Brâul Maicii Domnului în Rusia: cultul moaştelor sfinte la ruşi şi cum reflectă mass-media lor fenomenul
Şi sa marsaluiasca în procesiuni intinse pe kilometri, fie zapada sau ploaie, fie la temperaturi la limita inghetului sau pe o caldura inabusitoare.
Vorbesc despre imensa popularitate a moastelor, a icoanelor facatoare de minuni sau a altor obiecte sfinte, fenomen cunoscut în limba rusa ca „svyatyni” – un fenomen în mare parte uitat în Occidentul crestin, dar foarte viu în Rasaritul crestin si într-adevar înfloritor în Rusia de astazi.
O procesiune remarcabila are loc zilele acestea în Rusia, ceva ce ar putea fi cu greu imaginat în orice tara moderna, cu exceptia, poate, a unor parti ale Spaniei, Italia, Grecia sau America Latina. Dar scara este fara precedent.
Braul Maicii Domnului, denumit si Braul Preasfintei Doamnei noastre Nascatoare de Dumnezeu – comoara sfânta de la Manastirea Vatopedi de pe Muntele Athos din Grecia, calatoreste în strainatate pentru prima oara. Braul calatoreste cu mare cinste, zboara într-un avion privat, închiriat de organizatorul turului – influenta Fundatie a Sfantului Andrei, si este însotit de sase calugari de la Manastirea Vatopedi. În Sankt Petersburg, a fost salutat de catre nimeni altul decât premierul Vladimir Putin. În Ekaterinburg, al patrulea oras ca marime din Rusia, guvernatorul Alexander Misharin si episcopul din regiune, Mitropolitul Kirill, întâlnirea cu relicva sfanta s-a facut in prezenta garzii de onoare – înainte ca o procesiune de aproximativ 15.000 de persoane sa o duca la catedrala.
Numerele sunt uluitoare, într-adevar. În Sankt Petersburg, se estimeaza ca un milion de oameni au venit sa venereze Braul în trei zile si trei nopti, în conformitate cu relatarile din mass-media locala. Oamenii stateau în linie pentru douasprezece-paisprezece ore pentru a fi în masura sa-i sarute caseta de argint care contine bucati de tesaturi de lâna de camila se crede ca au fost tesute si purtate de catre Fecioara Maria, si sa ia o mica tesatura proprie binecuvântata pe relicva. În Ekaterinburg au fost 300.000, în Krasnoyarsk – 100.000. Relicva a fost deja in Extremul Orient – în Vladivostok, si Far North – in Norilsk, dincolo de Cercul Arctic. Volgograd si Stavropol, în partea de sud sunt la rand în zilele ce vor urma. Si este greu de imaginat ce fel de multimi se vor reuni la Moscova atunci când, pâna la sfârsitul lunii noiembrie, relicva soseste în capitala înainte de a pleca pentru totdeauna din Rusia.
Desigur, multe din persoanele asezate la coada sunt femei – Braul Maicii Domnului se crede ca vindeca infertilitatea. Dar nu sunt numai femei. Oamenii vin din alte orase si localitati, asteapta ore daca nu de zile, stau, de obicei, în randuri calme si in rugaciune – spre deosebire de cozile din aeroporturi sau de cele din epoca sovietica pentru mezeluri. Zilele trecute, un coleg, pe care nu l-am suspectat de religiozitate in mod special, s-a apropiat de mine întreband despre datele la care Braul ar fi în Moscova. Omul este convins sa mearga si sa stea la coada, pentru atâta timp cât este nevoie. Rusii discuta, inclusiv pe bloguri si pe retelele sociale, daca acest lucru merita facut si despre sensul si intelesul acestui pelerinaj. Este semn de credinta profunda si predispozitie speciala la sfintenie? Sau un rudiment de pagânism? Cât de crestin este într-adevar acest obicei?
Raspunsul meu este – toate din cele de mai sus. Mai mult decât atât, venerarea, sau respectul pentru cele sfinte, sau chiar vanatoarea dupa diferite tipuri de „svyatyni” este un element central al religiozitatii ruse. „Rusia nu cunostea nici Reforma, nici Contrareforma cu explicatiile lor, interpretarile simbolice si incercarea dezradacinarii traditiilor medievale de venerare a idolilor”, scria celebrul savant rus Christian George Fedotov în 1946 în clasica sa lucrare „Mintea Religioasa Rusa”. „Taranul rus, chiar si în secolul al 19-lea, a trait ca si cum ar fi fost în Evul Mediu. Multi straini au scris ca acest popor este cel mai religios din Europa. Dar, în esenta, este vorba mai mult despre diferite grade de maturitate, mai degraba decât despre particularitatile substantiale ale spiritului si ale culturii. Aceiasi factori istorici au pastrat perceptia religioasa a poporului rus, în epoca rationalismului; în timp ce nu s-au atins de multe obiceiuri pagâne, culte si chiar de o anumita viziune pagâna, existenta atât în interiorul bisericii cat si în afara acesteia.”
Într-adevar, care a fost motivul initial pentru construirea Catedralei Amiens – cea mai mare structura medievala din Europa? Acesta a fost capul Sfantului Ioan Botezatorul – una dintre miile de relicve pe care cruciatii le-au jefuit din Orientul crestin ca sa le mute în Occident. Astazi, nu mai sunt atat de multi romano-catolici care sa mai vina la Amiens pentru asta. Dar, odata cu deschiderea granitelor si cu globalizarea, crestinii ortodocsi au început sa o faca ei – iar custozii catolici ai relicvelor sfinte sunt fericiti de aparitia a noi pelerini. Sau, acestia [ortodocsii] vin la Notre Dame din Paris in prima vineri a lunii, atunci când coroana de spini a lui Hristos este scoasa pentru venerare – mai mult de jumatate din închinatori ar fi ortodocsi, multi dintre ei – rusi.
Cu câtiva ani în urma am petrecut aproximativ o ora în partea din spate a Pesterii Nasterii Domnului din Betleem, atât rugându-ma, cat si uitandu-ma la multimea de oameni ce vorbeau in tot felul de limbi straine, oameni care veneau la altar în locul în care Iisus se crede ca a fost nascut. Era acolo un grup de pelerini protestanti americani, purtand tricouri identice si insigne cu un slogan crestin pe ele. Vorbeau cu voce tare, râdeau, faceau fotografii iar un cuplu de tineri veseli chiar s-a asezat pe altar – cu siguranta nestiind ca acela este altar sau nu chiar necunoscandu-i însemnatatea – pentru a face o fotografie. La scurt timp dupa ei, a venit un grup de turisti rusi, nici macar pelerini. Acestia se miscau in liniste. Femeile isi acoperisera capul cu ce aveau la indemana – acestea au fost în mod evident nepregatite sa fie în biserica. Au aprins lumanari, si-au facut semnul crucii, au îngenuncheat în fata stelei de pe podea, in locul Nasterii Domnului. Nu pareau a fi dintre cei ce merg regulat la biserica, dar erau plini de veneratie în fata locului sfant de care au fost atat aproape. Îmi amintesc ce gândeam atunci: acesti protestanti americani au venit aici cu scopul pelerinajului în Tara Sfânta si cunosteau cu siguranta mult mai multe despre crestinism, inclusiv Sfânta Scriptura, decât acesti turisti rusi. Insa, pur si simplu, nu este parte din cultura lor sa înteleaga – sau sa simta – ceea ce reprezinta si este un loc sfânt.
Pentru multi oameni vânatoarea dupa cele sfinte este, desigur, magie. O dorinta pentru o solutie rapida la problemele lor. Sau macar un fel de solutie. Sau, poate, prima data cand se roaga. Cine stie? Si daca „svyatynya” este în pelerinaj, venind din strainatate, în cazul în care accesul la aceasta este limitat într-un fel sau altul – cu atat mai populara ar fi.
Cu unsprezece ani în urma, una dintre primele dati cand „turismul sfânt” a ajuns la Moscova – a fost vorba de capul Sfantului Pantelimon (Pantaleon) Vindecatorul, de asemenea de la Muntele Athos, am petrecut opt ore asteptand la caoda pentru a putea sa il venerez. Daca cineva mi-ar fi spus cu o zi înainte ca as putea sa astept atât de mult la coada, i-as fi râs in fata acelei persoane. Dar a fost o coada foarte speciala – a fost usor sa astepti, usor sa stai in picioare, oamenii se rugau peste tot in jurul meu, si asa am facut si eu. Coada în sine a fost un fel de Liturghie. In apropiere de sfârsitul cozii, comercianti au aparut mergand de-a lungul acesteia, oferind iconite de hârtie precum si brosuri.
„Nu ne putem ruga la icoane – este idolatrie,” o adolescenta care statea în picioare în spatele meu, i-a spus prietenului ei, ca si cum ar recita din literatura protestanta. N-am putut sa ma abtin, m-am intors înapoi catre ei si i-am spus: „Daca asta este ceea ce crezi, atunci ceea ce ai asteptat aici timp de mai mult de sapte ore? Deoarece moastele sfinte sunt, în esenta, la fel ca o icoana?”. Adolescenta a fost tulburata initial de întrebarea mea. Apoi, ochii ei au stralucit si a spus visatoare: „Si daca se întâmpla ceva?” Ca atatia altii, si ea isi dorea o minune.
