Stareţul Efrem Vatopedinul s-a predat autorotăţilor
Arhimandritul Efrem a plecat de la Manastirea Vatopedi, parasind Sfantul Munte la bordul unui vas si acompaniat de o puternica escorta a politiei, in directia Ierissos. Destinatia finala va fi, se pare, Thesalonik. Parintele s-a predat autoritatilor de bunavoie si a refuzat sa mearga la spital, in ciuda recomandarilor primite de la doctori. Arestarea parintelui Efrem, fara acceptul Sfintei Chinotite, incalca tratatele internationale si Constitutia Greciei.
romfea.gr
„Din diferite publicaţii şi emisiuni a devenit cunoscut tuturor, chiar şi celor care au un punct de vedere diferit asupra cazului Mănăstirii Vatoped, că scandalul iscat nu constituie un scandal, ci un plan bine pus la cale în scopuri străine. A fost o intrigă bine ticluită, care din păcate i-a îndepărtat pe mulţi.
Credem că tema aceasta ar trebui mai mult luată în seamă şi nu folosită spre surparea unor aşezăminte precum Biserica, monahismul şi Sfântul Munte. Lumea a fost îndepărtată, ajungând să se îndoiască chiar şi de Sfântul Munte. Acest lucru nu ar fi trebuit să se îngăduie, să se prelungească, să se exagereze şi să se extindă. Mult s-au folosit unii de pe urma acestui caz, dar acum ei se prăbuşesc. Unii au ajuns foarte sus, călcând pe nedreptate, înşelătorie şi dezinformare.
Au vrut să pună la îndoială faptul că proprietatea lacului Vistonida aparţine mănăstirii Vatoped şi astfel s-a ţesut capul de judecată cum că: „de vreme ce nu era al lor, cum de au făcut schimburi?”. Situaţia scapă din limitele logice. Atitudinea justiţiei elene e de-a dreptul stupefiantă. Şi, fără doar şi poate, capacitatea de înţelegere a grecului mediu a fost mult subestimată.
Monahi fără proprietăţi, care de ani de zile s-au închis de bunăvoie pentru Hristos în spaţiul mănăstirii, care au iubit însingurarea, primesc acum pedepse grele răscumpărate cu garanţii scumpe, fapt care iscă o vie nelinişte faţă de criza justiţiei noastre. Cel mai cumplit e că se pune problema arestării preventive a stareţului, ca şi cum el ar fi cel mai rău delincvent. Stârneşte amărăciune faptul că nimeni cu ia poziţie, câtă vreme nenumăraţi infractori periculoşi circulă liberi.
În ţara noastră stăpâneşte absurdul. După cinstea pe care i-a adus-o Rusia, stareţul primeşte dezonoarea Atenei. De trei ani de zile este injuriat cu mitocănie acest om care tace, îndură, se roagă, nădăjduieşte, aşteaptă şi face răbdare. Numai gândindu-ne la nerăutatea şi blândeţea lui, ne umplem de uimire. Dumnezeu să îi dea totdeauna putere din belşug. După cinstirea şi slava pe care i le-a dat Rusia, a venit încercarea din partea Atenei.”
Monahul Moise Aghioritul
www.razbointrucuvant.ro