În Rusia au apărut containere special amenajate pentru copii abandobnaţi în stradă

În noiembrie, în Rusia au fost înfiinţate cinci aşa-numite baby-boxuri pentru cei care doresc să renunţe la copiii lor. Astfel, orice femeie care doreşte să renunţe la copil îl poate depune în aceste „cutii”. Senzorii transmit infromaţii la medici şi după câteva minute copilul va fi preluat şi dus într-un loc sigur.

La 27 noiembrie, pentru prima dată în unul dintre ele a fost lăsat anonim un copil, raportă RIA Novosti cu referire la seful Departamentului de Sănătate a regiunii Krasnodarului Elena Rediko.

S-a întâmplat în oraşul Soci luni seara. „Noaptea, alarma s-a declanşat la ora 22:47. Schimbul de serviciu a descoperit un copil lăsat în aceste dulapuri specialzte. „E o fată, cu greutatea de 3.5 kg, vârsta aproximativă de la două până la trei săptămâni. Copilul este sănătos. Acum ne vom acupa cu colectarea documentelor pentru transfer la casa de copii „- a declarat medicul-şef al centrului prenatal Evghenii Filipov.

Potrivit lui, în timp ce sunt adunate documentele necesare, copilul va fi plasat într-un centru perinatal pentru 30 de zile. Dacă în această perioadă mama sa se va răzgândi şi va vrea s-o ia înapoi, atunci legătura de rudenie se va stabili cu ajutorul testului de ADN. Medicul-şef a mai menţionat că lângă copil nu au fost găsite documente sau alte lucruri.

Aceste baby-boxuri sau cum mai sunt numite „ferestre de viaţă” – a apărut pentru prima dată în anul 2000 în Germania. Mulţi recunosc că aceste locuri special amenajate pentru copilaşi uneori sunt singura şansă de a salva vieţile copiilor abandonaţi, care de multe ori sunt abandonaţi în zăpadă sau lăzile de gunoi.

site sursă www.pravoslavie.ru

traducere www.ortodoxia.md