Mare a fost smerenia Domnului! (predică la Tăierea împrejur)

“Si cand s-au implinit opt zile ca sa-L taie imprejur, I-au pus numele Iisus…” (Luca 2, 21)

Bunul nostru Mantuitor, Cel ce S-a smerit pe Sine luand trup omenesc, nu S-a rusinat a Se supune intru toate legii lui Moise luand trup omenesc, pe care Insusi i-o daduse pe Muntele Sinai. Primul act de supunere a Fiului fata de Tatal pe care il cunoaste omul a fost intruparea Sa ca prunc mic, iar nu ca barbat desavarsit. Iar primul act de supunere fata de Lege a fost primirea taierii imprejur in cea de-a opta zi, asa cum spune legea lui Moise: „Iar in ziua a opta se va taia uncul imprejur” (Levitic 12,3). Deci, in ziua hotarata de lege a fost pruncul taiat imprejur si I S-a pus numele de Iisus de catre batranul Iosif, pentru ca „asa a fost numit de ingeri, mai inainte de a se zamisli in pantece” (Luca 2, 21).

Dar pentru ce a fost taiat imprejur Iisus, caci El nu era supus pacatului? Intai, pentru ca sa se arate supus si implinitor al legi. Apoi, pentru ca sa se arate ca El a purtat trup omenesc cu adevarat, iar nu trup inchipuit. Al treilea, pentru ca sa ne dea noua chipul celei mai adanci smerenii. Pentru ca S-a aratat nu numai ca un om, ci ca un om biruitor asupra pacatului, desi El nu avea pacat.

Si pentru ce S-a taiat imprejur a opta zi? Pentru ca ziua a opta, dupa Sfintii Parinti (Sf. Grigorie de Nyssa), inchipuieste ziua vesniciei, odihna veacului al optulea, care va sa fie. Primele sase zile sunt ale Creatiei, ale lucrarii. Ziua a saptea este ziua odihnei Domnului, ziua Sabatului pamantesc, care mereu trece ca si omul, de aceea se si repeta din sapte in sapte zile. Iar a opta este simbolul veacului viitor, ziua vesnicei praznuiri cu Hristos, care nu se va mai sfarsi in veac.

Iar cele 33 de zile pe care le-a petrecut Iisus in Betleem, pana la ducerea Sa in Templu, cand a fost purtat pe brate de Sfantul Simeon, inchipuiesc cei 33 de ani pe care i-a trait Domnul pe pamant, pana ce a rastignit pacatul pe lemn.

Dar taierea imprejur la poporul evreiesc nu avea numai rolul unui legamant intre Dumnezeu si om (Facere 17, 10-14), ci ea inchipuia insasi ispasirea pacatului stramosesc, cu toate ca prin aceasta nu se putea ierta pacatul lui Adam. Asadar, taierea imprejur era botezul oficial al Vechiului Testament, pe care Domnul l-a primit ca sa Se arate innoitor al Testamentului, iar nu calcator al lui.

Trei botezuri a primit Domnul nostru Iisus Hristos pe pamant: intai botezul Legii Vechi, al taierii imprejur; apoi, botezul pocaintei, de la Ioan, care nici acesta nu era desavarsit, pentru ca nu putea ierta pacatele, dar era mai inalt decat botezul cel vechi, pentru ca el facea legatura intre Vechiul si Noul Testament; iar ultimul botez si cel mai desavarsit pe care il poate primi crestinul pe pamant a fost botezul sangelui, al muceniciei, pe care Iisus Hristos l-a primit pe cruce pentru noi.

Iubiti credinciosi,

Mare a fost smerenia Domnului! Deci nu S-a rusinat Preabunul Dumnezeu de trupul nostru cel cazut! Nu S-a rusinat nici de trupeasca taiere imprejur, ci a voit sa fie pipait si insangerat Datatorul legii de pazitorul si purtatorul legii. O, adancul smereniei lui Hristos! S-a smerit luand trup de lut. S-a smerit facandu-se prunc mic si neputincios inaintea oamenilor, ca sa ne arate ca numai daca ne vom face ca pruncii nevinovati, prin nastere din nou, vom putea intra iarasi in ceruri, de unde am cazut. S-a smerit nascandu-Se in iesle de vite si in pamant strain. S-a smerit lasandu-Se pazit de un batran Cel ce era in cer pazit de multe legiuni de ingeri. S-a smerit primind scutece si lasandu-Se pipait de maini omenesti Cel ce sade pe tron de vapaie si nu poate fi vazut de heruvimi si de serafimi. S-a smerit primind trupeasca taiere imprejur, ca un pacatos, Cel ce a venit sa piarda pacatele oamenilor si sa le inece in scump sangele Sau.

Dar pentru ce S-a smerit asa de mult Mantuitorul nostru? Pentru ca prea mare a fost mandria omului. Si aceasta rana nu putea fi vindecata decat cu alifia smereniei lui Hristos. Neascultarea cu ascultarea se vindeca, mandria cu semerenia se lecuieste. Iar pentru adancul smereniei Sale I-a dat Lui Dumnezeu „nume care este mai presus de tot numele“, adica Iisus, care inseamna „Mantuitorul”. „Ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de dedesubt” (Filip. 2, 9-10) „si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu Tatal” (Filip. 2, 11). Dupa cum insusi Sfantul Petru marturiseste, ca „nu este intru nimeni altul mantuire, pentru ca nu este nici alt nume sub cer, dat intre oameni, in care trebuie sa ne mantuim noi” (F.A. 4, 12).

Se cuvine deci si noua, crestinilor, celor numiti cu scump numele lui Iisus Hristos, ca adunandu-ne astazi la sfintele biserici sa laudam pe Domnul Cel ce S-a smerit pentru noi. Sa laudam astazi pe Mantuitorul, Carele de mic a gustat rane pentru noi. Sa laudam astazi pe Fiul lui Dumnezeu, Care a binevoit a ne descoperi noua preadulcele Sau nume. Sa laudam astazi pe Iisus Hristos, Care ne mantuieste prin sfant numele Sau.

Astazi, Datatorul legii implinitorul ei se face, ca sa ne invete pe noi desavarsita ascultare. Astazi, Fiul lui Dumnezeu om se face pentru om si prunc sub lege se arata, ca sa rusineze pe omul calcator de lege.

Omul in rai fiind, o porunca a avut de la Dumnezeu si a calcat-o si pe aceea; iar Fiul lui Dumnezeu pe pamant venind, toate poruncile cele omenesti le-a implinit, ca sa vindece nesupunerea lui Adam.

Astazi Cel ce S-a atins de muntele Sinai si l-a facut sa fumege se atinge si se pipaie de mainile omului pacatos, dar nu le arde pe ele, pentru ca a venit sa-l mantuiasca pe om de vapaia focului de veci. Astazi Cel fara de pacat a primit botezul taierii imprejur ca un prunc sub pacat, ca sa ne invete pe noi ca fara de botez nu ne putem curati de pacat, nu ne putem mantui.

Cel desavarsit a primit un botez nedesavarsit, iar cei nedesavarsiti au primit un botez desavarsit, ca sa se sfinteasca. Iisus Hristos a primit un botez neputincios, de care El nu avea nevoie, iar crestinii cei numiti cu numele Lui au primit un botez desavarsit prin Duhul Sfan, ca sa se faca si ei desavarsiti.

Astazi Cel ce da nume tuturor zidirilor a primit nume mai presus de tot numele ceresc si pamantesc. Astazi, Unsul Domnului ne descopera numele Sau, cel necunoscut. Astazi Emanuel se arata oamenilor. Astazi Fiul lui Dumnezeu se numeste intaia oara de oameni Iisus, precum s-a numit oarecand de Gavriil in Nazaret (Luca 1, 31). Insa acolo arhanghelul l-a rostit si o Fecioara l-a auzit, iar aici Iosif il rosteste, Feciora il repeta, pastorii il aud, Betleemul il invata pe de rost, iar magii il duc mai departe. Popoarele incep sa-L cunoasca, neamurile cred in El, Bisericile intru numele Lui se inalta, crestinii numele Lui il poarta in inimi.

O, cat de scump este sub soare numele Preadulcelui Iisus! Cu el se pecetluieste Evanghelia lui Hristos, cu el se lauda Biserica Dumnezeului Celui viu. Cu el se intremeaza apostolii la propovaduire. Cu el se lauda Petru in Roma. Cu el se imbarbateaza Pavel inaintea Cezarului. Cu el se mangaie popoarele crestine. Cu el se intaresc credinciosii in primejdii. Cu el se ard vrajmasii, cu el, prin deasa repetare, se izgonesc diavolii dintre oameni si duhurile pacatelor din inimi. Numele lui Iisus il poarta mamele pe buzele lor. Pre acesta il au toiag de sprijin strainii in pribegia lor. Pre acesta il repeta neincetat calugarii in smerita or pustie. Cu acesta, ca si cu o sabie ascutita, se apara pustnicii de duhuri necurate, in iubita lor singuratate. Cu numele lui Iisus inmoaie saracii inimile celor nemilostivi. Cu acesta, ca un scut, isi pazesc fecioarele comoara cea ascunsa a fecioriei lor.

Numele Preadulcelui Iisus l-a purtat Sfantul Ignatie in inima sa. Prea acesta ca pre un margaritar ascuns in tarina inimii l-au descoperit sfintii toti, prin neincetate rugaciuni si prin deasa lui repetare. Cu acesta s-au intrarmat mucenicii cand era aruncati in vapaia focului si la fiarele salbatice. Cu acest nume se lauda popoarele crestine, cu acesta se slaveste Biserica cea mantuitoare, cu acesta se mangaie preotii si intru numele lui Iisus scot dintre oameni vrajba, ura, desfranarea, duhul cel necurat si tot pacatul. Cu numele lui Iisus se vindeca bolile, se impaca oamenii, se imblanzeste mania lui Dumnezeu, se alunga seceta, se inmulteste roada campului, sporeste painea pe masa, intra bucuria Sfantului Duh in casa, se imblanzesc vrajmasii, se mantuiesc sufletele noastre.

Fericiti si de trei ori fericiti sunt crestinii care repeta mereu, sau cat mai des, rugaciunea cea scurta a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, adica „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa)“. Fericiti cei ce au aflat dulceata numelui lui Iisus, ca aceia nu mai duc lipsa de nimic pe acest pamant strain!

Iubiti credinciosi,

Iisus Hristos a primit taierea imprejur ca sa implineasca o porunca a Legii Vechi. Dar in legea darului, in crestinism „nici taierea imprejur nu este ceva, nici netaierea imprejur, ci faptura cea noua” (Gal. 6, 15). Adica, in locul taierii imprejur, suntem obligat sa pazim toate poruncile Evangheliei, in fruntea carora sta dragostea, milostenia, rugaciunea, postul.

Si daca Iisus Hristos nu a avut pacat, trebuie neaparat sa primeasca taiere imprejur, numai pentru ca sa nu sminteasca pe evrei? Caci ei si asa tot nu au crezut in El. Nu! Domnul a primit taierea imprejur, adica S-a supus Legii Vechi fara sovaire, ca prin aceasta sa ne invete si pe noi sa ne supunem fara cartire si indoiala legii darului. Adica dogmelor Bisericii, sfintelor canoane, poruncilor Evangheliei, invataturilor sfintilor si parintilor care ne-au nascut, precum si legilor tarii in care traim.

Toate zidirile lui Dumnezeu traiesc, se conduc dupa anumite legi dumnezeiesti. Nimic nu se conduce asa, la intamplare – nici ingerii din cer, nici stelele cerului, nici fapturile pamantului, nici stihiile vazduhului. Ba nici diavolii nu ispitesc pe om fara stiinta si ingaduinta lui Dumnezeu. Si dupa cum nu a crutat Dumnezeu nici pe ingerii „care nu si-au pazit dregatoria lor, ci spre judecata zilei celei mari legaturilor celor vesnice, sub intuneric ii tine“, pentru ca s-au impotrivit voii celei dumnezeiesti, oare cum ne va cruta pe noi crestinii, care am primit „legea intru randuieli de la ingeri” (F.A. 7,53), care stim pe de rost Evanghelia, poruncile Bisericii date de Hristos, dar nu le tinem, ci mereu le calcam prin pacat? Nu, fratilor. Nu avem aspuns. Am calcat legea, suntem vrednici de judecata, de osanda – fie aici, prin boli, ispite, nevoi, fie dincolo, prin munca vesnica. Niciun pacat nu va ramane nepedepsit. „Caci toata calcarea de porunca si toata neascultarea a pimit dreapta rasplatire” (Evr. 2,2). Am lipsit de la biserica fara pricina, ne asteapta boli grele, dezbinare, osanda vesnica. Nu am ascultat de preot, ne lipsim de binecuvantarea lui Dumnezeu in viata. Ne impotrivim parintilor, sau chiar ii certam si ii lovim, ne va ajunge indata blestemul lor, adica moartea grabnica si grea, iar dincolo foc nestins. Am luat viata pruncilor nostri, ne-am impotrivit poruncii lui Dumnezeu care zice „cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul” (Facere 1, 28), ne va ajunge desigur mania lui Dumnezeu si in veacul acesta si dincolo. Tinem minte raul, nu iertam pe aproapele nostru, nu vom vedea fata lui Hristos.

Deci ce trebuie sa facem ca sa scapam de toate acestea? Sa pazim cu sfintenie legile lui Dumnezeu, invataturile Bisericii, poruncile Sfintilor Parinti, sfaturile mai-marilor nostri, pilda cea buna a celor ce ne-au nascut. Copiii sa asculte de parinti, asa cum Pruncul Iisus a ascultat de batranul Iosif, cu toate ca acesta nu-i era tata. Parintii sa iubeasca si sa creasca bine pe copii, precum si ei au fost crescuti de parintii lor. Crestinii sa asculte de preot precum ingerii in cer asculta de Hristos. Fiecare sa-si pazeasca dregatoria sa. Fiecare sa-si implineasca datoriile sale pe pamant. Fie fata de Hristos si Evanghelie fie fata de familie si de aproapele, fie fata de societatea in care traieste. Sa ne supunem si stapanirilor, ca „stapanirile sunt de la Dumnezeu” (I Petru , 17), precum Fecioara s-a supus mergand sa se inscrie la Betleem; precum Pavel s-a supus, mergand pana la Roma. Sa ne supunem celor mai mari, sa avem mila fata de cei mai mici, sa avem dragoste spre toti, ca dragostea noastra niciodata nu piere. Si nu numai atat. Dar sa ne supunem cu cuviinta, dupa lege, iar nu in afara legii lui Hristos. „Caci nimeni nu se incununeaza de nu se va lupta dupa lege” (II Timotei 2, 5).

De vom petrece asa, vom strabate noul an cu pace si toata viata noastra cu spor duhovniesc si bucurie, vom aunge in veacul cel de-al optulea, adica in Imparatia Cerurilor, unde-n veci cu Tatal, cu Fiul si cu Duhul Sfant vom petrece. Amin.”