Bucuria din inimă este Lumina-Hristos
Iubirea lui Dumnezeu
Lumina din noi este Bucuria inimii in rostuirea cuvintelor. Bucuria Inimii este Rugaciune si Rugaciunea Inimii este Bucuria! Lumina ta imi este lumina mie imbogatindu-ne reciproc Bucuria din inimi.
Primeste lumina mea din lumina ta pentru a vedea lumina ta in lumina noastra. Persoana primeste atentia noastra ca o bucurie in inima sa prin gandurile-cuvinte, lumini, rostuite in lumina. Ce bucurie ca din lumina ta sa-mi impartasesti lumina, luminandu-mi insasi lumina mea, cunoscandu-ne!!
Delicatetea, blandetea cu care inima rade, cu care inima tresalta in lumina semenului imi lumineaza chipul, imi este izvor de pace si liniste, de bucurie. Lumina te intareste, este putere, este puterea de a impartasi celuilalt bucuria ta, lumina ta, rostul tau, care zideste in lumina noastra si rostul meu alaturi de al tau si al nostru, al tuturor, ne zideste spre a fi mai buni, a urma lui Hristos.
Chipul fetei mele capata grai in rugaciune, el devine Lumina, lumineaza in viata noastra sensul chipului Fetei Celei Nevazute, Dumnezeu. Chipul Persoanei dragi ne ramane in lumina, ne ramane drag, gingas, nu poate fi alipit de intristarile si caderile aceste lumi, amintirea celui drag traieste in noi, prin noi si cu noi, luminandu-ne viata oriunde ar fi, aici, sau nevazut simtirilor. Lumina celui drag imi imbogateste bunatatea, ma imbuneaza, imi da Putere, Bucuria de a darui lumina la randul meu prin impartasire celui care ii sunt drag, hranindu-i inima cu viata mea, Hristos, caci El imi daruieste Puterea de a razbate necazurile.
Cand revad chipul celui drag, chipul meu se lumineaza, dispare orice gand-umbra, orice incruntare, iubirea covarseste grija, iutimea maniei, le lumineaza impartasindu-le celor dragi ca lumini-virtuti.
Cuvintele mele fata de cel drag sunt rostuite si lumina din ele, lumina mea, isi pune pecetea in Persoana draga, iar cuvintele din inima sa, primite, raman vesnic cuvintele mele, lumina din ele asa de mult ii lumineaza mintea incat oricine altcineva le foloseste, (deci nu le daruieste, asadar fa cuvintele daruri de lumina celui drag!) cuvintele raman ale mele, ele nici nu se personifica, nu se dedubleaza sau altereaza, ci sunt purtatoare de lumina, de lumina mea in Lumina lui Hristos. Cel drag se imbogateste cu lumina mea, luminandu-si inima sa, vazandu-si lumina pana atunci umbrita de ganduri neluminate.
Cand Mirele vine Acasa, lumina icoanei sale, Mireasa, ii schimba chipul in icoana sa, Mirele, primind lumina sa din lumina chipului lor, izvorat din Lumina. Cand Tatal isi revede Fiul, bucuria inimii sale covarseste chipul Fiului in asa bogatie incat lumina din el ajunge in launtrul inimii celui asteptat, in lumina sa tainica, redandu-i Bucuria Vietii, alergand catre el, primindu-l in brate si iertandu-l pentru orice!
Cand fiica isi revede mama, lumina din chipul ei ii aduce lumina in inima celei dragi, prin insasi Bucuria inimii sale, iar mama isi lumineaza chipul primind si impartasind bucuria Fiicei, din jertfa icoanei Miresei, Mirele, care isi pune insasi viata pentru ea dupa asemanarea lui Hristos, care si-a pus viata pentru Mireasa-Biserica, pentru noii lor fii nascuti prin Botez.
Parintii isi bucura, isi veselesc inima, cand chipul Pruncului le lumineaza viata, daruindu-le puterea de a-si imbogati viata, inaintand in Lumina. Pruncul fara a sti a grai ne lumineaza chipul, ne da sete de viata si puterea de a continua viata, si nu oricum, nu ca oarecand in umbra, ci in Lumina…Bucuria si fecioria inimii sale ne lumineaza launtrul inimii, oricat de rece si mohorat ar fi, ne da viata prin binecuvantarea lui Dumnezeu.
Pruncia inimii daruieste celui care ii sunt drag lumina mea drept cuvinte rostuite si rostite, sunt lumina din ganduri, fiind sadite in Rugaciunea din launtrul Inimii, iar ele ne sunt Viata noastra in Lumina-Hristos, ca Bucurie a Inimii!
Â
