Cuviosul Macarie a stăruit ca femeile să nu ascundă de el faptele lor virtuoase. Iar el, temându-se să nu facă neascultare de stareţ, au început să-i vorbească despre viaţa lor.
Cuviosul Macarie Egipteanul s-a distins prin deosebite daruri duhovniceşti. De aceea el nici nu este numit simplu sfânt, ci cel Mare. Însă iată că odată i-a apărut un gând, acela că pentru tărâmul unde vieţuia, el era un fel de centru duhovnicesc, un soare, către care toţi veneau. În realitate aşa şi era. Însă atunci când cuviosul a gândit asemenea lucru despre sine, i-a vorbit un glas care i-a spus că în cea mai apropiată localitate vieţuiesc două femei, care Îi sunt Domnului mai plăcute decât el. Stareţul şi-a luat toiagul şi a pornit să le caute pe acele femei. Din voia lui Dumnezeu el le-a găsit imediat şi a intrat în locuinţa lor.
Femeile, văzându-l pe cuviosul Macarie, au căzut la picioarele lui şi nu găseau cuvinte pentru a-şi exprima uimirea şi mulţumirea. Cuviosul le-a ridicat şi a început să le roage să îi dezvăluie cum Îi fac ele pe plac lui Dumnezeu.
‒ Sfinte părinte, au spus femeile, noi nu facem nimic plăcut lui Dumnezeu, rugaţi-vă pentru noi, la Dumnezeu!
Însă cuviosul a stăruit ca ele să nu ascundă de el faptele lor virtuoase. Femeile, temându-se să nu facă neascultare de stareţ, au început să-i vorbească despre viaţa lor:
‒ Noi am fost străine una de alta, însă căsătorindu-ne cu doi fraţi, am început să locuim împreună şi iată că nu ne-am mai despărţit timp de 15 ani. În această vreme noi nu ne-am certat niciodată şi nu ne-am spus una alteia nici un cuvânt de ocară. Ne străduim, după putere, să mergem cât mai des la biserica lui Dumnezeu, ţinem posturile rânduite. Atât cât putem, îi ajutăm pe săraci… Cu bărbaţii trăim ca fraţii, iar mai mult decât atât nu avem nimic bun.
‒ Dar, a întrebat stareţul, vă socotiţi, oare, pe voi sfinte sau drepte pentru binele pe care îl faceţi?
‒ Sfinte? s-au mirat femeile. Ce fel de sfinte sau drepte suntem noi?! Noi suntem cele mai mari păcătoase. Rugaţi-vă pentru noi, sfinte părinte, să ne miluiască Domnul!
Cuviosul le-a dat binecuvântarea lui şi s-a îndepărtat în pustie, mulţumind lui Dumnezeu pentru mustrarea primită.
(Starețul Varsanufie de la Optina, Moștenire duhovnicească, traducere de Cristea Florentina, Editura Bunavestire, Galați, 2002, pp. 119-120)
Sursa: doxologia. ro
