Postul Naşterii Domnului
15 noiembrie – 24 decembrie (28 noiembrie – 6 ianuarie)
 
Acest post care precede marea sărbătoare a Întrupării Domnului este cunoscut de către creştinii ortodocsi sub două denumirii: Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului.
 
Postul Nasterii Domnului sau al Crăciunului închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament care aşteptau venirea unui Izbăvitor. După cum aceia au aşteptat venirea lui Mesia cu post şi rugăciune, aşa se cuvine să îl aşteptăm şi noi creştinii şi să întâmpinăm prin ajunare (post) pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Întrupat, născut din Fecioara Maria. Postul Crăciunului este un post al bucuriei pentru că el precede o sărbătoare a bucuriei: Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Despre folosul oricărui post Sfântul Ioan Gură de Aur ne precizează că: „postul potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăbuite, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl urmează”
 

Ca durată el ţine 40 de zile începând din data de 28 Noiembrie şi ţine până la data de 6 Ianuarie inclusiv. Se lasă sec în seara prăznuirii sfântului Filip, la 27 Noiembrie. Dacă această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 27 Noiembrie.
 
 
Felul cum postim în această perioadă conform regulilor tipiconale este astfel:
– abţinere totală de la carne, ouă şi brânză pe toată această perioadă,
– Lunea, Miercurea şi Vinerea mâncăm bucate pregătite fără untdelemn şi nu consumăm vin,
– Marţea şi Joia se dezleagă (adică putem mânca) la untdelemn şi vin,
– Sâmbetele şi Duminicile, până la 2 Ianuarie exclusiv, se dezleagă la untdelemn, vin şi peşte.
– dacă în zilele de Luni, Miercuri şi Vineri prăznuim vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră (+), mâncăm bucate gătite cu untdelemn şi bem vin; iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie (+), atunci dezlegăm si la peste.
– Marţea şi Joia mâncăm peşte, untdelemn şi bem vin, numai atunci când în aceste zile cade vreun sfânt mare (notat în calendar cu cruce neagră sau roşie), ori este hramul bisericii.
– în ziua de Ajun (6 Ianuarie) se mănâncă tocmai seara şi anume: grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrig sau turte din făină.
– în ziua de Crăciun, în orice zi ar cădea mâncăm de dulce (adică: carne, ouă, brânză, şi mâncăruri gătite cu untdelemn) şi bem vin.
MÂNCĂM PEŞTE: la Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului – 4 decembrie chiar dacă această sărbătoare ar cădea Miercurea sau Vinerea. De asemenea mâncăm peşte în Lunile, Miercurile şi Vinerile acestui post, dacă în aceste zile cade hramul bisericii din parohia noastră. Totodată dezlegăm la peşte în zilele cu sfinţi însemnati, dacă aceste zile cad Marţea sau Joia. Cu atât mai mult, când Marţea sau Joia se întâmplă să cadă hramul bisericii.
Acestea sunt câteva din prescripţiile tipiconale legate de felul cum trebuie să postim in această perioadă premergătoare Sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, dar bineînţeles că fiecare dintre noi vom ţine după putinţa trupului, post mai aspru sau mai uşor dar numai cu binecvântarea duhovnicului.