Adevarul despre rata divorturilor in randul crestinilor

Afirmaţia potrivit căreia riscul de divorţ în rândul familiilor religioase este la fel de ridicat ca în cazul familiilor necredincioase a intrat în folclorul creştin. Cât este însă mit şi cât este realitate în această afirmaţie?
Cuplurile creştine divorţează la fel de des ca şi cele necreştine. Acesta este un argument folosit de cei care susţin că, în afara vieţii de credinţă, credincioşii nu sunt descurcăreţi în probleme de familie. În plus, argumentaţia merge atât de departe încât tinde să afirme că o relaţie cu Dumnezeu nu schimbă viaţa unui om, nici măcar în viaţa lui de familie. Însă două lucrări sociologice de specialitate şi un sondaj de opinie ne ajută să înţelegem care este răspunsul corect, pentru a discerne între realitate şi mituri.
În primul rând, este important să se facă disocierea între stilul de viaţă al creştinilor autentici şi dedicaţi şi între cei care sunt creştini doar cu numele. Persoanele care practică religia pe care o au (indiferent de credinţa lor religioasă) au o rată de divorţ semnificativ mai mică decât populaţia generală. Astfel, factorii decisivi sunt practica şi angajamentul pe care un credincios le are faţă de religia lui.
Astfel, cuplurile care merg la biserică săptămânal, care citesc Biblia şi alte materiale spirituale, se roagă separat şi împreună şi respectă legământul unul faţă de celălalt şi faţă de Dumnezeu încearcă să trăiască nu ca ucenici perfecţi, ci ca persoane serioase şi de bază pentru societate. Profesorul Bradley Wright, sociolog la Universitatea Connecticut şi autorul lucrării „Creştinii sunt ipocriţi plini de mânie…şi alte minciuni pe care le-am auzit” arată că 60% dintre cei care afirmă că sunt creştini, dar nu trăiesc în conformitate cu acest crez, sunt persoane divorţate sau în curs de divorţ. În schimb, în rândul celor care sunt credincioşi practicanţi, rata divorţului este de doar 38%.
Alte date, aparţinând altor sociologi ce se ocupă de familiile credincioase sugerează că o viaţă de credinţă activă este responsabilă şi de stabilitatea căsătoriei. W. Bradford Wilcox, un sociolog de top de la Universitatea Virginia şi directorul Proiectului Naţional al Căsătoriei, relevă în studiul său „Contradicţiile culturale ale ideologiei şi practicilor familiei moderne” că „protestanţii conservatori activi”, care frecventează biserica săptămânal, au un risc cu 35% mai scăzut decât cei care nu au nicio afiliere religioasă.
La fel, evreii activi americani au un risc de divorţ cu 97% mai mic decât americanii neafiliaţi niciunei biserici, iar catolicii activi prezintă un risc de 31% mai mic de divorţ decât cei care declară că nu sunt credincioşi practicanţi.
Al treilea argument în sprijinul afirmaţiei că familiile alcătuite din credincioşi nu divorţează la fel de des ca cei necredincioşi este cel legat de calităţile celor doi. Profesorul Scott Stanley de la Universitatea Denver, împreună cu o echipă de sociologi de top, a explicat că în cuplurile active religios cei doi au mai multe dintre calităţile care împiedică un cuplu să divorţeze.
Potrivit propriilor declaraţii, cuplurile căsătorite incluse în sondajul de opinie „Căsătoria în Oklahoma – studiu asupra căsătoriei şi ratei de divorţ”, cheia pentru o căsătorie de succes stă în angajamentul faţă de partener, mulţumire şi satisfacţie în cadrul relaţiei, discuţii puţine legate de divorţ şi cât mai puţine interacţiuni negative. Aceste elemente ale relaţiei de cuplu au o greutate mai mare decât vârsta la care a aut loc căsătoria, sexul, nivelul de educaţie şi venitul celor doi.
Aceşti trei factori, respectiv angajamentul faţă de religia proprie, o viaţă de credinţă trăită în doi şi calităţile celor doi, s-au tradus într-o rată mai mică de divorţ în rândul cuplurilor credincioase active. Totuşi, datele indică şi faptul că ratele de divorţ sunt încă destul de ridicate, un avertisment pe care sociologii şi liderii religioşi îl fac adeseori.