De nimic nu s-au temut comunişii mai mult decât de credinţa oamenilor în Hristos
Regele Mihai e convins că cea mai mare frică a comuniştilor este credinţa oamenilor în Iisus. Regele spune despre comunişti că au înţeles mai bine decât oricine că „un om credincios este un rob mai puţin”. Aceste gânduri fac parte dintr-un fragment al cărţii „Convorbiri cu Mihai I al României”, de Mircea Ciobanu. În aceste convorbiri Regele îşi aduce aminte de vorbele lui William Penn, „dacă nu te laşi condus de Dumnezeu, eşti sortit să fii condus de tirani”.Regele crede că puţinele dovezi de credinţă ale europenilor, de după primul război mondial au făcut posibilă ascensiunea unor dictatori ca Mussolini sau Hitler. „Înmulţirea dictatorilor a arătat că necredinţa s-a răspândit ca o molimă şi de aceea oamenii au fost lăsaţi în întuneric, pe mâna unor tirani”, e de părere Regele Mihai.
Un credincios nu ar trebui să se teamă, iar în lipsa fricii tirania nu ar putea să subziste, este de părere Regele. În viziunea sa, „un creştin adevărat este o fiinţă lucidă, nu se lasă ademenită pe căi potrivnice naturii lui. El aparţine adevărului, şi adevărul ne eliberează.”