În decembrie anul trecut mă întorceam de la Betleem la Ierusalim – un drum de maximum 10 km. În autobuz am stat lângă un musulman tânăr. Tot așteptând să se umple autobuzul cu călători și să se pună în mișcare (vreo jumătate de oră) am discutat cu el. Era radical nu doar împotriva evreilor și a creștinilor, ci şi împotriva musulmanilor care l-au trădat pe Profet, căzând la pace cu păgânii. L-am ascultat perorând un fanatism socialist, totalitar, cum nici în vremea lui Gheorghiu Dej nu era cu putinţă. Yasser Arafat a fost eroul, trimisul Profetului, Mahmoud Abbas este un trădător, noi romanii l-am trădat pe Ceauşescu şi ne-am vândut imperialismului americano-sionist, spiritul lui Hristos ne hrăneşte cu ură împotriva musulmanilor pe toti creştinii; e nevoie de o revoluţie pentru a curăţa lumea de lichelele cumpărate cu banii jidanilor; dacă o sută de mii de păgâni ar muri în jihad, lumea ar fi mai curată; steagul Islamului trebuie să fluture pe zidurile Ierusalimului – când orice picior de evreu va dispare din Israel atunci va fi pace în Islam; până atunci orice musulman îşi asumă martirajul încă de la naştere. În politică sunt prea multe partide şi de-asta e multă corupţie. Trebuie un singur partid, condus de un om puternic, care să nu aibe milă faţă de cei care nu-l ascultă. El trebuie să împartă bunurile în mod egal şi să nu permită unora să se îmbogăţească şi altora să lenevească. Orice democraţie duce la dezordine şi corupţie şi doar regimurile autoritare duc la ordine şi progres.
La poarta Jaffa din Ierusalimul vechi am coborât. Maşina a intrat în pasaj, iar eu am început să urc spre poartă. La scurt timp s-a auzit o explozie – am crezut ca s-au ciocnit două maşini, deşi zgomotul a fost puternic, zgâlţâindu-mă şi pe mine. Pasajul a fost închis automat, zeci de poliţişti evrei au răsărit ca din pământ, ambulanţe şi maşini de descarcerare au sosit în 2-3 minute la faţa locului. Autobuzul a fost scos din tunel – era praf făcut. El sărise în aer. Tot privind cum autorităţile degajează tunelul şi repară asfaltul, au venit la mine 2 poliţişti şi m-au intervievat. Mi-au cerut să dau declaraţii despre arabul cu care am stat de vorbă. Le-am spus că atunci când am trecut de zidurile de securitate de la Bethleem arabul era în faţa mea, fără nici un bagaj. Aşteptând în autobuz să plecăm, a venit la el un alt arab care i-a dat un rucsac, pe care l-a băgat sub scaunul lui.
Cand am ajuns în camera de hotel, am văzut la ştiri despre explozia din pasajul Jaffa. Poza celui cu care vorbisem era continuu pe ecrane, el fiind cel care arunca-se autobuzul în aer, omorând 3 oameni şi rănind alţi 6. La un moment au transmis şi imagini din autobuz şi m-am văzut la tv vorbind cu el. Autobuzele erau dotate cu camere de luat vederi care transmiteau în timp real toate înregistrările la un sediu central. Poliţiştii mi-au mulţumit că l-am ţinut de vorbă pe kamikaze, căci altfel ar fi aruncat autobuzul în aer când era plin.
M-am îndreptat spre Biserica Sfântului Mormânt mulţumind lui Hristos că m-a salvat şi că mi-a arătat încă o data că e viu, dar şi că duşmanii Lui sunt puternici şi că despre dreptatea Lui trebuie să vorbesc neîncetat.
***
In urmă cu jumătate de an trecusem pe lângă un alt accident grav: mă pornisem de la Versailles spre Paris pe 13 iulie pe la ora 17, după ce vizita la palat s-a încheiat. Tocmai mă urcasem în tren împreună cu soţia, copilul şi nepoata, când le-am spus să ne dăm jos că vreau să merg la WC. Ele insistau să folosesc toaleta din tren după ce se pune în mişcare, dar eu am coborât, făcându-le şi pe ele să coboare. În realitate am vrut să cobor deoarece trenul era plin cu oameni care participase la o paradă gay și erau nu doar prea dezbrăcaţi, ci şi foarte zgomotoşi. Ne-am urcat în trenul următor, dar el nu a plecat pentru că trenul dinaintea lui a deraiat, murind 6 oameni şi alţi zeci fiind internaţi cu răni grave.
***
Am înţeles că Dumnezeu m-a extras din tren în Franţa, aşa cum m-a extras din autobuz în Israel, lăsându-mă în viaţă ca martor al puterii Lui, să povestesc oamenilor că El n-a murit abandonându-i pe lume, ci este prezent continuu printre noi.
Nu am votat niciodată cu socialiştii, dar cu ocazia acestor două evenimente am înţeles că socialismul conţine în el nu doar o hulă la adresa lui Hristos, ci şi germenii crimei. Atrocităţile regimurilor comuniste nu au fost excepţii, ci fapte care au decurs normal din modul de a gândi socialist, la fel cum kamikazele din Israel nu a simţit nici o clipă că face un păcat omorând alţi oameni. L-am însoţit ultimele lui 45 minute de viaţă – doar ultimul minut a fost singur, din momentul în care am coborât din autobuz şi până a detonat bomba – şi mi-a vorbit ştiind că va muri şi dorind ca gândurile lui, modurile lui de a înţelege lumea să fie cunoscute şi de alţii. În viziunea lui socialistă regretul, păcatul, ruşinea, dragostea faţă de oameni, respectul faţă de viaţa celorlalţi – toate acestea erau aneantizate, făcând loc urii, fanatismului, agresivităţii şi minciunii. Când văd lucrurile astea la unii politicieni – şi cu ură, fanatism, agresivitate şi minciună s-au câştigat alegerile în România – ştiu că nu a mai rămas nimic sfânt în ei şi duşmani ai lui Hristos au devenit
