În Nigeria, musulmanii nomazi au atacat un sat creștin: au fost ucise cel puțin 30 de persoane

Nomazii păstori musulmani au atacat satul creștin în centrul Nigeriei, după dispute prelungite referitoare la un teren ce se află în litigiu de mai mult timp. În timpul atacului au fost uciși cel puțin 30 de persoane, relatează Associated Press cu referire la Forțele de Poliție Nigeriene.
Atacul islamic organizat de musulmanii nomazi asupra creștinilor a avut loc în Statul Benue, duminică, 14 octombrie. Musulmanii au săvârșit atacul asupra creștinilor de etnie Tiv care locuiau în satul Yogbo” a declarat Poliția prin purtătorul ei de cuvânt Daniel Ezila. „După atac, supraviețuitorii au fugit din casele lor”, a declarat un reprezentant al autorităților locale, Daniel Tsengul.
Tiv, este una dintre cele mai mari minorități etnice din Nigeria, o țară cu o populație de peste 160 de milioane de oameni care fac parte din mai mult de 250 de grupuri etnice diferite. Tribul Tiv este format din agricultori și păstori, care de mai mult timp sunt în dispute aprinse referitoare la terenul în litigiu. Autoritățile au declarat că lupta dintre cele două grupuri etno-religioase, sa soldat cu pierderea a aproximativ 5000 de personae până în prezent.

www.sedmitza.ru