Ierarhia în familie – nu exista loc pentru democratie

Când lumea întreagă se luptă pentru egalitatea tuturor şi în toate, în familie, acest leagăn al iubirii în lumea ce-şi pierde mintea, trebuie menţinută ierarhia. Doar inegaliatea a fost binecuvântată de însăşi Dumnezeu.
Societatea umană este o structură complexă. Şi ca orice lucru complex, ca să-şi menţină viabiliatatea, trebuie să existe în interiorul ei un sistem de subordonare şi conexiune între părţile existente. Aceste legături complexe şi se numesc ierarhie.
Din limba greacă acest cuvânt ar putea fi tradus „puterea sacră”. Ecxistă ierarhie în armată, cu titlurile sale, semnele de distincţie, îndeplinirea necondiţionată a ordinelor. Desigur, puterea statului este ierarhică, având ca scop să pedepsească şi să încurajeze, să ia decizii şi să le aducă la îndeplinire. Ierarhic este şi orice magazin, cu directorul, contabilul, vânzătorii şi paznicul său. Orice întreprindere este, de asemenea, ierarhică. Pe o navă nu poate exista democraţie.
Din copliărie suntem înconjuraţi cu semnele vizibile ale puterii, ne confruntăm cu ele la orice pas. Acestea sunt plăcile de pe birouri şi secretarele din holuri, semnăturile şi ştampilile pe cereri, rapoartele şi chitanţele de plată. Toată exestenţa umană complexă este pătrunsă de ierahie şi inegalitate, dar numai datorită aceastei inegalităţi, ea continuă să existe, fără a aluneca în haos şi război a tuturor împotriva tuturor. Anume de atât ierarhia şi se traduce ca „puterea sacră”. Sacru în ea este faptul că mereu avem nevoie de ea. Absenţa ei este dezastruoasă: căci anume după perioadele de anarhie la coducere se ridică dictatorii. Epuizaţi şi lipsiţi de orientare, oamenii sunt gata să primească orice despotism. Chiar şi el le pare că este miere, deoarece conducerea este în natura lucrurilor, şi anarhia nicidecum.
Inevitabil fiind prezentă la fabrici, la bordul navei şi în oficiu, puterea ca sistem ierarhic de autoritate şi responsabilitate trebuie să fie prezentă şi în familie. Ar fi foarte ciudat ca în toate comunităţile şi uniunule umane să fie necesară subordonarea, iar în cea mai veche şi mai iubită de Dumnezeu – familie –să existe o egalitate şi lipsă de conducător. Desigur şi familia este ierarhică, cimentată de relaţii complexe de subordonare reciprocă.
Există printre mulţimea legilor fizice şi morale, şi aşa o lege, formulată de apostolul Pavel: Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul (1 Corinteni 11:3.). O linie verticală trasează gândul Apostolului Pavel – verticală, ca trunchiul unui copac înalt. Acest copac va avea şi laturi orizontale – copiii. Ele înfrumuseţând trunchiul, vor pleca în diverse părţi. Dar principalul sunt rădăcinile puternice, pornind de jos în sus către trunchiul puternic. Soţia este supusă soţului ei, soţul este supus lui Hristos. Acest lucru –este o normă, care este minunată, indiferent de cât de urât nu stau de-a lungul pământului familiile reale de arbori pitici.
Puterea oricărui lanţ este echivalentă cu puterea la cea mai slabă verigă a acestuia. Valoarea cea mai mare o are prima verigă „Hristos – soţul – soţia”, prezentând cea mai mare putere. Hristos este puternic, prezentând viaţa însăşi. Dar poţi şi să nu crezi în El! Atunci se rupe veriga cea mai de sus, fără vina însăşi a lanţului. Soţul nu se teme de Dumnezeu, nu ascultă de Hristos. Cum de aşa un soţ să de ascultare soţia? De fapt, este dificil să fie el numit şi tată. El – este părinte, pentru că a dat naştere copiilor săi. Dar tată nu poţi fi decât conştientizând supremăţia Tatălui Ceresc. În literatura clasică poate fi găsit citatul: „Ce fel de colonel sunt eu, dacă nu există Dumnezeu?” Astfel reacţionau oamenii înţelepţi la replicile ateiste din secolele trecute. Care pot fi diferenţele valorilor pentru oameni, dacă însăşi Esenţa acestora este dat la o parte?
Greutatea lumii se află pe umerii bărbaţilor. Dacă bărbaţii nu mai sunt în stare să ducă această povară, lumea alunecă, fiind ameninţată de cădere. Pot să se simte ofensate feministele şi toţi acei care luptă pentru egaliate. Egalitate în lume nu există, dar sunt resposabilităţile atribuite de către Dumnezeu pentru fiecare. Sotul trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu şi să conducă în continuare, partea umană a lanţului. Atunci va fi pentru soţia sa „al doilea dumnezeu”, şi ascultarea ei nu va fi o povară.
Acest sistem ierarhic este complicat, dar nu şi pentru femei. Nu pentru o femeie adevărată. Sistemul dat este dificil anume pentru bărbaţi. Iar pentru ca să fie un bărbat care să poate fi acest cap al familiei, el ar trebui să fie educat corect. Nu sub aripa mamei, nu un papă-lapte şi egoist, dar un viitor bărbat. Aparent, e timpul să-şi muşte coatele, nu numai liberalii şi feministele, dar şi mămicile care-şi educă fiul spre durerea şi lacrimile viitoarei lui soţii, dar şi a întregii omeniri. Căci anume de aici, de la educaţia incompetentă şi prea drăgăstoasă, cresc persoanele slabe şi fără de voinţă, după umerii căruia nu se vor ascunde nici soţia, nici copiii.
Colonelul a fugit de pe câmpul de luptă, în luocul lui se vor ridica un sergent sau locotenent. Dacă bărbatul e unul de nimic – locul său îl va ocupa femeia nefericită. Uneori – şi în afaceri, dacă va avea noroc. Dar cel mai des la la conducerea maşinii de asfaltat, la întreprinderi şi chiar la colectarea sticlelor goale în anii amari de pensie singuratică.
Concluzia este transparentă – trebuie crescuţi şi educaţi bărbaţii adevăraţi, puternici, responsabili. În caz contrar, interesele lor vor fi doar berea, fotbalul, şezutul pe canapea şi glumele indecente. Cel mai mult vor avea de suferit, acelea, care rerezintă a treia verigă a acestui lanţ -femeile. Ele nu vor avea de cine asculta, şi nici după umerii cui se ascunde. Vor încerca în continuare să pară pentru lumea din jur fericite, de fapt dorindu-şi cu totul altă viaţă. Doar cea mai bună prietenă, preotul la mărturisire, şi perna sărată de atâtea lacrimi vor cunoaşte adevărata stare a lucrurilor. Bărbaţii – totuşi sunt persoane care-şi pot găsi echilibrul şi fără altă persoană alături. Un bărbat fără de femeie – este un om fără o coastă. O femeie fără de bărbat – este o coastă fără de om. Cred că diferenţa este destul de vizibilă.
Deci am putea recapitula: Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul. Este un ideal pentru care trebuie să aspirăm. Este un ton stabilit pentru întreaga cântare. Şi noi ar trebui glasurile noastre slabe şi neîndemnatice să le cnducem după tonul ceresc. Trebuie să-i educăm pe băieţii noştri, pregătindu-i pentru greutăţile vieţii de adult. Femeile nu trebuie să lupte pentru contestarea supremăţiei soţului în familie, dar binevol să i se supună, sprijinundu-l în misiunea de a fi cap al familiei. Dar cea mai mare responsabilitate o poartă băbaţii. Ei –sunt întruchiparea imaginii lui Hristos în familie, iar în cazul în care viaţa lor nu este una demnă – reprezintă imaginea lui antihrist.