”Oricine privește vieța contemporană din perspectiva vieții firești trăite de cei din trecut nu poate să nu fie izbit de nefirescul în care a ajuns viața de astăzi. Din pruncie, copilul de astăzi este tratat precum un mic zeu sau zeiță: toanele îi sunt ascultate, poftele îi sunt împlinite; este înconjurat de jucării, distracții, înlesniri; nu e învățat și crescut după principiile stricte ale purtării creștine, ci este lăsat să se dezvolte după cum îl mînă pofta. E de ajuns, de obicei, să zică ”Vreau!” sau ”Nu vreau!” pentru ca părinții lui ascultători să i se închine și să-l lase să facă ce vrea.
Cînd un astfel de copil ajunge adult, se va încuraja, în chip firesc, cu aceleași lucruri cu care s-a obișnui din copilărie: înlesniri, distracții și jucării pentru oamenii mari. Viața sa devine o căutare neîncetată după ”distracție” încît un călător din orice țară a vecului al 19-lea, dacă s-ar uita la programele noastre populare de televiziune, la parcurile de distracții,la reclamele, filmele și muzica noastră – la aproape orice aspect al culturii de masă – ar crede c-a nimerit într-o țară de nebuni, care au pierdut orice legătură cu realitatea. Adesea nu ne gîndim la lucrurile acestea, fiindcă trăim în societate și le socotim ceva de la sine înțeles”.
Părintele Serafim Rose
Reviata ”Familia Ortodoxă”, nr. 3 (86) / 2016, pag.5
