La 30 ianuarie, în Sala Sinodală a reședinței oficiale Patriarhale și Sinodale de la mănăstirea „Sfântul Daniil”, sub președinția Preafericitului Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril a început prima ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din anul 2013.
La începutul ședinței, Prea Fericitul Părinte Patriarh a salutat membrii Sfântului Sinod anunțând cele mai importante subiecte de pe agenda zilei:
„Salut toți membrii Sfântului Sinod, atât pe cei permanenți cât și pe cei invitați la această ședință. Deschidem prima ședință a Sfântului Sinod în noul an 2013. Pe toți îi felicit cu sărbătorile trecute și îmi exprim speranța ca în anul acesta, Sinodul să lucreze nu mai puțin eficient ca în anul trecut. În 2012 am avut de luat decizii foarte importante: alegerea și numirea a noi arhierei în eparhii recent întemeiate, despre toate acestea vom vorbi la Soborul Arhieresc în mai multe detalii, dar țin să-mi exprim mulțumirea către membrii permanenți ai Sfântului Sinod care au contribuit direct la această lucrare. Rezultatele deciziilor luate pot fi resimțite deja acum. Au loc schimbări pozitive în acele locuri unde au fost întemeiate noi eparhii, acestea reflectându-se în numărul bisericilor nou-deschise, numărul slujitorilor Sfântului Altar și nu în ultimul rând în domeniul activității misionare și educaționale. Sper ca Ședințele Sfântului Sinod în 2013, cu mila lui Dumnezeu vor lua la fel decizii nu mai puțin inportante îndreptate spre dezvoltarea vieții bisericești, spre desăvârșirea vieții pastorale și misionare pe care o duce actualmente Biserica Ortodoxă Rusă într-u binele oamenilor și întru mântuirea sufletelor omenești.
Cât ține de Ședința actuală a Sfântului Sinod, tema de bază a acestuia este pregătirea Soborului Arhieresc din acest an. Mai sunt și probleme cotidiene, care s-au acumulat de la ultima ședință a Sfântului Sinod, dar accentul îl vom pune pe pregătirile Soborului Arhieresc – Aprobarea regulamentului, agendei, componența organelor de lucru, candidatura pentru funcția de secretar al Soborului și îndreptarea spre aprobare Soborului a cel puțin două documente de o importanță majoră: ”Proiectul pentru susținerea materială și socială a slujitorilor Sfântului Altar și a lucrătorilor organizațiilor religioase”, cât și un proiect de modificare și completare a Regulamentului. Primul document a fost acceptat și înregistrat temporar de ultimul Sobor Arhieresc și deja implimentat în viață, dar deoarece la Soborul dat el trebuie acceptat definitiv, îl vom cerceta adăugător pentru a introduce ultimele modificări la document”, a declarat Sanctitatea Sa.
Acasă Stiri religioase Stiri A început prima ședință a Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Ruse din...
A început prima ședință a Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Ruse din anul 2013
A început prima ședință a Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Ruse din anul 2013
www.ortodoxia.md