Căsătoria tradițională, în picaj
„În trecut, dacă voiai să pleci de acasă, trebuia să te căsătorești. Acum nu mai e așa,” a declarat un cuplu de tineri italieni, care au preferat să locuiască împreună fără să se căsătorească. Ei sunt imaginea arhetipală a unui nou stil de viață.
Căsătoria riscă să devină un lux. Cel puțin aceasta sugerează datele statistice din mai multe țări europene. Numărul de căsătorii a scăzut dramatic în majoritatea țărilor europene în ultimul deceniu, informează The Guardian.
Numărul de nunți a ajuns la un minimum istoric în Franța și Spania și a scăzut și în alte țări de tradiție catolică sau protestantă, conform datelor naționale și europene.
Și România, ca țară ortodoxă, se înscrie pe același trend descendent. Statisticile arată că, deși pentru tinerii români familia, biserica și prietenii sunt în continuare prioritare în rândul valorilor, tendința lor este de a nu mai formaliza relația, preferând concubinajul, evitând astfel asumarea unor responsabilități.
Amprenta părinților
În încercarea de a explica acest status quo, nu de puține ori sunt invocate cauze care țin de evoluția economică a societății. Cu alte cuvinte, banii ar fi principala problemă. Ceea ce nu poate fi chiar contestat. Există însă și alte cauze mult mai subtile.
De exemplu, în Italia au fost cu puțin peste 200.000 de căsătorii anul trecut, fiiind rata cea mai scăzută de la Primul Război Mondial. Iar o parte de vină le aparține și părinților.
„Căderea este foarte importantă și dincolo de toate așteptările”, a spus președintele institutului italian de statistică, Antonio Golini. În aprecierea lui, există cauze culturale și economice pentru acest fenomen.
Cauzele culturale constau în faptul că instituția căsătoriei a devenit mai puțin importantă din punct de vedere religios și civil, pentru că mulți tineri trăiesc împreună fără să se căsătorească. Cele economice țin de investițiile financiare, fapt care determină ca „într-o perioadă de criză ca aceasta, oamenii să prefere să trăiască împreună – în coabitare.”
Însă criza economică nu presupune doar că oamenii sunt în incapacitatea de a economisi bani. Mai există un aspect deloc de neglijat. Tinerii sunt în situația de a nu se mai putea desprinde de părinți. Un studiu din acest an a constatat că aproape jumătate din persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani din Europa încă locuiesc cu părinții lor. Experții spun că acesta este un factor perfect pentru a ucide căsătoria.
Vârsta medie la care tinerii se căsătoresc în Spania este de 37,2 ani pentru bărbați, ceea ce înseamnă aproape cu 10 ani mai mult decât în anii 1980. „Căsătoria a fost în mod tradițional un ritual de trecere la maturitate, dar și-a pierdut esența ei”, a declarat Castro-Martin, profesor de cercetare în cadrul unui institut de cercetare demografică din Spania.
Declinul nu se limitează la Europa occidentală. Anul trecut, numărul de nunți din Polonia a scăzut, în condițiile în care 43% dintre adulții cu vârste între 25 și 34 de ani încă locuiesc cu părinții lor. Sociologul Witold Wrzesien a declacat că tinerii polonezi doresc „independență fără responsabilitate. Ei doresc să fie tratați cu respectul acordat adulților în timp ce stau sub siguranța aripilor părintești și nu își asumă riscuri.”
Nici statul nu încurajează căsătoria
Nu doar părinții – cu sau fără voia lor – mențin trendul descendent al căsătoriilor. Și statul joacă un rol deloc neglijabil într-o piesă care nu are deloc accente de comedie. Redefinirea căsătoriei pe care a impus-o mediul politic își arată acum roadele.
Un exemplu în această privință este Franța. Aici tendința de scădere a numărului de căsătorii a fost parțial afectată de o creștere a contractelor de parteneriat civil. În 2013 pentru fiecare trei căsătorii au existat două parteneriatele civile. Specialiștii sunt de acord că aceste uniuni civile au stimulat în mod drastic scăderea numărului de căsătorii.
Mai există însă un aspect care adeseori este trecut cu vederea și care îl determină pe un editorialist de la Christian Headlines să considere că noi, mai exact „cultura noastră a renunțat la o înțelegere corectă a căsătoriei, cu ani în urmă, acesta fiind motivul pentru care, în loc să apărăm căsătoria, trebuie să o reconstruim de la zero”. Deci, a apăra ceva redus la minimum nu ar fi cea mai inteligentă soluție.
În opinia sa, asistăm de mulți ani la o redefinire a căsătoriei, care inevitabil a condus la dreptul cuplurilor homosexuale să încheie mariaje legale. Această redefinire a început cu anii 1970 în momentul în care în SUA s-a votat legea divorțului, prin care soții puteau obține dreptul de divorț fără să trebuiască să demonstreze infidelitatea sau abuzul partenerului.
Atunci ar fi început abandonarea unei concepții tradiționale despre familie. Surprinzător este, în opinia jurnalistului, că atunci nu a existat o reacție a creștinilor așa cum există acum în privința căsătoriei cuplurilor homosexuale. Practic, atunci cultura creștină a abandonat înțelegerea căsătoriei ca instituție creată de Dumnezeu, iar creștinii s-au făcut că nu observă.
Ce se pierde?
Nu întâmplător, în fața noilor realități statistice, papa Francisc a insistat în favoarea căsătoriei tradiționale, comparând-o cu „icoana iubirii lui Dumnezeu”. În opinia Suveranului Pontif, însăși esența iubirii divine este pierdută în condițiile evadării din planurile pe care Dumnezeu le-a avut pentru întemeierea unei familii.
În înțelegerea tradițional religioasă căsătoria este mai mult decât o înţelegere socială. Este o legătură sacră între un bărbat şi o femeie, cu roluri clar delimitate. Cu principii care să stabilizeze relația și nu să o fractureze.
Devotamentul față de partener se evaluează după alte criterii în contextul unei relații în care Dumnezeu este invitat. În aceste condiții, cei doi devin cu adevărat „două jumătăți” care își găsesc împlinirea într-un scop comun. Unul pe care au șansa să îl descopere cei care au experimentat în profunzime taina căsătoriei.
