“Exista in ritualul iudaic o rugaciune alcatuita dintr-un sirag de multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile harazite poporului Sau Israel. Ca refren ori stih intercalat dupa fiecare dar pomenit figureaza vorbele dai lanu, ce se talmaceste: de ajuns noua. De n-ar fi decat ca Domnul ne-a scos din pamantul Egiptului, destul ar fi spre a-L binecuvanta si a-I aduce slava. De n-ar fi decat ca a prefacut marea in uscat, destul e spre a-L blagoslovi si a nu inceta sa-I multumim. De n-ar fi decat ca ne-a hranit in pustie… Si asa mai departe. Fiecare fapta a divinitatii, fiecare minune ajunge spre a starni recunostinta norodului si a-i provoca exclamatia: dai lanu!
Tot astfel, gandesc, orice evreu trecut prin sfanta Taina a Botezului, caruia Domnul i s-a relevat si care, acum, se numara, printre «iudeii care au crezut in El» poate de asemenea striga: de ajuns facut-ai Hristoase Dumnezeule pentru mine!
Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii, iti multumesc din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si din toata vartutea mea. Doar atat de ai fi facut dupa ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie si cu dreptate este sa strig cu lacrimi: dai li!
Pentru a-mi fi dat putinta sa-mi cunosc propria pacatosenie, nimicnicie si ticalosie, Iti aduc laude si multumiri, si de s-ar margini doar la atata darul facut mie, totprea destul e ca sa repet: dai li!
Pentru a-mi fi ingaduit sa Te pot ruga, sa Te iubesc si sa ma inchin Tie – de ajunsca sa binecuvantez Sfant Numele Tau. Pentru a fi sadit in mine nadejdea iertarii si a fi inceput sa intrezaresc putinta mantuirii – fii, Doamne, preamarit!
Pentru a-mi fi dat indrazneala sa concep stabilirea unor relatii de tip eu-tu cu Tine, Domnul si Dumnezeul meu, ma minunez si, nepricepandu-ma a spune altceva, strig: dai li!6
Iar mărturisirea continuă încântător întru acest imn de laudă şi de mulţumire adus lui Hristos–Dumnezeu, în ritm de doxologie şi de binecuvântare adresată Celui veşnic binecuvântat.
Acest cuvânt de rugăciune şi mărturisire, scris sub abundenta inspiraţie şi revărsare a harului Duhului Sfânt, este un cuvânt testament al părintelui, o mărturie plină de smerenie şi de aprinsă şi recunoscătoare iubire faţă de Hristos.
Dar ea nu este scrisă doar pentru el, sau pentru cei istoric-concret, în situaţia lui (evrei convertiţi adică), ci pentru mii de suflete din toate neamurile şi din toate timpurile, care îşi vor oglindi sufletul în aceste rânduri. În cuvintele sale, ca acestea de mai sus, respiră înţelepciunea şi credinţa biblică a profeţilor, dar şi sinceritate şi simplitatea evanghelică a apostolilor.
Acest fapt i se revelează cititorului și prin celelalte cărţi ale Părintelui Nicolae:
,,Jurnalul Fericirii”, ,,Dăruind vei Dobândi”, ,,Primejdia Mărturisirii” – cartea de dialoguri cu părintele Ioan Pintea; ,,Escale în timp şi spaţiu” ,,Monologul Polifonic” ,,Monahul Nicolae dela Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode” – dialogul prin scrisori cu scriitorul ieşean Zaharia Sângeorzan, sau altele, în care el a pus credinţa sa, lumina şi înţelepciunea sa; iubirea şi răbdarea sa.
Acestea, împreună cu autorul lor, cel unit cu Hristos-Cale, Viaţă şi Adevăr, s-au făcut şi ele căi, adevăruri mărtrurisitoare şi cuvinte de viaţă dătătoare.
Mulţumim şi noi, părinte Nicolae, cei care prin darul şi osârdia sfinției tale, ne-am îmbogăţit la suflet, la inimă şi la minte.
Cărora ai fost şi le vei fi un milostiv şi răbdător samarinean, sau puternic Simon Cirineu, ajutând, încurajând, bucurând, punând cu nădejde osul la bătaie, precum marele tău ocrotitor, spre salvarea sufletelor afundate în ceaţă sau mocirlă şi ducerea lor la luminiş.
De acolo, din veşnicile grădini ale raiului şi din veşnicii codrii înverziţi ai cerului, nu uita pe ce care cu evlavie, cu căldură, cu iubire şi cu râvnă de cinstim pe tine.
Sursa: www.cuvantul-ortodox.ro
