Medicii olandezi vor să includă singurătatea şi problemele economice printre criteriile legale de cerere a eutanasiei
Cultura morţii este ca un sac fără fund. Odată ce începe să înfulece, nu se mai satură, iar cei ce trebuie ucişi nu sunt nicicând îndeajuns.
E vorba de o realitate ce eu am evidenţiat-o de nenumărate ori timp de aproape douăzeci de ani.
Asociaţia Olandeză Regală a Medicilor (KNMG) acum încearcă să extindă sensul expresiei „suferinţă insuportabilă” pentru a permite cât mai multor pacienţi să fie ucişi medical,într-un sistem deja foarte permisiv în ceea ce priveşte eutanasia. Redăm din relatările de la „Dutch Radio Worldwide”:
„Până acum, factori precum veniturile ori viaţa socială a pacientului nu au avut cine ştie ce importanţă atunci când medicul trebuia să ia în consideraţie cererea de eutanasie. Noile directive, însă, vor schimba această stare de lucruri. După circa un an de discuţii, KNMG a publicat un document în care se afirmă că „totalitatea factorilor sociali, a bolilor si a tulburărilor, chiar dacă nu implică un stadiu terminal, poate fi calificată drept suferinţă prelungită şi de nesuportat, condiţie cerută de „Legea Eutanasiei” („Euthanasia Act”).
Şi mai poate zice cineva că nu-i vorba, aici, de un teren lunecos? Unul dintre aceşti factori include solitudinea!
Deoarece oamenii îmbătrânesc, mulţi suferă de un şir de probleme ce se înrăutăţesc pe zi ce trece, precum scăderea vederii, surzenia, oboseala, îngreunarea mersului şi incontinenţa fiziologică, dar şi pierderea demnităţii, a stării sociale, a resurselor financiare, precum şi o treptată pierdere a relaţiilor sociale şi a abilităţilor sociale. Deşi acest cumul de afecţiuni şi boli nu poate fi calificat drept un pericol pentru viaţă, are un impact negativ asupra calităţii vieţii, astfel că bătrânii devin mai vulnerabili şi fragili. Vulnerabilitatea afectează, de asemenea, şi abilitatea de a se vindeca de boli şi poate duce la apariţia unor suferinţe prelungite şi insuportabile. Din punctul de vedere al Legii Eutanasiei, o cerere pentru eutanasiere poate fi onorată doar dacă pacientul trece printr-o suferinţă continuă şi de nesuportat. Acum KNMG afirmă că, atunci când factori nemedicali – precum veniturile ori singurătatea – intră în discuţie, trebuie consultaţi alţi specialişti pentru pacientul ce a cerut eutanasia.
Mai poate fi vorba aici de milă?
Încă din 1973, când eutanasia a fost cvasi depenalizată, medicii olandezi au trecut de la eutanasierea bolnavilor terminali ce şi-au dat consimţământul, la cei cu boli cronice ce au cerut-o, la oamenii cu dezabilitaţi ce au cerut-o, la cei cu tulburări psihice ce au cerut-o, şi totul în mod legal, deoarece „directivele” s-au dovedit atât de maleabile încât au inclus în raza lor de acţiune noi şi noi situaţii. Iar acum ei îi au în vizor pe oamenii bătrâni vulnerabili şi marginalizaţi.
Dar nici această situaţie nu pare să fie îndeajuns. În cazul în care pacienţii nu îndeplinesc cerinţele legale pentru eutanasiere, KNMG afirmă că este corect ca medicii să ofere pacienţilor informaţii despre cum pot să comită suicidul, denumit „auto-eutanasiere”. Şi dacă tot vorbim despre acest subiect, nu trebuie să uităm nici de omuciderile eutanaziatice pur şi simplu ilegale: infanticidul şi „eutanasia fără cerere ori consens”, care de obicei nu sunt pedepsite şi, de fapt, în cazul infanticidului, se vorbeşte deschis şi fără oprelişti în reviste medicale de specialitate, precum New England Journal of Medicine în care a fost publicat „Protocolul Groningen”.
Sursă: Dutch Docs to Expand Definition of “Suffering” for Euthanasia to Include “Loneliness” and Finances, în First Things. În românește la Bioeticale.
preluat www.culturavietii.ro
