Creştinismul a fost prigonit de la început, mai mult sau mai puţin intens şi prin mijloace specifice vremii. Acum, creştinii nu mai pot fi aruncaţi în arenele cu lei şi nici tăiaţi cu ferăstrăul, precum în primele secole, însă creştinismul este atacat în continuare cu instrumentele timpului nostru. Şi unul dintre cele mai pregnante este mass-media, care are un impact deosebit asupra oamenilor.
Posturi de televiziune celebre, care şi-au câştigat credibilitatea printr-o serie de documentare, au ajuns uşor la sufletele oamenilor, iar acum sunt folosite pentru a ataca cu o deosebită uşurinţă Biserica, încercând să transforme toată istoria creştinismului într-un fals, martirii şi mărturisitorii ortodoxiei fiind transformaţi în nişte creduli, iar minunile sunt prezentate drept fenomene ale naturii sau invenţii menite să manipuleze ulterior mulţimile.
Documentare de acest gen apar aproape în fiecare an, în preajma marilor sărbători creştine, când într-un mod surprinzător apar „noi descoperiri arheologice”, „noi mărturii” în diferite scrieri vechi legate de viaţa şi activitatea Mântuitorului. Şi toate aceste documentare de televiziune au un scop vădit de a pune în umbră sărbătoarea creştină.
Astfel se face că telespectatorii au avut posibilitatea să afle de la „specialişti” cum a reuşit un „simplu tâmplar” să aibă o fabuloasă putere de convingere pentru că „a ştiut cum să manipuleze sărăcia oamenilor şi dorinţa lor de ajunge într-o împărăţie în care nu contează bogăţia”, au aflat de la acelaşi tip de „specialişti” cum de au ajuns Sfinţii Apostoli să creadă că Iisus chiar a înviat sau alte subiecte menite să transforme o realitate într-un mit, un adevăr în minciună.
Şi de fiecare dată pentru a-şi argumenta teoriile, realizatorii documentarelor apelează la o serie de „specialişti” în istorie, arheologie, psihologi sau simpli autori de cărţi care susţin aceste idei. Deşi principiul jurnalistic presupune intervievarea a cel puţin trei surse independente atunci când realizezi un material jurnalistic, şi cu atât mai mult a unuia pe o asemenea temă, totuşi, în aceste cazuri nu întâlnim aşa ceva. „Specialiştii” sunt de fiecare dată din aceeaşi tabără şi practic se completează în „dezbatere”. Niciodată nu vedem şi un punct de vedere al unui specialist creştin.
Potrivit directorului Televiziunii Patriarhiei Române, Trinitas TV, pr. Nicolae Dima, realizatorii acestui tip de film documentar mizează pe interesul pe care îl trezeşte oricând şi pentru oricine zdruncinarea din temelii a unor vechi dogme.
„Atunci când se aruncă o umbră de îndoială asupra unui fapt despre care credeam că ştim totul, dintr-o dată devenim atenţi şi, fie că suntem în tabăra scepticilor, dispuşi să dea dreptate oricui vine cu nişte argumente, fie că suntem dintre cei stăpâni pe sine, care nu se lasă derutaţi, devenim public pentru respectiva producţie. Cine priveşte cu atenţie aceste filme vede că, de fapt, scenaristul nu operează cu argumente, ci mai curând cu teorii neprobate, cu ipoteze care nu se sprijină pe adevărul istoric, ci sunt simple posibilităţi. Acestea capătă uneori aspect credibil pentru că ele ţin cont de particularităţi ale epocii, de specificul cultural în timpul şi locul despre care se vorbeşte. De asemenea, un important rol mistificator îl joacă şi scenografia şi costumele, prin care se reconstituie credibil din punct de vedere vizual o scenă care conţine de fapt neadevăruri. Ni se livrează o minciună sau o denaturare a adevărului, frumos ambalată într-o carcasă bine realizată, care distrage vigilenţa critică a privitorului. Desigur, producătorii mizează şi pe faptul că unii privitori îşi alimentează din aceste filme propriile suspiciuni sau îndoieli religioase, ceea ce îi face interesaţi de astfel de programe”, a explicat consilier patriarhal, pr. Nicolae Dima.
În fiecare documentar televizat de acest gen atenţia este direcţionată spre alte aspecte, lipsite de importanţă. Niciodată nu se vorbeşte despre dumnezeirea Mântuitorului, despre concepţia şi naşterea Sa supranaturală sau despre moartea şi învierea Sa ca fiind adevăruri, ci despre aspecte mărunte lipsite de importanţă.
Prigoana modernă a creştinismului
Într-un alt documentar intitulat simplu „Isus”, apărut recent pe un post de televiziune, se vorbea despre viaţa Sa, din copilărie şi până la moarte, însă se insista pe unele detalii lipsite de importanţă. Pornind de la prezentarea stilului de viaţă al unui simplu galileean, autorii filmului arătau că şi viaţa lui Iisus a fost una identică cu a celorlalţi, un om simplu, deranjat de contextul politic, însă cu fler şi cu putere de convingere.
De exemplu, insistau pe meseria pe care a învăţat-o Iisus în copilărie de la Iosif, supunând dezbaterii dacă a învăţat sau nu tâmplăria, deoarece termenul ebraic ce desemna această activitate putea să însemne şi „cel care repara uneltele” altor meşteri. Fiecare „specialist” începea şi repeta expresia „meseria învăţată de la tatăl Său…”, inoculând într-un mod natural şi aparent involuntar relaţia dintre Iisus şi Iosif de tată-fiu.
De asemenea, sunt prezentate nenumărate descoperiri arheologice „cutremurătoare” prin care se încearcă demonstrarea faptului că Iisus nu a fost „singurul născut”, ci „primul născut”, şi alte asemenea exemple menite să distrugă dogmele creştine.
Exemple sunt nenumărate despre asemenea documentare, prezentate într-un mod aparent obiectiv şi ştiinţific, însă în spatele lor nu se ascunde altceva decât o prigoană modernă a creştinismului. Mijloacele moderne de comunicare permit transmiterea informaţiei mult mai facil decât înainte, şi într-o societate secularizată şi pragmatică documentarele de acest gen îşi ating scopul mult mai uşor. În ceea ce priveşte atitudinea pe care trebuie să o avem în faţa acestor minciuni televizate îmbrăcate într-un aparent obiectivism ştiinţific, trebuie să fim în primul rând prudenţi şi să conştientizăm faptul că suntem minţiţi în mod intenţionat. „În faţa acestor filme nu poţi avea decât atitudinea celui care ştie că este minţit. Cel care îţi spune în faţă minciuni sfruntate, pe care se străduieşte să ţi le prezinte într-o formă credibilă, trebuie respins categoric. Filmele sunt bine realizate, astfel că e dificil să disociezi adevărul de neadevăr. Amestecul de real şi de imaginar în aceste documentare este atât de complex, încât e mai bine să eviţi riscul de a le separa prin propriile forţe intelectuale ori duhovniceşti. Oricum, aceste filme nu sunt nicidecum cele mai bune resurse pentru informare biblică sau teologică”, mai spune preotul Nicolae Dima.
