Creștinismul susține: capul Bisericii este Însuși Hristos. El este în Biserică și o conduce. De unde atîta convingere; poate oare Biserica să demonstreze aceasta?
-Cea mai bună dovadă este că Biserica e vie pînă astăzi. În ”Decameronul” lui Boccacio există această dovadă. Tema era următoarea: un oarecare francez creștin era prieten cu un evreu. Avea relații bune, dar cu toate acestea creștinul nicicum nu se putea împăca cu gîndul că prietenul lui nu acceptă Evanghelia, petrecînd astfel multe seri împreună discutînd pe teme religioase. În cele din urmă evreul a cedat predicii acestuia și și-a exprimat dorința să se boteze, dar înainte de botez a dorit să viziteze Roma, ca să-l vadă pe Papa.
Francezul știa foarte bine ce înseamnă Roma în epoca Renașterii și se împotrivea plecării într-acolo a prietenului său, însă acela s-a dus. La întoarcere, francezul l-a întîlnit fără nici o speranță, înțelegînd că nici un om cu judecată serioasă, văzînd Roma epocii Renașterii, nu va dori să devină creștin. Dar întîlnindu-se cu prietenul său evreul a început singur dialogul despre faptul că vrea și trebuie să se boteze cît mai curînd. Francezului nu i-a venit să creadă și l-a întrebat:
-Ai fost în Roma?
-Da, am fost, răspunde evreul.
-L-ai văzut pe Papa?
-L-am văzut.
-Tu ai văzut cum trăiește Papa și cardinalii?
-Desigur, am văzut.
-Și după toate acestea vrei să te botezi? Întreabă cu mai multă uimire francezul.
-Da, răspunde evreul, după toate cele văzute vreau să mă botez. Pentru că acești oameni fac tot ce le stă în putință ca să distrugă Biserica, dar dacă ea totuși rezistă și e vie, reiese că Biserica nu e de la oameni, este de la Dumnezeu.
În general, fiecare creștin poate povesti cum lucrează Dumnezeu în viața lui. Fiecare dintre noi poate aduce un mare număr de exemple despre cum Dumnezeu, în chip nevăzut, îl conduce pe drumul acestei vieți; mai mult aceasta se vede în conducerea vieții Bisericii. De altfel, aici ne apropiem de problema purtării de grijă a lui Dumnezeu.
Sursa: ” Răspunsuri către tineri”, diacon Andrei Kuraev, pag.160-161.
