În contextul Săptămânii Familiei Ortodoxe, vă propunem spre lectură: Logodna – o „legalizare” a concubinajului?
Concubinajul se întâlneşte tot mai frecvent printre tineri şi nu numai. Uneori acest concubinaj este mascat de oficierea unei logodne, în faţa celor două familii ori chiar în faţa lui Dumnezeu, cerându-se preotului oficierea slujbei Logodnei, dar fără primirea Tainei Cununiei. „A făgădui indiferent ce, celuilalt, cu atât mai mult a te făgădui unei persoane ca soţ sau soţie, este un lucru de maximă importanţă, este un gest duhovnicesc semnificativ, iar retragerea sau ruperea acestei făgăduinţe este un foarte mare păcat”, mărturiseşte învăţătura de credinţă a Bisericii. Sociologul remarcă: „Tinerii, din cauza societăţii secularizate, nu mai văd în căsătoria religioasă acel act forte care le marca viaţa. E un ceremonial şi atât”. Iar psihologul constată: „Oamenii nu se mai cunosc, pentru că fiecare aleargă după «fericire» şi nu-şi mai pierd timpul să-l cunoască pe cel de lângă el, pe ei înşişi nici atât. Despărţirea în cazul unui concubinaj presupune că el sau ea îşi ia lucrurile şi pleacă”.
Încă din primele secole ale creştinismului, logodna era văzută ca o înţelegere între cele două familii. Preotul sau episcopul îi binecuvânta ocazional, mergând la casele lor să-i felicite, şi după aceea veneau la Biserică, unde erau binecuvântaţi şi se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele Domnului. Ulterior se dezvoltă ritualul logodnei şi al Cununiei, cu posibilitatea de a se săvârşi împreună sau separat. Logodna se făcea atunci când dădea o siguranţă tinerilor că de acum se vor pregăti pentru a fi împreună. Aveau voie să rupă logodna, dar dacă un tânăr, viitor candidat la preoţie, rupea logodna făcută în biserică, conform canoanelor, nu mai avea voie să primească Taina Preoţiei. Tinerii logodiţi rămâneau fiecare la casele lor, până la Cununie. Ei se respectau, se întâlneau la biserică, se cunoşteau tot mai mult, discutau, se pregăteau împreună, prin rugăciune, prin Spovedanie, pentru Taina Cununiei.
Logodna este preambulul Cununiei
Dar situaţia actuală a tinerilor este puţin diferită, nu mai fac logodna ca promisiune, ci în cel mai „fericit” caz doar pentru a „fura” o binecuvântare din partea Bisericii pentru viaţa lor trăită în afara căsătoriei, practicând concubinajul, ne spune pr. dr. Vasile Gavrilă, de la Biserica Rusă din Bucureşti, autor al cărţii „Cununia – viaţa întru împărăţie”. „Ne confruntăm cu o stare foarte gravă, mentalitatea căsătoriilor de probă, care este distrugătoare pentru familie. Pentru a înţelege că nu numai pentru noi, din punctul nostru de vedere, lucrurile stau aşa, să ne uităm ce se întâmplă în societatea apuseană. De exemplu, în Franţa anilor 1995-1997, se ajunsese ca rata divorţului să crească până la 60-70%, ca urmare a căsătoriilor de probă. După cum vedem, nu a ajutat”.
Logodna nu ţine loc de cununie. Logodna este preambulul cununiei, este doar actul pregătitor, este o arvunire pentru cununie. Din acest motiv se binecuvintează şi se dă dreptul de a se pune inelul în deget, ca logodnicii să ştie că ei sunt arvuniţi unul pentru celălalt. „Cei doi nu au însă voie, din punct de vedere religios, creştin şi duhovnicesc, să locuiască împreună şi evident să-şi înceapă viaţa conjugală. Viaţa conjugală se începe după Cununie, pentru că abia acolo se primeşte binecuvântarea pentru ca cei doi să fie împreună, se binecuvintează patul conjugal şi naşterea de prunci”, continuă pr. Gavrilă.
Se întâmplă adesea ca cei doi să rămână doar cu logodna. Ei gândesc că, dacă au binecuvântare pentru logodnă, nu mai are rost să se cunune, ori amână pentru o dată nedeterminată Cununia, ajungând la o vârstă când le este ruşine să se cunune. Şi de aceea este recomandat ca logodna să se facă împreună cu Taina Cununiei. „Bine ar fi să se lege şi de Taina Euharistiei, pentru că ea este cea care pecetluieşte, întreaga viaţă a creştinului gravitând în jurul Euharistiei”, susţine pr. Gavrilă.
„După logodnă îşi încep viaţa conjugală”
Din experienţa duhovnicească, fiind preot la una dintre bisericile frecventate de studenţi, pr. Vasile Gavrilă crede că aceştia aleg mai întâi logodna pentru ca dragostea lor să se întărească, să fie mai mare. Alţii doresc să o facă într-un cadru privat, intim, doar ei doi, neştiind că au nevoie de naşi, de cineva care împreună cu preotul să le pună inelul în deget. Mai sunt şi cei care nu ştiu nici ce este logodna, nici ce este Cununia, dar ei consideră că acest pas i-ar ajuta în relaţia lor.
Ne-a detaliat şi efectele negative: „Dacă nu şi-au început viaţa conjugală, o încep acum. Trăiesc cu sentimentul că sunt în ordine şi au binecuvântarea lui Dumnezeu, neavând deloc sentimentul că ar greşi fiind împreună conjugal. Un alt efect negativ cred că este prelungirea timpului hotărârii lor, neasumându-şi cu maturitate şi responsabilitate angajarea în căsătorie, şi cu atât mai mult prelungirea timpului pentru pecetluirea căsătoriei lor în Taina Căsătoriei. Dacă ei vor să mai aştepte, să se mai cunoască, nu trebuie neapărat să se logodească. Dar logodna desăvârşită prin Cununie dă o plenitudine actului unirii lor în Hristos şi în Biserică, eliminând celelalte tentaţii ale vieţii”, ne mai spune pr. Gavrilă.
„Duhovnicul este cel care le dă binecuvântarea”
Nu sunt mulţi cei care solicită logodna. „Cei care mi-au solicitat-o erau cu foarte bună rânduială, au rămas fiecare cu părinţii lor, şi-au păstrat verticalitatea, i-am cunoscut foarte bine, şi aşa le-am făcut logodna, având siguranţa că vor merge bine. Nu este exclus, şi nu merg pe principiul exclusivist, ca să nu se săvârşească logodna înainte de Cununie, dar cu respectarea acestor principii de viaţă. Duhovnicul este cel care le dă binecuvântarea, se roagă pentru ei şi îi călăuzeşte. Între doi tineri este iubirea lui Dumnezeu, nu este pur iubire umană, ci iubirea lui Dumnezeu care se revarsă în cei doi, şi ei împreună se împărtăşesc unul din iubirea celuilalt şi împreună îşi dăruiesc iubirea lui Dumnezeu. Doar aşa poate dăinui familia, căsătoria”, conchide pr. Vasile Gavrilă, duhovnicul studenţilor de la Biserica Rusă.
„Ruperea acestei făgăduinţe este un foarte mare păcat”
Pr. prof. Constantin Coman ne-a spus că tinerii care aleg logodna nu sunt decişi, vor să facă un oarecare angajament, nu sunt hotărâţi pentru Cununie, dar totuşi n-ar vrea să scape prilejul unei relaţii. „Nu este onest după părerea mea. Onest este să facă logodna la distanţă de timp de Cununie numai în situaţia în care cei doi vor să-şi pecetluiască o hotărâre personală printr-o binecuvântare a Bisericii, dat fiind împrejurările în care nu poţi săvârşi Taina Cununiei imediat, din raţiuni practice, fie că este lipsa suportului din partea părinţilor, fie că sunt condiţiile sociale care-i împiedică, ei fiind foarte hotărâţi, făgăduindu-se să se însoţească unul cu celălalt. Riscul este că atunci când nu este dus până la capăt gândul şi când nu primesc harul dumnezeiesc al Tainei Cununiei să întâmpine o serie întreagă de ispite”.
E posibil ca făgăduinţa aceasta să fie suficient de vulnerabilă. Este posibil ca o ispită sau o problemă să zdruncine relaţia, iar atunci oamenii ştiu că logodna, adică făgăduinţa, poate fi ruptă fără consecinţe. Ori făgăduinţa este extrem de importantă. „În practica mea pastorală, atrag atenţia tinerilor că a făgădui, indiferent ce, celuilalt, cu atât mai mult a te făgădui unei persoane ca soţ sau soţie, este un lucru de maximă importanţă, este un gest duhovnicesc de foarte mare importanţă, iar retragerea sau ruperea acestei făgăduinţe este un foarte mare păcat”, le recomandă viitorilor miri pr. Constantin Coman, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
„Îmi doresc această persoană, bărbat sau femeie, de soţ sau soţie pentru toată viaţa?”
Acesta îi învaţă pe tineri să elimine absolut toţi factorii exteriori care ar putea influenţa decizia. Să se aşeze faţă în faţă cu persoana celuilalt, să se întrebe pe sine: „Îmi doresc această persoană, bărbat sau femeie, de soţ sau soţie pentru toată viaţa?”. Dacă răspunsul este pozitiv, atunci indiferent de starea materială, indiferent de condiţia socială a părinţilor, indiferent de orice, trebuie să facă Taina Cununiei. „Cel mai important lucru este decizia. Decizia este eminamente personală, nu socotesc a fi potrivit nici amestecul duhovnicului în această decizie; duhovnicii pot doar limpezi decizia. Factorul relaţiei trupeşti, prezenţa acestei relaţii trupeşti viciază foarte mult decizia, pentru că este dominantă în relaţie, şi atunci omul nu mai are limpezime. O să mă creadă lumea romantic, dar eu militez pentru abţinerea totală de la aceste relaţii, înfrânare totală, ca să ţi-l doreşti pe celălalt şi să-l ai numai când îţi va fi soţ sau soţie. Acest parcurs, această aşteptare sunt absolut necesare pentru o întemeiere sănătoasă a lucrurilor şi dăruirea sufletească. Decizia lăuntrică trebuie să preceadă dăruirii trupeşti, altfel trebuie să punem carul înaintea boilor şi lucrurile deseori nu le mai putem îndrepta. Eu mă chinui cu zeci şi sute de astfel de cupluri. Foarte greu să-i mai aşezi într-o traiectorie sănătoasă după ce lucrurile deja s-au pervertit. Oamenii tineri nu pot să înţeleagă, este o explozie de vitalitate, o presiune a acestui instinct trupesc care îi biruie pe foarte mulţi. Nu pe toţi, sunt tineri de care ţi-e drag văzându-le frumuseţea lor feciorelnică. Dar mulţi dintre ei fac acest pas sub presiunea mass-mediei care promovează altă viziune”, mai spune pr. Constantin Coman.
„Soţ şi soţie trebuie să te zbaţi să fii în fiecare clipă”
Ori statutul acesta prietenesc în care tu te raportezi la celălalt ca la „cineva”, nu ca la „ceva” este esenţial. „Concubinajul este cea mai de jos aşezare în cuplu a bărbatului cu femeia, este un fel de neorânduială pe care n-o găsim nici în lumea necuvântătoarelor. Ori concubinajul este modalitatea de a se însoţi bărbatul cu femeia fără a se dărui prin făgăduinţă unul altuia pentru totdeauna. Nu e nici soţ, nici soţie, pentru că nu s-au făgăduit şi nu şi-au pecetluit făgăduinţa. Bărbatul n-a întrebat-o: „Vrei să fii soţia mea pentru totdeauna?”, iar ea n-a răspuns „Da!”. Că dacă ar fi făcut lucrul acesta ar fi simţit nevoia să pecetluiască acest lucru prin slujba Cununiei. Concubinajul este un fel de încercare a omului de a evita rigorile firii, de a ieşi din firea lucrurilor. Ori asta este cea mai mare decadenţă posibilă. Noi suntem chemaţi să depăşim în sus firea, să ne ridicăm deasupra firii, ori asta este căderea sub fire, sub condiţia firească, nici măcar atât. Ca dovadă, concubinajul nu durează. Sigur că există un argument pe care îl invocă foarte mulţi, şi anume impactul negativ pe care îl are contractul social al căsătoriei, şi care, să fim oneşti şi să recunoaştem, există. Dar acel impact negativ nu este propriu-zis al făgăduinţei acesteia, al însoţirii, ci vine din faptul că cei doi încetează strădania în momentul în care au ajuns soţ şi soţie, considerând că acesta este finalul. Nu! Soţ şi soţie trebuie să te zbaţi să fii în fiecare clipă. Nu ai fost odată pentru totdeauna. Eşti sau nu eşti. Dacă ai uitat sau îţi desfăşori viaţa ignorând calitatea ta de soţ şi postura de soţie eşti infidel, indiferent cu cine trădezi. Că trădezi cu profesiunea, cu un hobby, cu o plăcere etc. Acest lucru presupune o mare strădanie. Bărbatul să fie în postura permanentă de cuceritor şi femeia în postura permanentă de a răspunde pozitiv acestei cuceriri. Lucrul acesta, sigur, poate fi considerat puţin prea romantic, dar este verificat în practică”, ne-a spus pr. Constantin Coman.
„Avem o stare de secularizare mai acută în societate”
Domnul Mirel Banica, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române, consideră comunităţile tradiţionale, în care tinerii cunoşteau o fată ş, după ce terminau armata, se căsătoreau, că sunt din ce în ce mai rare: „Constituia o etapă foarte importantă în ecuaţia, în alchimia vieţii. Pe de altă parte, pentru oamenii din zilele noastre şi mai ales pentru tineri, presiunea exteriorului asupra lor este mult mai mare, din păcate. Li se cere ca la o vârstă relativ fragedă, 20-23 de ani, vârsta la care oamenii se căsătoreau altădată, să aibă mult mai multe «realizări»: să termine o şcoală bună, o facultate pe măsură, să achiziţioneze o maşină bună, un apartament etc., ceea ce le fragmentează viaţa şi face din căsătorie o etapă printre altele”.
Un alt punct pe care trebuie să-l avem în vedere: „Tinerii, din cauza societăţii secularizate, nu mai văd în căsătoria religioasă acel act forte care le marca viaţa. E un ceremonial şi atât”. „Că-l face imediat după căsătoria civilă sau mai târziu, pentru ei contează mai puţin. Sociologii religiilor îl numesc indice de secularizare. Cu cât sunt mai multe căsătorii civile fără căsătorie religioasă, este evident că avem o stare de secularizare mai acută în societate. Dar, cu toate acestea, noi, românii, stăm totuşi mult mai bine faţă de occidentali la acest capitol, pentru că baza tradiţională a societăţii încă îi împinge pe oameni să se căsătorească şi religios”, mai susţine Mirel Banica.
Mulţi tineri emigrează în străinătate şi, din cauza condiţiilor pe care le găsesc acolo, aleg concubinajul. „Acum au o situaţie instabilă, azi sunt în Madrid, mâine la Barcelona, poimâine la Paris – exagerez şi eu puţin -, pe când ideea de stabilitate impusă de căsătorie le amputează oarecum libertatea de a se mişca. Concubinajul, din punct de vedere social, le lasă o mai mare autonomie. Toate acestea, combinate cu creşterea vârstei – oamenii se căsătoresc din ce în ce mai târziu, copilul vine şi mai târziu – vor duce, după părerea mea, la o amplificare a fenomenului concubinajului pe care Biserica trebuie să-l ia în seamă, dar şi autorităţile”, ne-a spus Mirel Banica.
„Căsătoria a devenit, conceptual, în mintea tinerilor, ca o cuşcă”
Doamna Nicoleta Vascan, psiholog şi psihoterapeut, consideră că România, imediat după Revoluţie şi până în momentul de faţă, traversează o perioadă de inversare a piramidei valorilor. „În vârful piramidei se află de obicei credinţele, valorile, care conturează aşa-numitul supra – eu, partea spirituală a omului. Iar omul acum a devenit interesat de tot ce înseamnă material, nevoi de hrană, adăpost, nevoi bazale. Şi atunci, plecând dintr-o societate tradiţionalistă sută la sută, tinerii, văzând şi rata divorţurilor care a crescut înfiorător de mult – cred că 50% dintre cupluri divorţează, şi asta în scurt timp de la data căsătoriei -, nu caută într-o relaţie de cuplu decât să-şi satisfacă nevoile primare, întâlnirea intimă şi atât. Ori căsătoria, ca taină, presupune mult mai multe; o angajare în plan psihologic, pentru că se întâlnesc două suflete atât de diferite, şi abia apoi urmează planul social-economic”.
Tinerii în ziua de astăzi sunt speriaţi de tot ce presupune angajament, angajare într-o relaţie cu cineva. Rata divorţurilor crescută atât de mult îi sperie foarte tare. Căsătoria a devenit, ca şi concept, în mintea tinerilor, ca o cuşcă. „Cine vrea să intre într-o cuşcă? Văzând în familia lor că mama s-a sacrificat, că tata nu ştiu ce eforturi a făcut etc., ei nu vor să treacă prin aceleaşi chinuri, pentru că îndepărtându-se de valorile reale, (credinţa, dreptatea, adevărul) oamenii aleargă după fericire, vor să fie numai ei fericiţi, şi atunci când aleg un partener de călătorie cu care mai şi coabitează, împart acelaşi pat, dar în rest nimic altceva, normal că îl consideră doar un accesoriu. Acum nu se mai intră într-o relaţie cu cineva ca să întemeieze o familie, ci pentru că îl atrage celălalt în mod erotic. Deci nu se îndrăgostesc, şi când nu le mai plac, rup foarte uşor relaţia, pentru că „divorţul” nu durează mai mult de o lună, găsesc pe altcineva”, explică Nicoleta Vascan.
„Tinerii aleg logodna pentru că au conştiinţa păcatului”
Pentru cuplurile care s-au format şi stau în concubinaj nu mai există nevoia de iubire, de comunicare, de valorizare a celuilalt. S-a produs o operaţie motivaţională, practic într-un cuplu există nişte raporturi de forţe psihologice. Adică el e el, şi ea e ea, nu tind să fie noi. Atâta vreme cât ea îi împlineşte aşteptările şi el ei, fiecare fiind „fericit” în felul lui, rămân împreună. Oamenii nu se mai cunosc, pentru că fiecare aleargă după „fericire” şi nu-şi mai pierd timpul să-l cunoască pe cel de lângă el, pe ei înşişi nici atât. Despărţirea în cazul unui concubinaj presupune că el sau ea îşi ia lucrurile şi pleacă. Pe câtă vreme, în cazul unei căsătorii făcută la Primărie şi la Biserică, dacă se despart presupune o asumare în plan socio-instituţional, de care oamenii se feresc. Deci ei pun în faţă separarea, şi nu mai aleg să se căsătorească. Căsătoria poate fi satisfăcătoare pentru doi oameni, coabitarea e în schimb recompensativă, adică îmi dă recompensă; sunt bun rămân în cuplu, nu sunt bun risc să rămân singur.
„Cei care fac logodna mai întâi încearcă să meargă cu paşi mărunţi. Eu cred că aici contează cuvântul părintelui lor duhovnic, pentru că eu cred că logodna este un angajament făcut cu binecuvântarea preotului duhovnic. Ei merg acolo să se logodească, în ideea că sunt pe jumătate în voia lui Dumnezeu. Dăm atât de multă importanţă nunţii, ca şi eveniment social, iar Primăria şi Biserica le facem doar că „trebuie”. Alţii aleg logodna poate pentru că au această conştiinţă a păcatului, ştiu că atunci când o femeie şi un bărbat trăiesc sub acelaşi acoperiş, fără a fi cununaţi, e păcat. Şi încearcă să se despovăreze de păcatul acesta chinuitor, alegând logodna, în speranţa că nunta o vor face atunci când vor avea suficienţi bani”, ne-a spus doamna Nicoleta Vascan.
Logodna nu ţine loc de cununie. Logodna este preambulul cununiei, este doar actul pregătitor, este o arvunire pentru cununie. Din acest motiv se binecuvintează şi se dă dreptul de a se pune inelul în deget, ca logodnicii să ştie că ei sunt arvuniţi unul pentru celălalt. „Cei doi nu au însă voie, din punct de vedere religios, creştin şi duhovnicesc, să locuiască împreună şi evident să-şi înceapă viaţa conjugală. Viaţa conjugală se începe după Cununie, pentru că abia acolo se primeşte binecuvântarea pentru ca cei doi să fie împreună, se binecuvintează patul conjugal şi naşterea de prunci”, continuă pr. Gavrilă.
Se întâmplă adesea ca cei doi să rămână doar cu logodna. Ei gândesc că, dacă au binecuvântare pentru logodnă, nu mai are rost să se cunune, ori amână pentru o dată nedeterminată Cununia, ajungând la o vârstă când le este ruşine să se cunune. Şi de aceea este recomandat ca logodna să se facă împreună cu Taina Cununiei. „Bine ar fi să se lege şi de Taina Euharistiei, pentru că ea este cea care pecetluieşte, întreaga viaţă a creştinului gravitând în jurul Euharistiei”, susţine pr. Gavrilă.
„După logodnă îşi încep viaţa conjugală”
Din experienţa duhovnicească, fiind preot la una dintre bisericile frecventate de studenţi, pr. Vasile Gavrilă crede că aceştia aleg mai întâi logodna pentru ca dragostea lor să se întărească, să fie mai mare. Alţii doresc să o facă într-un cadru privat, intim, doar ei doi, neştiind că au nevoie de naşi, de cineva care împreună cu preotul să le pună inelul în deget. Mai sunt şi cei care nu ştiu nici ce este logodna, nici ce este Cununia, dar ei consideră că acest pas i-ar ajuta în relaţia lor.
Ne-a detaliat şi efectele negative: „Dacă nu şi-au început viaţa conjugală, o încep acum. Trăiesc cu sentimentul că sunt în ordine şi au binecuvântarea lui Dumnezeu, neavând deloc sentimentul că ar greşi fiind împreună conjugal. Un alt efect negativ cred că este prelungirea timpului hotărârii lor, neasumându-şi cu maturitate şi responsabilitate angajarea în căsătorie, şi cu atât mai mult prelungirea timpului pentru pecetluirea căsătoriei lor în Taina Căsătoriei. Dacă ei vor să mai aştepte, să se mai cunoască, nu trebuie neapărat să se logodească. Dar logodna desăvârşită prin Cununie dă o plenitudine actului unirii lor în Hristos şi în Biserică, eliminând celelalte tentaţii ale vieţii”, ne mai spune pr. Gavrilă.
„Duhovnicul este cel care le dă binecuvântarea”
Nu sunt mulţi cei care solicită logodna. „Cei care mi-au solicitat-o erau cu foarte bună rânduială, au rămas fiecare cu părinţii lor, şi-au păstrat verticalitatea, i-am cunoscut foarte bine, şi aşa le-am făcut logodna, având siguranţa că vor merge bine. Nu este exclus, şi nu merg pe principiul exclusivist, ca să nu se săvârşească logodna înainte de Cununie, dar cu respectarea acestor principii de viaţă. Duhovnicul este cel care le dă binecuvântarea, se roagă pentru ei şi îi călăuzeşte. Între doi tineri este iubirea lui Dumnezeu, nu este pur iubire umană, ci iubirea lui Dumnezeu care se revarsă în cei doi, şi ei împreună se împărtăşesc unul din iubirea celuilalt şi împreună îşi dăruiesc iubirea lui Dumnezeu. Doar aşa poate dăinui familia, căsătoria”, conchide pr. Vasile Gavrilă, duhovnicul studenţilor de la Biserica Rusă.
„Ruperea acestei făgăduinţe este un foarte mare păcat”
Pr. prof. Constantin Coman ne-a spus că tinerii care aleg logodna nu sunt decişi, vor să facă un oarecare angajament, nu sunt hotărâţi pentru Cununie, dar totuşi n-ar vrea să scape prilejul unei relaţii. „Nu este onest după părerea mea. Onest este să facă logodna la distanţă de timp de Cununie numai în situaţia în care cei doi vor să-şi pecetluiască o hotărâre personală printr-o binecuvântare a Bisericii, dat fiind împrejurările în care nu poţi săvârşi Taina Cununiei imediat, din raţiuni practice, fie că este lipsa suportului din partea părinţilor, fie că sunt condiţiile sociale care-i împiedică, ei fiind foarte hotărâţi, făgăduindu-se să se însoţească unul cu celălalt. Riscul este că atunci când nu este dus până la capăt gândul şi când nu primesc harul dumnezeiesc al Tainei Cununiei să întâmpine o serie întreagă de ispite”.
E posibil ca făgăduinţa aceasta să fie suficient de vulnerabilă. Este posibil ca o ispită sau o problemă să zdruncine relaţia, iar atunci oamenii ştiu că logodna, adică făgăduinţa, poate fi ruptă fără consecinţe. Ori făgăduinţa este extrem de importantă. „În practica mea pastorală, atrag atenţia tinerilor că a făgădui, indiferent ce, celuilalt, cu atât mai mult a te făgădui unei persoane ca soţ sau soţie, este un lucru de maximă importanţă, este un gest duhovnicesc de foarte mare importanţă, iar retragerea sau ruperea acestei făgăduinţe este un foarte mare păcat”, le recomandă viitorilor miri pr. Constantin Coman, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
„Îmi doresc această persoană, bărbat sau femeie, de soţ sau soţie pentru toată viaţa?”
Acesta îi învaţă pe tineri să elimine absolut toţi factorii exteriori care ar putea influenţa decizia. Să se aşeze faţă în faţă cu persoana celuilalt, să se întrebe pe sine: „Îmi doresc această persoană, bărbat sau femeie, de soţ sau soţie pentru toată viaţa?”. Dacă răspunsul este pozitiv, atunci indiferent de starea materială, indiferent de condiţia socială a părinţilor, indiferent de orice, trebuie să facă Taina Cununiei. „Cel mai important lucru este decizia. Decizia este eminamente personală, nu socotesc a fi potrivit nici amestecul duhovnicului în această decizie; duhovnicii pot doar limpezi decizia. Factorul relaţiei trupeşti, prezenţa acestei relaţii trupeşti viciază foarte mult decizia, pentru că este dominantă în relaţie, şi atunci omul nu mai are limpezime. O să mă creadă lumea romantic, dar eu militez pentru abţinerea totală de la aceste relaţii, înfrânare totală, ca să ţi-l doreşti pe celălalt şi să-l ai numai când îţi va fi soţ sau soţie. Acest parcurs, această aşteptare sunt absolut necesare pentru o întemeiere sănătoasă a lucrurilor şi dăruirea sufletească. Decizia lăuntrică trebuie să preceadă dăruirii trupeşti, altfel trebuie să punem carul înaintea boilor şi lucrurile deseori nu le mai putem îndrepta. Eu mă chinui cu zeci şi sute de astfel de cupluri. Foarte greu să-i mai aşezi într-o traiectorie sănătoasă după ce lucrurile deja s-au pervertit. Oamenii tineri nu pot să înţeleagă, este o explozie de vitalitate, o presiune a acestui instinct trupesc care îi biruie pe foarte mulţi. Nu pe toţi, sunt tineri de care ţi-e drag văzându-le frumuseţea lor feciorelnică. Dar mulţi dintre ei fac acest pas sub presiunea mass-mediei care promovează altă viziune”, mai spune pr. Constantin Coman.
„Soţ şi soţie trebuie să te zbaţi să fii în fiecare clipă”
Ori statutul acesta prietenesc în care tu te raportezi la celălalt ca la „cineva”, nu ca la „ceva” este esenţial. „Concubinajul este cea mai de jos aşezare în cuplu a bărbatului cu femeia, este un fel de neorânduială pe care n-o găsim nici în lumea necuvântătoarelor. Ori concubinajul este modalitatea de a se însoţi bărbatul cu femeia fără a se dărui prin făgăduinţă unul altuia pentru totdeauna. Nu e nici soţ, nici soţie, pentru că nu s-au făgăduit şi nu şi-au pecetluit făgăduinţa. Bărbatul n-a întrebat-o: „Vrei să fii soţia mea pentru totdeauna?”, iar ea n-a răspuns „Da!”. Că dacă ar fi făcut lucrul acesta ar fi simţit nevoia să pecetluiască acest lucru prin slujba Cununiei. Concubinajul este un fel de încercare a omului de a evita rigorile firii, de a ieşi din firea lucrurilor. Ori asta este cea mai mare decadenţă posibilă. Noi suntem chemaţi să depăşim în sus firea, să ne ridicăm deasupra firii, ori asta este căderea sub fire, sub condiţia firească, nici măcar atât. Ca dovadă, concubinajul nu durează. Sigur că există un argument pe care îl invocă foarte mulţi, şi anume impactul negativ pe care îl are contractul social al căsătoriei, şi care, să fim oneşti şi să recunoaştem, există. Dar acel impact negativ nu este propriu-zis al făgăduinţei acesteia, al însoţirii, ci vine din faptul că cei doi încetează strădania în momentul în care au ajuns soţ şi soţie, considerând că acesta este finalul. Nu! Soţ şi soţie trebuie să te zbaţi să fii în fiecare clipă. Nu ai fost odată pentru totdeauna. Eşti sau nu eşti. Dacă ai uitat sau îţi desfăşori viaţa ignorând calitatea ta de soţ şi postura de soţie eşti infidel, indiferent cu cine trădezi. Că trădezi cu profesiunea, cu un hobby, cu o plăcere etc. Acest lucru presupune o mare strădanie. Bărbatul să fie în postura permanentă de cuceritor şi femeia în postura permanentă de a răspunde pozitiv acestei cuceriri. Lucrul acesta, sigur, poate fi considerat puţin prea romantic, dar este verificat în practică”, ne-a spus pr. Constantin Coman.
„Avem o stare de secularizare mai acută în societate”
Domnul Mirel Banica, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române, consideră comunităţile tradiţionale, în care tinerii cunoşteau o fată ş, după ce terminau armata, se căsătoreau, că sunt din ce în ce mai rare: „Constituia o etapă foarte importantă în ecuaţia, în alchimia vieţii. Pe de altă parte, pentru oamenii din zilele noastre şi mai ales pentru tineri, presiunea exteriorului asupra lor este mult mai mare, din păcate. Li se cere ca la o vârstă relativ fragedă, 20-23 de ani, vârsta la care oamenii se căsătoreau altădată, să aibă mult mai multe «realizări»: să termine o şcoală bună, o facultate pe măsură, să achiziţioneze o maşină bună, un apartament etc., ceea ce le fragmentează viaţa şi face din căsătorie o etapă printre altele”.
Un alt punct pe care trebuie să-l avem în vedere: „Tinerii, din cauza societăţii secularizate, nu mai văd în căsătoria religioasă acel act forte care le marca viaţa. E un ceremonial şi atât”. „Că-l face imediat după căsătoria civilă sau mai târziu, pentru ei contează mai puţin. Sociologii religiilor îl numesc indice de secularizare. Cu cât sunt mai multe căsătorii civile fără căsătorie religioasă, este evident că avem o stare de secularizare mai acută în societate. Dar, cu toate acestea, noi, românii, stăm totuşi mult mai bine faţă de occidentali la acest capitol, pentru că baza tradiţională a societăţii încă îi împinge pe oameni să se căsătorească şi religios”, mai susţine Mirel Banica.
Mulţi tineri emigrează în străinătate şi, din cauza condiţiilor pe care le găsesc acolo, aleg concubinajul. „Acum au o situaţie instabilă, azi sunt în Madrid, mâine la Barcelona, poimâine la Paris – exagerez şi eu puţin -, pe când ideea de stabilitate impusă de căsătorie le amputează oarecum libertatea de a se mişca. Concubinajul, din punct de vedere social, le lasă o mai mare autonomie. Toate acestea, combinate cu creşterea vârstei – oamenii se căsătoresc din ce în ce mai târziu, copilul vine şi mai târziu – vor duce, după părerea mea, la o amplificare a fenomenului concubinajului pe care Biserica trebuie să-l ia în seamă, dar şi autorităţile”, ne-a spus Mirel Banica.
„Căsătoria a devenit, conceptual, în mintea tinerilor, ca o cuşcă”
Doamna Nicoleta Vascan, psiholog şi psihoterapeut, consideră că România, imediat după Revoluţie şi până în momentul de faţă, traversează o perioadă de inversare a piramidei valorilor. „În vârful piramidei se află de obicei credinţele, valorile, care conturează aşa-numitul supra – eu, partea spirituală a omului. Iar omul acum a devenit interesat de tot ce înseamnă material, nevoi de hrană, adăpost, nevoi bazale. Şi atunci, plecând dintr-o societate tradiţionalistă sută la sută, tinerii, văzând şi rata divorţurilor care a crescut înfiorător de mult – cred că 50% dintre cupluri divorţează, şi asta în scurt timp de la data căsătoriei -, nu caută într-o relaţie de cuplu decât să-şi satisfacă nevoile primare, întâlnirea intimă şi atât. Ori căsătoria, ca taină, presupune mult mai multe; o angajare în plan psihologic, pentru că se întâlnesc două suflete atât de diferite, şi abia apoi urmează planul social-economic”.
Tinerii în ziua de astăzi sunt speriaţi de tot ce presupune angajament, angajare într-o relaţie cu cineva. Rata divorţurilor crescută atât de mult îi sperie foarte tare. Căsătoria a devenit, ca şi concept, în mintea tinerilor, ca o cuşcă. „Cine vrea să intre într-o cuşcă? Văzând în familia lor că mama s-a sacrificat, că tata nu ştiu ce eforturi a făcut etc., ei nu vor să treacă prin aceleaşi chinuri, pentru că îndepărtându-se de valorile reale, (credinţa, dreptatea, adevărul) oamenii aleargă după fericire, vor să fie numai ei fericiţi, şi atunci când aleg un partener de călătorie cu care mai şi coabitează, împart acelaşi pat, dar în rest nimic altceva, normal că îl consideră doar un accesoriu. Acum nu se mai intră într-o relaţie cu cineva ca să întemeieze o familie, ci pentru că îl atrage celălalt în mod erotic. Deci nu se îndrăgostesc, şi când nu le mai plac, rup foarte uşor relaţia, pentru că „divorţul” nu durează mai mult de o lună, găsesc pe altcineva”, explică Nicoleta Vascan.
„Tinerii aleg logodna pentru că au conştiinţa păcatului”
Pentru cuplurile care s-au format şi stau în concubinaj nu mai există nevoia de iubire, de comunicare, de valorizare a celuilalt. S-a produs o operaţie motivaţională, practic într-un cuplu există nişte raporturi de forţe psihologice. Adică el e el, şi ea e ea, nu tind să fie noi. Atâta vreme cât ea îi împlineşte aşteptările şi el ei, fiecare fiind „fericit” în felul lui, rămân împreună. Oamenii nu se mai cunosc, pentru că fiecare aleargă după „fericire” şi nu-şi mai pierd timpul să-l cunoască pe cel de lângă el, pe ei înşişi nici atât. Despărţirea în cazul unui concubinaj presupune că el sau ea îşi ia lucrurile şi pleacă. Pe câtă vreme, în cazul unei căsătorii făcută la Primărie şi la Biserică, dacă se despart presupune o asumare în plan socio-instituţional, de care oamenii se feresc. Deci ei pun în faţă separarea, şi nu mai aleg să se căsătorească. Căsătoria poate fi satisfăcătoare pentru doi oameni, coabitarea e în schimb recompensativă, adică îmi dă recompensă; sunt bun rămân în cuplu, nu sunt bun risc să rămân singur.
„Cei care fac logodna mai întâi încearcă să meargă cu paşi mărunţi. Eu cred că aici contează cuvântul părintelui lor duhovnic, pentru că eu cred că logodna este un angajament făcut cu binecuvântarea preotului duhovnic. Ei merg acolo să se logodească, în ideea că sunt pe jumătate în voia lui Dumnezeu. Dăm atât de multă importanţă nunţii, ca şi eveniment social, iar Primăria şi Biserica le facem doar că „trebuie”. Alţii aleg logodna poate pentru că au această conştiinţă a păcatului, ştiu că atunci când o femeie şi un bărbat trăiesc sub acelaşi acoperiş, fără a fi cununaţi, e păcat. Şi încearcă să se despovăreze de păcatul acesta chinuitor, alegând logodna, în speranţa că nunta o vor face atunci când vor avea suficienţi bani”, ne-a spus doamna Nicoleta Vascan.
diacon George Aniculoae
