Ce trebuie să cunoaştem când ni se pare că suntem nefericiţi
Am citit zilele acestea despre nişte orbi. Casa în care locuiau aceştia era aranjată într-un loc foarte pitoresc şi plăcut. În nişte camere extraordinare, pline de aer curat şi de o frumuseţe rară, lucrau sau se rugau cu o nespusă bucurie pe feţele lor mai mulţi copilaşi orbi. Feţele lor erau pline de satisfacţie şi de o bucurie nespusă, deşi ei nu aveau nici măcar cea mai vagă ideie despre frumuseţea lumii care îi înconjoară.
După aceasta, supraveghetorul a arătat la un alt om, care stătea singuratic într-o cameră. Cân au intrat la el, acesta nu s-a mişcat deloc. Întrebarea a fost, ce este cu el? Răspunsul a uimit? Nu doar că este orb, ci mai este şi surd şi mut. S-a născut surdo-mut. Când a crescut s-a angajat la o fabrică, dar acolo a avut loc o explozie, în urma căreia şi-a pierdut vederea! În camera în care stătea nu se putea vedea decât patul şi o masă, iar pe ia Biblia pentru orbi! Şi cu toate acestea, pe faţa lui se citea fericirea, pacea şi liniştea. Atunci când a fost întrebat, prin semne speciale, cum poate fi fericit, într-o aşa situaţie, răspunsul a fost foarte scurt. Cu degetul, în Biblia pentru orbi a pipăit cuvintele Mântuitorului: „Ferice de cei ce nu au văzut şi au crezut!” Aceste cuvinte erau mângâierea lui, o punte de trecere prin întunericul în care trăia. În sufletul său era pace şi lumină, iar acestea radiau şi pe faţa acestui om. Necătând la faptul că era orb, muncea foarte mult cu lemnul, astfel, încât, în câteva minute a reuşit să confecţioneze un ou, foarte drăguţ.
Când, în sufletul nostru apar nemulţumiri, greutăţi, când ni se pare că suntem uitaţi de părinţi şi de fraţi, cât şi de toată lumea înconjurătoare, merită să ne aducem aminte de aceşti oameni, care cu toate că au fost lipsiţi de simţurile externe, nu au fost lipsiţi de dragostea lui Dumnezeu. Ce putem să mai zicem noi, care profităm din plin de toate simţurile noastre? Oare nu merită să mulţumim de faptul că avem simţuri, mâini şi picioare?
Viaţa nu e uşoară! Dar atunci când ne este cel mai greu, cred că ar fi cazul să mergem la nişte oameni ţintuiţi la pat, la nişte oameni ce se află în suferinţe, sau bătrâni ce nu se pot purta! Atunci neapărat ne vom da seama, cât de fericiţi suntem pe pământ.
Când, în sufletul nostru apar nemulţumiri, greutăţi, când ni se pare că suntem uitaţi de părinţi şi de fraţi, cât şi de toată lumea înconjurătoare, merită să ne aducem aminte de aceşti oameni, care cu toate că au fost lipsiţi de simţurile externe, nu au fost lipsiţi de dragostea lui Dumnezeu. Ce putem să mai zicem noi, care profităm din plin de toate simţurile noastre? Oare nu merită să mulţumim de faptul că avem simţuri, mâini şi picioare?
Viaţa nu e uşoară! Dar atunci când ne este cel mai greu, cred că ar fi cazul să mergem la nişte oameni ţintuiţi la pat, la nişte oameni ce se află în suferinţe, sau bătrâni ce nu se pot purta! Atunci neapărat ne vom da seama, cât de fericiţi suntem pe pământ.
Preot Iulian Raţă
