Primim sau nu oferta diavolului ?

Diavolii şi-au dezlănţuit toată mânia lor asupra oamenilor, care sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu, plamada mâinilor Sale. Toate eforturile lor sunt îndreptate pentru a duce cât mai multe suflete omeneşti în Iad. Iar pentru aceasta se folosesc de toate experienţele, cunoştinţele şi fortele lor.

Creştinul are libertatea şi Puterea Harului Dumnezeiesc de a se elibera de sub dominaţia diavolului Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda.”. Sfantul Diadoh al Foticeii spune: „Din Dumnezeiestile Scripturi si din insasi simtirea mintii aflam ca inainte de Sfantul Botez, Harul lui Dumnezeu indeamna sufletul spre fapte bune din afara, iar satana foieste in adancurile inimii, ascuns in ganduri” (Psalm 63,6-7).

Mereu suntem liberi să alegem. „Şi dacă spiritul tău de discernământ, intuiţiile tale şi rugăciunea către Dumnezeu îţi va spune că este o ofertă necinstită care ţi se îmbie şi pe care va trebui să o plăteşti acum sau mai târziu cu preţul sănătaţii tale sufleteşti, e bine să ai curajul să o respingi de la început, şi dacă se poate, cu brutalitate….”