Tinereţea este o etapă benefică a vieţii, plină de puteri, ardere, descoperirea talentelor, a posibilităţilor. Acest dar al lui Dumnezeu fiecare îl poate utiliza după propria dorinţă, deoarece nefiind împovăraţi pe deplin de grijile vieţii mature, tinerii şi tinerele capătă o resursă temporară pentru căutări, realizări şi autodezvoltare.
Este necesar să înţelegem că având dorinţa de autoafirmare, tânărul nu este întotdeauna în stare să perceapă în mod echilibrat faptele sale şi să facă pronosticuri privind consecinţele propriilor acţiuni, deoarece sistemul intern de valori încă nu s-a format, iar experienţa de viaţă este insuficientă. La gândirea limpede încurcă şi instinctele, şi tentaţiile vârstei tinere. Însăşi dorinţa pentru a avea realizări, dorinţa de „a deveni cineva”, este importantă şi preţioasă; ea nu poate fi ignorată nici de tineret, nici de învăţători.
Adresându-ne către tineretul nostru, eu vă chem să utilizaţi darul inestimabil al tinereţii pentru însuşirea adevărului lui Dumnezeu, pentru cunoaşterea culturii naţionale şi slujirea aproapelui. Aceasta e calea celor care doresc să devină o personalitate puternică, a celor care caută plinătatea vieţii şi fericirea deplină.
Adresându-mă către îndrumătorii celor tineri, către toţi cei care sunt părtaşi la educaţia şi învăţarea tineretului, vă chem să fiţi întru totul un exemplu demn de urmat pentru ei, căci imaginile vii ale cuvioşiei şi ale curăţeniei sunt mai convingătoare decât orice îndrumare.
Toţi împreună noi trebuie să dăm dovadă de dragoste, respect şi răbdare. Noi de asemenea suntem chemaţi să avem o atitudine grijulie faţă de moştenirea spirituală a poporului nostru, să găsim puteri pentru a apăra dreptatea şi pentru a fi uniţi în cauza respectului faţă de faptele de eroism ale părinţilor şi buneilor noştri, în tradiţiile noastre bogate multiseculare. Sunt convins că sărbătoririle ce ne aşteaptă ale unor date extrem de importante aniversare – 400 de ani de la depăşirea Marii tulburări şi 200 de ani de la lupta de la Borodino – pot deveni un mijloc eficace în vederea participării tineretului la crearea istoriei ţării şi a poporului.
Doar astfel – prin păstrarea memoriei naţionale, prin însuşirea valorilor cheie ale strămoşilor noştri, prin înţelegerea adevărului Ortodoxiei – se înfăptuieşte întâlnirea generaţiilor şi se realizează multdorita „unitate a Duhului întru legătura păcii” (Ef. 4:3). Prototipul acestei întâlniri între generaţii în toate timpurile rămâne întâmpinarea pomenită astăzi a Pruncului Dumnezeiesc Iisus Hristos de către stareţul Vechiului Testament Simeon primitorul de Dumnezeu.
Felicitând pe toţi cu această sărbătoare, vă doresc prin rugăciune ajutorul darnic al Domnului în învăţătură, în creşterea duhovnicească şi intelectuală, în dorinţa de a fi utili celor apropiaţi şi celor depărtaţi, Patriei şi Bisericii.
Binecuvântarea lui Dumnezeu fie cu voi cu toţi.