7 din 10 cei mai influienți musulmani din lume predică isalmul radical

În Iordania, „The Royal Islamic Strategic Studies Centre” a publicat o nouă listă de cei mai influienți 500 de musulmani din lume. 7 din topul primilor 10 predică islamul radical.
Cel mai influient musulman din lume este regele Arabiei Saudite Abdullah. Reformele au loc după standardele saudite. Shariatul continuă să stea la baza legislației, iar Regele Abdullah promovează ideologia islamistă.
Locul 2 în listă îl ocupă prim-ministrul turc Erdogan. Cu multă pricepere folosind ideea „reformelor lente”, el duce Turcia la dezvoltarea unui stat islamic, cred cercetătorii iordanieni.
Mentorul suprem egiptean al „Frăției Musulmane” Muhammad Badi este pe locul 4. Reprezentând aceeași miscare, președintele egiptean Mohamed Morsi și Yusuf al-Qaradawi Sheikh, cunoscut pentru predicile sale radicale, ocupă locurile 11 și 16, respectiv. Khaled Meshaal, liderul Hamas în Palestina – ocupă locul al 48-lea.
Locul 5 aparține emirului Qatarului Sheikh Hamad Bin Khalifa Al-Thani, al cărui guvern subvenționează „Frăția Musulmană”.
Locul 6 a fost acordat liderului spiritual al Iranului, ayatollahul Khamenei.
Pe locul al 8-lea, șeicul Ahmad Muhammad al-Tayyeb, președinte al Universității Al-Azhar din Egipt. Al-Tayyeb este unul dintre susținătorii activi ai legilor internaționale împotriva „defăimării” Islamului, care, de fapt, interzice doar criticile.
Completează topul primilor zece Fethullah Gülen – islamist turc, care locuiește în Pennsylvania. El a creat o rețea mare de școli în SUA este sub supravegherea FBI. A jucat un rol important în răspândirea islamului în Turcia.

www.ortodoxia.md