aerosol, Levomicol, Rowatinex.
Deşi medicii dau prognoze foarte pesimiste (puţini ziceau că va mai trăi până în prezent) şi o evită, Eugenia îşi pune toată nădejdea în Dumnezeu, se roagă, se spovedeşte şi se împărtăşeşte regulat cu Sfântul Trup şi Sânge ale lui Hristos.
Din banii acumulaţi pînă acum am făcut comanda de pansamente Kendall TELFA şi Kendall Curity, care urmează să ajungă în curând din SUA. Eugenia aduce sincere mulţumiri tuturor celor care au contribuit la susţinerea ei prin mijloace financiare, materiale şi prin rugăciuni.
Eugenia locuieşte într-o căsuţă oferită de unchiul ei cu o odaie mică. La moment este nevoită să se mute într-o altă casă, rămasă ei moştenire de la bunci. Din casa respectivă au rămas întregi doar pereţii, în rest trebuie efectuate reparaţii capitale foarte costisitoare. Lucrările deja au început.
Portalul Tineretului Ortodox din Moldova LOGOS.md continuă campania de binefacere şi îndeamnă pe fiecare creştin să ajute această sărmană fată!
Să nu fim indiferenţi faţă de aproapele nostru care suferă, ca să fim vrednici a auzi de la Fiul Omului când va veni la a doua Sa venire: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii… Bolnav am fost şi M-aţi cercetat… Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei 25:34-40).
Rechizitele bancare:
Pentru transferuri în lei MDL:
Beneficiary: Buruiană Eugenia
Account nr.: 22521410617
Beneficiary Bank: BC Moldova Agroindbank S.A., Fil. 5 Chişinău, AGRNMD2X435
Pentru transferuri în dolari SUA:
Beneficiary: Buruiana Eugenia
Account nr.: 22521674644
Beneficiary Bank: BC Moldova Agroindbank S.A., Branch nr.5 Chisinau, str.Alecu Russo 63/6, Chişinău, Moldova
SWIFT: AGRNMD2X
Correspondent bank: ACC. nr. 890-0223-103
Bank of New York. New York, USA.
SWIFT: IRVTUS3N
Pentru transferuri în EURO:
Beneficiary: Buruiana Eugenia
Account nr.: 22521674642
Beneficiary Bank: BC Moldova Agroindbank S.A., Branch nr.5 Chisinau, str.Alecu Russo 63/6, Chişinău, Moldova
SWIFT: AGRNMD2X
Correspondent bank:
Deutsche Bank, Frankfurt, Germania, Acc. 949983110, SWIFT: DEUTDEFF
Commerzbank AG, Frankfurt-Main, Acc.400-8865297-01 EUR, SWIFT: COBADEFF
Vom colecta ajutorul şi în cadrul unor întâlniri. Locul şi timpul vor fi actualizate periodic.
Pentru mai multe informaţii puteţi intra pe Forumul Tinerilor Creştin-Ortodocşi din Moldova.
De asemenea, ne puteţi contacta:
Victor (administratorul LOGOS.MD)
tel. mob. /+373/ 69077990
email: info@logos.md
Yahoo Messenger ID: viorelius
Skype: victor.logos
Veaceslav
tel. mob. /+373/ 68214343
Skype: bodarevveaceslav1
Vera
tel. mob. /+373/ 69974923
email: verutsa111@yahoo.com