Mâinile sunt date de Dumnezeu ca să avem noi mâinile lui Dumnezeu!
Ce bine ar fi să avem şi noi mâinile lui Dumnezeu, să facem ceva pentru aproapele nostru, să-l mângâiem, să-l ajutăm, să intervenim cu puterile noastre spre ajutorarea lui! Şi atunci am avea mâinile lui Dumnezeu şi „pe bolnavi mâinile-şi vor pune şi bine le va fi”.
Zice Domnul Hristos: „Pe bolnavi mâinile-şi vor pune şi bine le va fi” (în alte traduceri: „şi se vor face sănătoşi”). E vorba nu de puterea de însănătoşire, pentru că nu mulţi au această putere, e vorba de o mângâiere. Cu mâinile, nu numai înzdrăvenim, nu numai ajutăm; chiar dacă nu înzdrăvenim, ajutăm pe oameni, ajutăm pe bolnavi, îi ajutăm ca să se simtă mai bine „şi bine le va fi”. Cu mâinile mângâiem, mâinile sunt date de Dumnezeu ca să avem noi mâinile lui Dumnezeu!
Am citit cândva, undeva, o istorisire despre un doctor, un doctor care a fost misionar prin Africa – Albert Schweitzer se numea. Acesta era doctor şi africanii se bucurau de ajutorul pe care-l dădea el ca doctor. Într-o împrejurare ca aceasta, cineva a spus: „Tu ai mâinile lui Dumnezeu!”. Ce bine ar fi să avem şi noi mâinile lui Dumnezeu, să facem ceva pentru aproapele nostru, să-l mângâiem, să-l ajutăm, să intervenim cu puterile noastre spre ajutorarea lui! Şi atunci am avea mâinile lui Dumnezeu şi „pe bolnavi mâinile-şi vor pune şi bine le va fi”.
Chiar dacă nu se vor face sănătoşi, va fi un spor de bucurie, va fi un spor de ajutor, va fi un spor de linişte sufletească.
